ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3979/2003

S-au luat în examinare recursurile

de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 257 din 30

iulie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău au fost condamnați inculpații, după

cum urmează:

- în baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen. și art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. b) și art. 80 C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a fost condamnat inculpatul D.I. la

pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.;

- în baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu 74 lit. a) și c) și art. 76

lit. c) C. pen. și art. 99 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C. la o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86

1

C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sub

supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În conformitate cu art. 86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost supus măsurilor

de supraveghere cuprinse la alin. (1), lit. a) și d) C. pen.

Au fost obligați, în solidar,

inculpații și inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente să

plătească părții civile suma de 3.000.000 lei daune materiale și 5.000.000 lei

daune morale.

Pentru a pronunța această sentință,

pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

În seara zilei de 27 aprilie 2002,

în jurul orei 20,00, inculpații D.I. și R.C., în timp ce consumau băuturi

alcoolice într-un bar, au observat că părțile vătămate H.I. și concubina sa

L.O., dețin asupra lor o sumă mai mare de bani. Astfel, cei doi inculpați s-au

hotărât să urmărească și să sustragă banii pe care îi aveau părțile vătămate.

După plecarea părților vătămate,

inculpații au plecat în urmărirea lor, inculpatul D.I. având asupra sa un par.

Când au ajuns din urmă părțile vătămate

inculpatul a lovit mai întâi pe L.O., după care și pe H.I. care a căzut.

Profitând de această situație,

inculpatul R.C. a sustras din buzunarul părții vătămate H.I. o sumă de bani,

după care cei doi inculpați au părăsit locul faptei și s-au întors la bar.

Inculpatul D.I. a primit de la coinculpatul R.C. suma de 300.000 lei.

Ulterior, părțile vătămate însoțite

de L.I., H.G. și H.P. au mers la locuința lui D.I. unde au găsit asupra

inculpatului R.C. suma de 946.000 lei.

Urmare a loviturilor aplicate, partea

vătămată H.I. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 33-40 zile

îngrijiri medicale, iar partea vătămată L.O. nu a necesitat îngrijiri medicale.

Împotriva soluției de mai sus, au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care a criticat-o atât în

privința laturii penale, cât și civile, inculpatul D.I. și părțile civile L.O.

și H.I.

Prin decizia penală nr. 436 din 17

decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondate apelurile declarate

de inculpatul D.I. și părțile civile: a admis apelul declarat de parchet, a

înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen. și art. 86

1

C. pen.,

în ce privește pe inculpatul R.C., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa

aplicată în regim de detenție.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar și inculpatul minor în

solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 2.000.000 lei

despăgubiri civile și 5.000.000 lei daune morale către partea civilă L.O. și a

sumei de 1.054.000 lei despăgubiri civile către partea civilă H.I.

Au fost menținute în rest

dispozițiile hotărârii apelate.

S-a motivat în considerente că

instanța a greșit reținând în favoarea inculpatului R.C. dispozițiile art. 74

și art. 86

1

C. pen.

S-a mai susținut că, s-a dat o rezolvare

greșită laturii civile prin aceea că, instanța a depășit limitele acțiunii

civile cu care a fost investită, acordând despăgubiri părții civile fără a se

face o individualizare a cuantumului pentru fiecare parte civilă și a naturii

acesteia.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs inculpatul R.C. și părțile civile L.O. și H.I.

Recurentul inculpat a criticat

soluția din apel sub aspectul greșitei înlăturări a dispozițiilor art. 74 și

art. 86

1

C. pen., dispoziții reținute corect în favoarea sa de prima

instanță, în acest sens solicitând menținerea hotărârii pronunțată de instanța

de fond.

Recurentele părți civile au

solicitat majorarea despăgubirilor acordate de instanță, solicitând sub acest

aspect admiterea recursurilor declarate.

Critica formulată de inculpat va fi

examinată în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., constatându-se, însă că, instanța de apel a dat o rezolvare corectă

aspectelor privind individualizarea pedepsei în cuantum și modalitate de

executare, pentru recurentul inculpat.

Este de necontestat că, deși minor,

recurentul inculpat a comis fără rețineri o faptă gravă de tâlhărie, în

condiții care atrag nu numai o încadrare calificată a infracțiunii, dar și o

răspundere penală adecvată.

În aceste condiții, sunt fără prea

multă relevanță împrejurările reținute ca circumstanțe judiciare atenuante de

instanța de fond privind buna comportare a acestuia anterior faptei, cât și

conduita ulterioară.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât,

din ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatului minor a rezultat că,

chiar relațiile cu membrii de familie sunt tensionate datorită unui

comportament deviant al acestuia.

De altfel, inculpatul nu muncește

pentru a-și asigura existența și nici nu învață, pregătirea școlară a acestuia

fiind de 4 clase.

Pe de altă parte, nici conduita

procesuală nu este elocventă atâta timp cât părțile vătămate, în prezența altor

persoane și-au găsit asupra acestuia o parte din banii sustrași prin violență.

Acestea sunt împrejurări care nu caracterizează

pozitiv persoana făptuitorului și pentru care instanța de apel a înlăturat

dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., dar menținând dispozițiile art. 74 lit.

c) și art. 76 C. pen., a stabilit o pedeapsă de 3 ani, sub limita minimă

legală.

În aceste condiții, în mod

justificat au fost înlăturate dispozițiile art. 86

1

C. pen., singura

modalitate de executare a pedepsei care putea realiza cerințele art. 52 C.

pen., fiind regimul de detenție.

Acestea sunt considerentele pentru

care critica formulată de inculpat este nefondată și recursul său se va

respinge potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În ce privește critica formulată de

recurentele părți civile aceasta va fi examinată în raport de prevederile art.

385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., constatându-se că

și acțiunea civilă a fost rezolvată de instanța de apel în conformitate cu

legea.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (3)

C. proc. civ., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile.

În această situație, instanța poate

acorda despăgubiri decât în limita celor care au fost solicitate de părțile

civile, în condițiile legii.

În ședința din 6 iunie 2002, partea

vătămată L.O. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 lei despăgubiri

civile și 5.000.000 lei daune morale, despăgubiri la care instanța de apel i-a

obligat în totalitate și în solidar pe cei doi inculpați.

Prin declarația din aceiași dată,

partea vătămată H.I. a precizat că a recuperat de la inculpatul R.C. suma de

946.000 lei și în consecință, s-a constituit parte civilă cu diferența până la

suma de 2.000.000 lei ce i-a fost sustrasă, respectiv 1.050.000 lei despăgubiri

la plata cărora au fost obligați în solidar, inculpații.

În acest context, despăgubirile nu

pot fi majorate așa cum au cerut recurentele părții civile pentru că s-ar

depăși limitele acțiunii civile cu care a fost investită instanța, ceea ce ar

atrage încălcarea legii.

Pe cale de consecință, părților

civile fiindu-le acordate în totalitate despăgubirile solicitate și neexistând

nici alte motive de casare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., li se va respinge ca nefondate recursurile declarate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați fiecare la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

părțile civile L.O. și H.I. și inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr.

436 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, ca nefondate.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe

recurentele părți civile la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2003.