ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5540/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 270/P/2000

din 4 decembrie 2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au fost

trimiși în judecată inculpații:

- C.D. și;

- A.V., pentru infracțiunile de

lipsire de libertate în mod ilegal și viol, prevăzute de art. 189 alin. (2) și

art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea

de 22 decembrie 1999, inculpații au luat cu forța partea vătămată N.E. din

incinta barului unde lucra și au deplasat-o cu un autoturism în afara

localității Orașu – Nou unde, prin amenințări, au întreținut cu ea raporturi

sexuale normale și orale, timp de peste 2 ore.

Judecătoria Negrești – Oaș, prin

sentința penală nr. 274 din 30 octombrie 2002 menționată, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat

pe inculpați pentru infracțiunile deduse judecății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că există dubii cu privire la sinceritatea părții vătămate,

dubii ce profită inculpaților, vinovăția lor nefiind cert stabilită.

Tribunalul Satu – Mare prin decizia

penală nr. 43 din 12 februarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

procuror.

Curtea de Apel Oradea prin decizia

penală nr. 294 din 6 mai 2004, a admis recursul declarat de procuror și, reținând

aceeași situație de fapt ca în actul de sesizare, a dispus condamnarea

inculpaților la câte 5 ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2), cu aplicarea

art. 13 C. pen.

În temeiul art. 197 alin. (2) lit.

a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod, inculpații au

fost, de asemenea, condamnați, la câte 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a stabilit ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de

câte 5 ani închisoare, sporită la câte 5 ani și 6 luni închisoare.

Pe de altă parte, a respins

pretențiile formulate de partea civilă.

În temeiul art. 88 C. pen., a scăzut

timpul arestării preventive pentru inculpatul A.V. de la 12 martie la 10

decembrie 2001. Împotriva celor trei hotărâri, la data de 18 august 2004,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a formulat, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) pct. 2 și 7 C.

proc. pen., recurs în anulare, susținând că au fost pronunțate cu încălcarea

legii, întrucât, pe de o parte, faptei de lipsire ilegală de libertate i s-a

dat o încadrare greșită, aceasta fiind absorbită de infracțiunea de viol, iar

pe de altă parte, inculpații au întreținut relații sexuale cu victima, fără a o

constrânge fizic sau moral, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de viol.

S-a solicitat casarea hotărârilor,

rejudecarea cauzei și achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infracțiuni.

Recursul în anulare este nefondat.

Inculpații au fost trimiși în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal

și viol.

S-a reținut că în noaptea de 22

decembrie 1999, la orele 3,00 au intrat în barul S.C. S. B.M.B. din localitatea

Orașu Nou, județul Satu Mare, unde se afla doar partea vătămată N.E., barmană

de serviciu și fiica ei, M.E., în vârstă de 15 ani, care dormea în magazia

barului.

Fără motiv întemeiat inculpatul A.V.

a intrat în magazia barului unde a încercat să întrețină relații sexuale cu

minora M.E. pe care a prins-o de păr și a început să o sărute.

Văzând acestea, partea vătămată N.E.

l-a implorat să părăsească magazia să o lase în pace pe minoră care a început

să plângă. La insistențele repetate ale părții vătămate inculpatul A.V. a ieșit

din magazie, dar i-a cerut părții vătămate să-l urmeze la autoturismul

inculpatului C.D., parcat în stradă pentru a întreține ea acte sexuale în locul

minorei. Partea vătămată nu a dat curs celor solicitate motiv pentru care

inculpatul A.V. folosind forța fizică împotriva părții vătămate, a dus-o pe

aceasta la autoturism, cei doi fiind urmați și de inculpatul C.D. care prin

atitudinea sa a acceptat și încurajat actele de violență comise de inculpatul

A.V.

