ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3085/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, prin sentința

civilă 3123 din 16 mai 2000, a respins acțiunea principală introdusă de

reclamanta S.N.A.M. SA București împotriva SC B.M.W. SA București, prin care se

solicita obligarea acesteia la plata sumei de 62.690.324 lei cu titlu de preț

pentru apa minerală livrată, conform contractului nr. 104 din 20 martie 1995 și

63.367.245 lei penalități de întârziere. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea

reconvențională formulată de pârâtă, cu consecința obligării reclamantei la restituirea

unei plăți nedatorate în sumă de 29.792.614 lei și dobândă în sumă de

30.835.355 lei.

După un prim ciclu procesual, în

fond, după casare, de la Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 143 din 7

octombrie 2002 Curtea de Apel București a respins apelul declarat de reclamantă,

cu motivarea că, după punctajul comun al părților, pârâta a achitat sumele datorate,

chiar și în plus, așa cum rezultă din raportul lunar de producție, iar pârâta, cu

ordinele de plată depuse la dosar, a făcut dovada achitării sumelor, deci, nu

mai există nici un debit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta S.N.A.M. SA București, care, invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 5 alin. (2) C. proc. civ., a susținut că decizia din apel este

practic nemotivată, deși, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța

avea obligația să arate temeiurile de fapt și drept pentru care și-a format

convingerea, prin aceasta, cauzându-se o vătămare recurentei, care, astfel nu are

posibilitatea să o critice.

Motivarea sumară, în opinia

recurentei, din decizie este greșită deoarece suma pretinsă rezultă din situația

debitelor și penalităților calculate la 31 decembrie 1998, iar pârâta nu a achitat

sumele după realizarea unui punctaj comun și nici în plus, neexistând o

asemenea dovadă.

Recursul este nefondat.

De menționat, că motivarea

recursului nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care

se referă la încălcarea formelor de procedură în condițiile arătate și sancționate

de art. 105 C. proc. civ., ceea ce nu s-a pretins nici de recurentă că s-ar fi produs

în speță.

Așa cum este motivat recursul, el se

încadrează mai mult în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar, chiar și

așa, este neîntemeiat.

Din verificarea deciziei recurate se

constată că instanța de apel a motivat soluția pronunțată, și, chiar dacă a

făcut-o mai succint, asta se datorează argumentului avut în vedere, respectiv, plata

sumelor s-a făcut de pârâtă și chiar și în plus.

Combătând această motivare, recurenta

se contrazice singură cu susținerea inițială a nemotivării hotărârii.

Este inexactă susținerea recurentei

că nu s-a făcut dovada plății și încă a unor plăți în plus, deoarece reclamanta-recurentă

a fost obligată, ca urmare a admiterii cererii reconvenționale, tocmai la restituirea

a ceea ce s-a plătit în plus la unele facturi, iar recursul nu privește și cererea

reconvențională.

Actul avut în vedere de instanța de

apel și aflat la dosarul de fond și care a stat la baza întocmirii facturilor,

nu privește numai stabilirea cantității de apă naturală livrată, cu care

părțile sunt de acord, cum greșit se pretinde în recurs, ci și valoarea, așa

cum se menționează chiar în conținutul acestui raport lunar de producție.

Or, acest raport s-a întocmit în

aprilie 1998, iar, la data de 18 mai 1998, cu O.P. nr. 134, s-a făcut plata facturii

emisă, la 30 aprilie 1998, pe baza raportului.

De aceea, atât instanța de fond, cât

și de apel au avut în vedere acest raport, care reprezintă voința părților și

care a fost respectat de pârâtă în privința plății sumei.

Cum s-a referit la faptul că pârâta a

achitat sumele, evident că instanța a avut în vedere ordinele de plată depuse

la dosar, despre care recurenta nu face nici o referire în recurs.

Cum critica de esență a recursului o

constituie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitându-se reținerea cauzei spre

rejudecare, și cum s-a arătat că acest motiv nu este incident în cauză, iar hotărârea

este motivată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta,

S.N.A.M. SA București, împotriva deciziei nr. 143 din 7 octombrie 2002 a Curții

de Apel București , secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 iunie 2003.