ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5540/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 270/P/2000 din 4 decembrie 2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au fost trimiși în judecată inculpații: - C.D. și; - A.V., pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, prevăzute de art. 189 alin. (2) și art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 22 decembrie 1999, inculpații au luat cu forța partea vătămată N.E. din incinta barului unde lucra și au deplasat-o cu un autoturism în afara localității Orașu – Nou unde, prin amenințări, au întreținut cu ea raporturi sexuale normale și orale, timp de peste 2 ore.

Judecătoria Negrești – Oaș, prin sentința penală nr. 274 din 30 octombrie 2002 menționată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpați pentru infracțiunile deduse judecății. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că există dubii cu privire la sinceritatea părții vătămate, dubii ce profită inculpaților, vinovăția lor nefiind cert stabilită. Tribunalul Satu – Mare prin decizia penală nr. 43 din 12 februarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror. Curtea de Apel Oradea prin decizia penală nr. 294 din 6 mai 2004, a admis recursul declarat de procuror și, reținând aceeași situație de fapt ca în actul de sesizare, a dispus condamnarea inculpaților la câte 5 ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen.

În temeiul art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod, inculpații au fost, de asemenea, condamnați, la câte 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a stabilit ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 5 ani închisoare, sporită la câte 5 ani și 6 luni închisoare. Pe de altă parte, a respins pretențiile formulate de partea civilă. În temeiul art. 88 C. pen., a scăzut timpul arestării preventive pentru inculpatul A.V. de la 12 martie la 10 decembrie 2001. Împotriva celor trei hotărâri, la data de 18 august 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) pct. 2 și 7 C. proc.

pen., recurs în anulare, susținând că au fost pronunțate cu încălcarea legii, întrucât, pe de o parte, faptei de lipsire ilegală de libertate i s-a dat o încadrare greșită, aceasta fiind absorbită de infracțiunea de viol, iar pe de altă parte, inculpații au întreținut relații sexuale cu victima, fără a o constrânge fizic sau moral, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol. S-a solicitat casarea hotărârilor, rejudecarea cauzei și achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infracțiuni. Recursul în anulare este nefondat. Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

S-a reținut că în noaptea de 22 decembrie 1999, la orele 3,00 au intrat în barul S.C. S. B.M.B. din localitatea Orașu Nou, județul Satu Mare, unde se afla doar partea vătămată N.E., barmană de serviciu și fiica ei, M.E., în vârstă de 15 ani, care dormea în magazia barului. Fără motiv întemeiat inculpatul A.V. a intrat în magazia barului unde a încercat să întrețină relații sexuale cu minora M.E. pe care a prins-o de păr și a început să o sărute. Văzând acestea, partea vătămată N.E. l-a implorat să părăsească magazia să o lase în pace pe minoră care a început să plângă. La insistențele repetate ale părții vătămate inculpatul A.V. a ieșit din magazie, dar i-a cerut părții vătămate să-l urmeze la autoturismul inculpatului C.D., parcat în stradă pentru a întreține ea acte sexuale în locul minorei.

Partea vătămată nu a dat curs celor solicitate motiv pentru care inculpatul A.V. folosind forța fizică împotriva părții vătămate, a dus-o pe aceasta la autoturism, cei doi fiind urmați și de inculpatul C.D. care prin atitudinea sa a acceptat și încurajat actele de violență comise de inculpatul A.V. În cele din urmă și cu ajutorul inculpatului C.D., partea vătămată a fost introdusă în autoturism pe bancheta din spate unde era ținută de inculpatul A.V. Cu autoturismul condus de inculpatul C.D. s-au deplasat spre Seini. Partea vătămată s-a plâns celor doi că este mamă a trei copii minori pe care-i crește singură, că are multe necazuri și că nu dorește „aventuri” și cu toate acestea inculpații nu au înțeles-o, ba mai mult, au amenințat-o cu faptul că au un pistol în bordul autoturismului și în caz de nevoie îl vor folosi.

Inculpatul C.D. a oprit autoturismul pe un drum lateral unde inculpatul A.V. i-a cerut părții vătămate să se dezbrace pentru a întreține raporturi sexuale și văzând că partea vătămată începe să plângă i-a cerut inculpatului C.D. pistolul pentru intimidarea și mai puternică a părții vătămate. Nemaiavând putere să se opună, partea vătămată a fost determinată să întrețină un raport sexual cu inculpatul A.V. în timp ce inculpatul C.D. era prezent și-i „admira”. În continuare, ambii inculpați au întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată și au supus-o la perversiuni sexuale. Văzând că partea vătămată a ajuns într-o stare de epuizare, cei doi au hotărât să o aducă la barul de unde au luat-o.

Pe drum cei doi i-au cerut părții vătămate să nu reclame cele întâmplate, întrucât în caz contrar îi vor fi răpite fetele și pe ea o vor urmări în continuare. Ajunși la circa 50 m de barul S., partea vătămată a fost dată jos din autoturism, după care cei doi inculpați s-au îndepărtat în viteză. Partea vătămată plângând a trecut prin șanțul de lângă bar, a intrat în bar pe ușa din spate după care i-a relatat fiicei sale despre cele întâmplate, dar i-a cerut să nu spună la nimeni, întrucât viața le este în pericol. Deși era ora cinci, aceste aspecte au fost văzute de martorul ocular E.A. care, părându-i-se ceva suspect, a intrat în bar. De frică, partea vătămată nu a reclamat fapta organelor de poliție până în 5 ianuarie 2000, când, la insistențele unei prietene au fost sesizate organele de poliție.