În cele din urmă și cu ajutorul

inculpatului C.D., partea vătămată a fost introdusă în autoturism pe bancheta

din spate unde era ținută de inculpatul A.V. Cu autoturismul condus de

inculpatul C.D. s-au deplasat spre Seini. Partea vătămată s-a plâns celor doi

că este mamă a trei copii minori pe care-i crește singură, că are multe

necazuri și că nu dorește „aventuri” și cu toate acestea inculpații nu au

înțeles-o, ba mai mult, au amenințat-o cu faptul că au un pistol în bordul

autoturismului și în caz de nevoie îl vor folosi.

Inculpatul C.D. a oprit autoturismul

pe un drum lateral unde inculpatul A.V. i-a cerut părții vătămate să se

dezbrace pentru a întreține raporturi sexuale și văzând că partea vătămată

începe să plângă i-a cerut inculpatului C.D. pistolul pentru intimidarea și mai

puternică a părții vătămate.

Nemaiavând putere să se opună,

partea vătămată a fost determinată să întrețină un raport sexual cu inculpatul

A.V. în timp ce inculpatul C.D. era prezent și-i „admira”. În continuare, ambii

inculpați au întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată și au

supus-o la perversiuni sexuale.

Văzând că partea vătămată a ajuns

într-o stare de epuizare, cei doi au hotărât să o aducă la barul de unde au

luat-o. Pe drum cei doi i-au cerut părții vătămate să nu reclame cele întâmplate,

întrucât în caz contrar îi vor fi răpite fetele și pe ea o vor urmări în

continuare. Ajunși la circa 50 m de barul S., partea vătămată a fost dată jos

din autoturism, după care cei doi inculpați s-au îndepărtat în viteză. Partea

vătămată plângând a trecut prin șanțul de lângă bar, a intrat în bar pe ușa din

spate după care i-a relatat fiicei sale despre cele întâmplate, dar i-a cerut

să nu spună la nimeni, întrucât viața le este în pericol. Deși era ora cinci,

aceste aspecte au fost văzute de martorul ocular E.A. care, părându-i-se ceva

suspect, a intrat în bar.

De frică, partea vătămată nu a

reclamat fapta organelor de poliție până în 5 ianuarie 2000, când, la

insistențele unei prietene au fost sesizate organele de poliție.

Judecătoria Negrești Oaș prin

sentința penală nr. 274 din 30 octombrie 2002 i-a achitat pe inculpați pentru

ambele infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Soluția a fost menținută de

Tribunalul Satu Mare, care prin decizia penală nr. 43/ A din 12 februarie 2004,

a respins apelul declarat de parchet. Ambele instanțe au apreciat că nu există

probe suficiente pe baza cărora să se pronunțe condamnarea inculpaților.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cerând casarea lor

și pe fond condamnarea inculpaților.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 294 din 6 mai 2004 a admis recursul, i-a condamnat pe inculpați la

câte 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni pentru care

fuseseră trimiși în judecată cu aplicarea art. 13 C. pen. și ca urmare a

contopirii pedepselor, le-a aplicat un spor de 6 luni închisoare, dispunând ca

aceștia să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, prin

privare de libertate.

Instanța de recurs a reținut că

vinovăția inculpaților rezultă cu certitudine din probele administrate:

- declarațiile părții vătămate;

- declarațiile martorei M.E.;

- declarațiile martorilor E.A.,

K.B.;

- constatările tehnico-științifice

care atestă prezența firelor de păr aparținând victimei, în autoturismul

inculpatului C.D., precum și comportamentul simulat al inculpaților la testul

poligraf;

- declarația inițială scrisă

personal de inculpatul A.V., care a recunoscut fapta, relatând-o detaliat, atât

cu privire la participarea sa, cât și a celuilalt inculpat.

S-a evidențiat în consecvența

primelor hotărâri, care deși motivează achitarea inculpaților pe considerentul

existenței consimțământului victimei la consumarea raporturilor sexuale, în drept,

au făcut aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., referitor la

inexistența faptelor.

Totodată s-a făcut referire la

poziția nesinceră a inculpaților, care au încercat să-și creeze tot felul de

alibiuri, în sensul că în noaptea respectivă fiecare dintre ei a fost într-un

alt loc, departe de cel al comiterii faptelor, încercări nereușite însă,

întrucât martorii propuși în apărare nu au putut fi convingători.

