ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, la data de 30 ianuarie 2001, reclamanta S.N.P. P. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 25.092.935 lei daune, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2000, vagonul încărcat cu benzină, potrivit Avizului de expediție nr. 1202635/2000 și scrisorii de trăsură 9656/2000 a sosit la destinație cu o cantitate lipsă de 1.950 kg benzină, fapt confirmat și prin procesul verbal de constatare nr. 4817/2000. S-a mai arătat că la reclamația înregistrată sub nr. 261 din 25 februarie 2000, adresată pârâtei a primit un răspuns negativ.

Prin sentința nr. 1841 din 8 martie 2001, Tribunalul București a admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata sumei de 25.092.935 lei daune, cu 2.102.435 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că potrivit probatoriului administrat în cauză, produsele petroliere livrate în tranzit achitat au ajuns la destinație cu un minus din conținut de 1.950 kg benzină, ca urmare a neasigurării pazei mărfii pe timpul transportului. Ca atare, conform art. 418 C. com., dacă cărăușul primește bunurile la transport fără nici o rezervă, se presupune că ele nu prezintă vicii aparente de ambalare.

Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: În cazul în care s-a încasat tariful de cântărire de către calea ferată, iar salariații cărăușului verifică efectiv masa mărfii în stația de predarea, cantitatea de marfă astfel constatată, se trece pe documentul de transport, ceea ce în speță nu s-a făcut. În scrisoarea de trăsură nu este menționat tariful de cântărire și nici masa mărfii. Expeditorul a acceptat la transport vagonul, asumându-și riscul pentru neverificarea stării vagonului. În ceea ce privește întinderea prejudiciului, apelanta a susținut că acesta nu este dovedit.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 999 din 12 iunie 2001, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 82.3 din Regulamentul de transport, potrivit cărora: „calea ferată ce a primit marfa spre transport și a încasat tariful în baza scrisorii de trăsură primită și semnată de reprezentanții CFR, răspunde de aceasta, până la destinație”. La preluarea mărfii pentru transport, pârâta nu a sesizat aspecte care să ateste nereguli pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă cărăușul primește lucrările de transport fără nici o rezervă, se presupune că acestea nu prezintă vicii aparente la încărcare. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc.

civ. Recurenta nu și-a motivat în drept cererea. Criticile aduse deciziei atacate, privesc nelegalitatea și netemeinicia acesteia sub aspecte, care, în opinia recurentei pârâte atrag în principal casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar casarea celor două hotărâri și pe fond, respingerea acțiunii față de cărăuș. O primă critică vizează neincidența în speță a prevederilor art. 82.3 din Regulamentul de transport, în sensul că transportatorul nu a efectuat cântărirea mărfii, nu a perceput tarif de cântărire și nu a înscris nici o mențiune cu privire la cantitatea de marfă în scrisoarea de trăsură, astfel că, instanțele, ignorând aceste condiții speciale care antrenează răspunderea cărăușului, au pronunțat soluții cu aplicarea greșită a legii.

O a doua critică formulată de recurenta pârâtă privește pronunțarea unor hotărâri pe o stare de fapt eronat stabilită. Astfel pârâta arată că vagonul a ajuns la destinație cu sigiliile intacte, defectul tehnic constatat la balamaua de la capacul central, fiind în responsabilitatea expeditorului, care, neverificând vagonul pus la dispoziție de cărăuș, și-a asumat riscul pentru consecința tipului mijlocului de transport utilizat. Cu privire la prejudiciul reținut de instanțe, recurenta critică hotărârile atacate, în sensul că acesta nu a fost dovedit și nici legal calculat, în raport de răspunderea limitată a cărăușului, potrivit art. 85.2 din R.T. O ultimă critică face referire la lipsa de procedură cu intimata reclamantă, pentru termenul de judecată din 12 iunie 2001, împrejurare ce atrage, nulitatea hotărârii recurate.

Recursul nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În temeiul prevederilor art. 82.1 din Regulamentul de transport pe calea ferată, instanțele de fond și apel au reținut corect răspunderea cărăușului pentru lipsurile produse pe timpul transportului. Astfel, potrivit actului aflat la dosar fond, opozabil pârâtei, vagonul cu terminația 5079 prezenta o defecțiune la balamaua de la capacul ventilului central, ce permite accesul la ventil, fără ruperea sigiliilor. În atare împrejurare, susținerea pârâtei cu privire la situația de fapt eronat stabilită de instanțe nu este întemeiată. Art. 82.3 din Regulamentul de Transport instituie în sarcina cărăușului o prezumție de culpă în cazul pierderilor totale sau parțiale de marfă, care în speță nu a fost răsturnată, susținerea asumării riscului de către expeditor, în cauză, a reclamantei, nu a fost dovedită de cărăuș.

Invocarea de către aceasta a faptului neverificării vagonului de către expeditor pe de o parte și a neîncasării tarifului de cântărire și a necântăririi efective a mărfii de către cărăuș, pe de altă parte, nu înlătură culpa prezumată, cu atât mai mult cu cât cărăușul a primit marfa pentru transport fără nici o rezervă, acest fapt presupunând lipsa oricăror vicii la încărcare. Scrisoarea de trăsură nr. 9656/2000 primită și semnată de reprezentanții CFR atestă primirea mărfii și încasarea tarifului de transport, astfel că răspunderea cărăușului până la destinație a fost deplin dovedită. Nici susținerea recurentei privind nedovedirea prejudiciului suferit de reclamantă nu este întemeiată, atâta timp cât la dosar s-a depus dovada achitării prețului cu nota de debitare din 31 ianuarie 2000. Critica cu privire la lipsa de procedură cu intimata reclamantă pentru termenul de judecată din 12 iunie 2001 este de asemenea nefondată.

La dosar apel, dovada de îndeplinire a procedurii de citare poartă ștampila societății S.N.P. P., sucursala C.P., iar din practicaua deciziei atacate, pronunțată la acea dată rezultă că intimata a fost prezentă la dezbateri, prin consilier juridic. Prin urmare, față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. S.A., CFR MARFĂ S.A., sucursala București, prin S.M.F. S.A., oficiul juridic Teritorial București, împotriva deciziei nr. 998 din 12 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.