Judecătoria Negrești Oaș prin sentința penală nr. 274 din 30 octombrie 2002 i-a achitat pe inculpați pentru ambele infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Soluția a fost menținută de Tribunalul Satu Mare, care prin decizia penală nr. 43/ A din 12 februarie 2004, a respins apelul declarat de parchet. Ambele instanțe au apreciat că nu există probe suficiente pe baza cărora să se pronunțe condamnarea inculpaților. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cerând casarea lor și pe fond condamnarea inculpaților. Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 294 din 6 mai 2004 a admis recursul, i-a condamnat pe inculpați la câte 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni pentru care fuseseră trimiși în judecată cu aplicarea art. 13 C. pen.

și ca urmare a contopirii pedepselor, le-a aplicat un spor de 6 luni închisoare, dispunând ca aceștia să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, prin privare de libertate. Instanța de recurs a reținut că vinovăția inculpaților rezultă cu certitudine din probele administrate: - declarațiile părții vătămate; - declarațiile martorei M.E.; - declarațiile martorilor E.A., K.B.; - constatările tehnico-științifice care atestă prezența firelor de păr aparținând victimei, în autoturismul inculpatului C.D., precum și comportamentul simulat al inculpaților la testul poligraf; - declarația inițială scrisă personal de inculpatul A.V., care a recunoscut fapta, relatând-o detaliat, atât cu privire la participarea sa, cât și a celuilalt inculpat.

S-a evidențiat în consecvența primelor hotărâri, care deși motivează achitarea inculpaților pe considerentul existenței consimțământului victimei la consumarea raporturilor sexuale, în drept, au făcut aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., referitor la inexistența faptelor. Totodată s-a făcut referire la poziția nesinceră a inculpaților, care au încercat să-și creeze tot felul de alibiuri, în sensul că în noaptea respectivă fiecare dintre ei a fost într-un alt loc, departe de cel al comiterii faptelor, încercări nereușite însă, întrucât martorii propuși în apărare nu au putut fi convingători. Criticile aduse acestei decizii, prin recursul în anulare sunt neîntemeiate. Astfel, dacă cu privire la infracțiunea de lipsire ilegală de libertate se arată că „acțiunea inculpaților de a imobiliza victima și de a o conduce pe un drum lăturalnic unde au întreținut cu ea relații sexuale, constituie acte de violență specifice infracțiunii de viol” (pag.

4), referitor la cea din urmă infracțiune, la pag. 9, se arată că „relațiile sexuale au fost întreținute cu partea vătămată, fără ca aceasta să fi fost constrânsă fizic sau moral”. Or, din declarația părții vătămate rezultă că a fost amenințată de inculpatul C.D., că îi va răpi fetele de pe stradă, dacă va relata cuiva despre viol. Așa se justifică că, numai la insistențele martorei K.B., care l-a văzut pe inculpatul A.V., venind în repetate rânduri la bar și privind amenințător spre partea vătămată, aceasta a depus plângerea împotriva celor doi inculpați pe data de 5 ianuarie 2000. În prima declarație și apoi la confruntarea cu partea vătămată, inculpatul A.V. a recunoscut faptele, arătând că după ce a consumat, împreună cu C.D., mai multe sticle cu vin la barul J. din Negrești-Oaș, au intenționat să se deplaseze la o discotecă din Satu Mare, oprind însă la barul S.C.

S. din Orașu Nou pentru a-și lua țigări. Aici C.D. a propus să ia una din cele două angajate (mamă și fiică) pentru a întreține relații sexuale. Au dus-o cu forța pe partea vătămată N.E. cu autoturismul pe un drum lateral și circa două ore au întreținut relații sexuale normale și orale cu aceasta, amenințând-o că au un pistol în torpedoul mașinii, pe care îl vor folosi, dacă mai opune rezistență. Numai după ce partea vătămată, simțindu-se rău, a cerut să fie dusă la spital, inculpații au încetat activitatea infracțională, aducând-o până în apropierea barului. Martorul E.A. a văzut-o plângând pe partea vătămată, în dimineața de 23 decembrie 1999, în jurul orelor 5,00, după ce a coborât dintr-un autoturism, în care, pe bancheta din față se aflau doi bărbați.

A încercat să discute cu ea, dar aceasta plângea, părul era răvășit și era roșie la față. Din autoturismul numitei C.A., mama inculpatului C.D., au fost prelevate probe, fire de păr, care, în urma expertizei medico-legale, a rezultat că au aceleași caracteristici cu firele de păr recoltate de la victimă, unele fiind capilare, iar altele, pubiene. Raportul psihologic de constatare tehnico-științifică relevă comportamentul simulat al inculpaților la testul poligraf, dar numai la răspunsurile negative date la întrebările relevante cauzei. Materialul de urmărire penală evidențiază că mama inculpatului C.D., numita C.A., a formulat mai multe plângeri împotriva subofițerilor de poliție, care au cules informații, ca urmare a plângerii părții vătămate, susținând că aceștia i-au lovit și amenințat fiul.

Toate plângerile s-au dovedit nejustificate. Tot mama inculpatului C.D. a declarat că are suficienți bani pentru a rezolva problema acestuia, insistând, față de partea vătămată, să primească o sumă de bani pentru a-și retrage plângerea. De asemeni, aceeași persoană l-a amenințat pe A.V. că îl va împușca, deoarece din cauza lui, fiul său ar fi fost implicat în cauză. Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că decizia penală nr. 294/2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea este legală și temeinică, urmând a fi menținută, astfel că, în temeiul art. 414, raportat la art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul în anulare va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 294 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații C.D. și A.V. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2004.