Criticile aduse acestei decizii,

prin recursul în anulare sunt neîntemeiate.

Astfel, dacă cu privire la

infracțiunea de lipsire ilegală de libertate se arată că „acțiunea inculpaților

de a imobiliza victima și de a o conduce pe un drum lăturalnic unde au

întreținut cu ea relații sexuale, constituie acte de violență specifice

infracțiunii de viol” (pag. 4), referitor la cea din urmă infracțiune, la pag.

9, se arată că „relațiile sexuale au fost întreținute cu partea vătămată, fără

ca aceasta să fi fost constrânsă fizic sau moral”.

Or, din declarația părții vătămate

rezultă că a fost amenințată de inculpatul C.D., că îi va răpi fetele de pe

stradă, dacă va relata cuiva despre viol. Așa se justifică că, numai la

insistențele martorei K.B., care l-a văzut pe inculpatul A.V., venind în

repetate rânduri la bar și privind amenințător spre partea vătămată, aceasta a

depus plângerea împotriva celor doi inculpați pe data de 5 ianuarie 2000.

În prima declarație și apoi la

confruntarea cu partea vătămată, inculpatul A.V. a recunoscut faptele, arătând

că după ce a consumat, împreună cu C.D., mai multe sticle cu vin la barul J.

din Negrești-Oaș, au intenționat să se deplaseze la o discotecă din Satu Mare,

oprind însă la barul S.C. S. din Orașu Nou pentru a-și lua țigări. Aici C.D. a

propus să ia una din cele două angajate (mamă și fiică) pentru a întreține relații

sexuale. Au dus-o cu forța pe partea vătămată N.E. cu autoturismul pe un drum

lateral și circa două ore au întreținut relații sexuale normale și orale cu

aceasta, amenințând-o că au un pistol în torpedoul mașinii, pe care îl vor

folosi, dacă mai opune rezistență. Numai după ce partea vătămată, simțindu-se

rău, a cerut să fie dusă la spital, inculpații au încetat activitatea

infracțională, aducând-o până în apropierea barului.

Martorul E.A. a văzut-o plângând pe

partea vătămată, în dimineața de 23 decembrie 1999, în jurul orelor 5,00, după

ce a coborât dintr-un autoturism, în care, pe bancheta din față se aflau doi

bărbați. A încercat să discute cu ea, dar aceasta plângea, părul era răvășit și

era roșie la față.

Din autoturismul numitei C.A., mama

inculpatului C.D., au fost prelevate probe, fire de păr, care, în urma

expertizei medico-legale, a rezultat că au aceleași caracteristici cu firele de

păr recoltate de la victimă, unele fiind capilare, iar altele, pubiene.

Raportul psihologic de constatare

tehnico-științifică relevă comportamentul simulat al inculpaților la testul

poligraf, dar numai la răspunsurile negative date la întrebările relevante

cauzei.

Materialul de urmărire penală

evidențiază că mama inculpatului C.D., numita C.A., a formulat mai multe

plângeri împotriva subofițerilor de poliție, care au cules informații, ca

urmare a plângerii părții vătămate, susținând că aceștia i-au lovit și

amenințat fiul. Toate plângerile s-au dovedit nejustificate.

Tot mama inculpatului C.D. a

declarat că are suficienți bani pentru a rezolva problema acestuia, insistând,

față de partea vătămată, să primească o sumă de bani pentru a-și retrage

plângerea. De asemeni, aceeași persoană l-a amenințat pe A.V. că îl va împușca,

deoarece din cauza lui, fiul său ar fi fost implicat în cauză.

Pentru toate considerentele expuse

mai sus, Curtea apreciază că decizia penală nr. 294/2004, pronunțată de Curtea

de Apel Oradea este legală și temeinică, urmând a fi menținută, astfel că, în

temeiul art. 414, raportat la art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul în anulare va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 294 din 6 mai 2004 a

Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații C.D. și A.V.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 octombrie 2004.