ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 14 ianuarie 2000 la Curtea de Apel București, Fondul

Proprietății de Stat a solicitat în contradictoriu cu S.A. L.D.U. împotriva

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea contractului

de vânzare – cumpărare active nr.1251/29 august 1997, pârâta să fie obligată,

totodată și la plata de daune interese precum și la restituirea sumelor

încasate cu titlu de dividende.

În

motivarea acțiunii, s-a arătat că, pârâta a achitat doar avansul din

contravaloarea acțiunilor, ratele rămânând neachitate.

În baza

înscrisurilor depuse de reclamantă (contractul de vânzare cumpărare,

notificările trimise pârâtei, calculul sumelor pretinse). Pârâta prin răspunsul

cu nr. 30/22 martie 1999 și-a manifestat acordul de rezoluționare a

contractului.

Având

în vedere înscrisurile de la dosar precum și textele actelor normative

incidente cauzei instanța prin sentința nr. 168/10 mai 2000 a admis în parte

acțiunea reclamantelor, a dispus rezoluționarea contractului și repunerea

părților în situația anterioară, cu restituirea celor 7.787 acțiuni și

obligarea reclamantei la restituirea avansului în sumă de 50.000.000 lei.

S-a

dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 134.687.342 lei

contravaloare daune.

S-a

respins ca nefondat capătul de cerere privind plata de dividende.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând în esență, că, greșit a fost

respinsă prin hotărârea pronunțată capătul de cerere privind plata

dividendelor.

Înainte

de a trece la examinarea motivelor de recurs, instanța admite excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea fondului cauzei pusă

discuție din oficiu.

Astfel,

deși prin petitul acțiunii reclamanta a solicitat rezoluțiunea unui contract de

vânzare – cumpărare de acțiuni încheiat în cadrul procesului de privatizare în

temeiul Legii nr. 99/1999, și ca atare obiectul litigiului poartă asupra

executării contractului, în mod nejustificat Curtea de Apel București s-a

investit cu soluționarea cauzei în temeiul art. 32

31

din Legea nr.

99/1999 câtă vreme textul respectiv se referă la competența de soluționare a

litigiului în legătură cu pregătirea privatizării, lichidărea, fuziunea,

dizolvarea.

Așa

fiind în cauză competența este stabilită de art.4

3

din aceeași lege

adică ea revine secțiilor comerciale ale instanțelor respectiv Tribunalului,

competență neschimbată după adoptarea Ordonanței 58/2003 și atrasă de capătul

principal de cerere care este neevaluabil    în bani (art. I pct.   lit. a,

teza a II-a).

Față de

considerentele ce preced, se va admite și recursul declarat de A.P.A.P.S. se va

casa sentința și se va trimite dosarul la Tribunalul București, secția

comercială. Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

excepția  necompetenței materiale invocată din oficiu.

Admite

recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva sentinței nr.168

din 10 mai 2002 a Curții de Apel București, secția comercială.

Casează

decizia și trimite spre rejudecare în fond Tribunalului București, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  5 februarie 2004.