ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția comercială, la data de 30

ianuarie 2001, reclamanta S.N.P. P. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta

S.N.T.F.M. C.F.R. București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de

25.092.935 lei daune, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31 ianuarie 2000, vagonul

încărcat cu benzină, potrivit Avizului de expediție nr. 1202635/2000 și

scrisorii de trăsură 9656/2000 a sosit la destinație cu o cantitate lipsă de

1.950 kg benzină, fapt confirmat și prin procesul verbal de constatare nr.

4817/2000.

S-a

mai arătat că la reclamația înregistrată sub nr. 261 din 25 februarie 2000,

adresată pârâtei a primit un răspuns negativ.

Prin

sentința nr. 1841 din 8 martie 2001, Tribunalul București a admis acțiunea

reclamantei și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata sumei de

25.092.935 lei daune, cu 2.102.435 lei cheltuieli de judecată.

S-a

reținut că potrivit probatoriului administrat în cauză, produsele petroliere

livrate în tranzit achitat au ajuns la destinație cu un minus din conținut de

1.950 kg benzină, ca urmare a neasigurării pazei mărfii pe timpul

transportului.

Ca

atare, conform art. 418 C. com., dacă cărăușul primește bunurile la transport

fără nici o rezervă, se presupune că ele nu prezintă vicii aparente de

ambalare.

Împotriva

hotărârii primei instanțe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

În

cazul în care s-a încasat tariful de cântărire de către calea ferată, iar

salariații cărăușului verifică efectiv masa mărfii în stația de predarea,

cantitatea de marfă astfel constatată, se trece pe documentul de transport,

ceea ce în speță nu s-a făcut.

În

scrisoarea de trăsură nu este menționat tariful de cântărire și nici masa

mărfii.

Expeditorul

a acceptat la transport vagonul, asumându-și riscul pentru neverificarea stării

vagonului.

În

ceea ce privește întinderea prejudiciului, apelanta a susținut că acesta nu

este dovedit.

Curtea

de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 999 din 12 iunie 2001, a

respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, reținând că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 82.3 din Regulamentul de transport, potrivit cărora:

„calea ferată ce a primit marfa spre transport și a încasat tariful în baza

scrisorii de trăsură primită și semnată de reprezentanții CFR, răspunde de

aceasta, până la destinație”.

La

preluarea mărfii pentru transport, pârâta nu a sesizat aspecte care să ateste

nereguli pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă cărăușul primește lucrările

de transport fără nici o rezervă, se presupune că acestea nu prezintă vicii

aparente la încărcare.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, cu respectarea termenelor

prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.

Recurenta

nu și-a motivat în drept cererea.

Criticile

aduse deciziei atacate, privesc nelegalitatea și netemeinicia acesteia sub

aspecte, care, în opinia recurentei pârâte atrag în principal casarea deciziei

atacate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar casarea celor două

hotărâri și pe fond, respingerea acțiunii față de cărăuș.

O

primă critică vizează neincidența în speță a prevederilor art. 82.3 din

Regulamentul de transport, în sensul că transportatorul nu a efectuat

cântărirea mărfii, nu a perceput tarif de cântărire și nu a înscris nici o

mențiune cu privire la cantitatea de marfă în scrisoarea de trăsură, astfel că,

instanțele, ignorând aceste condiții speciale care antrenează răspunderea

cărăușului, au pronunțat soluții cu aplicarea greșită a legii.

O

a doua critică formulată de recurenta pârâtă privește pronunțarea unor hotărâri

pe o stare de fapt eronat stabilită. Astfel pârâta arată că vagonul a ajuns la

destinație cu sigiliile intacte, defectul tehnic constatat la balamaua de la

capacul central, fiind în responsabilitatea expeditorului, care, neverificând

vagonul pus la dispoziție de cărăuș, și-a asumat riscul pentru consecința

tipului mijlocului de transport utilizat.

Cu

privire la prejudiciul reținut de instanțe, recurenta critică hotărârile

atacate, în sensul că acesta nu a fost dovedit și nici legal calculat, în

raport de răspunderea limitată a cărăușului, potrivit art. 85.2 din R.T.

O

ultimă critică face referire la lipsa de procedură cu intimata reclamantă,

pentru termenul de judecată din 12 iunie 2001, împrejurare ce atrage, nulitatea

hotărârii recurate.

Recursul

nu este fondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

În

temeiul prevederilor art. 82.1 din Regulamentul de transport pe calea ferată,

instanțele de fond și apel au reținut corect răspunderea cărăușului pentru

lipsurile produse pe timpul transportului.

Astfel,

potrivit actului aflat la dosar fond, opozabil pârâtei, vagonul cu terminația

5079 prezenta o defecțiune la balamaua de la capacul ventilului central, ce

permite accesul la ventil, fără ruperea sigiliilor.

În atare împrejurare, susținerea pârâtei cu privire

la situația de fapt eronat stabilită de instanțe nu este întemeiată.

Art. 82.3 din Regulamentul de Transport instituie în

sarcina cărăușului o prezumție de culpă în cazul pierderilor totale sau

parțiale de marfă, care în speță nu a fost răsturnată, susținerea asumării

riscului de către expeditor, în cauză, a reclamantei, nu a fost dovedită de

cărăuș.

Invocarea

de către aceasta a faptului neverificării vagonului de către expeditor pe de o

parte și a neîncasării tarifului de cântărire și a necântăririi efective a

mărfii de către cărăuș, pe de altă parte, nu înlătură culpa prezumată, cu atât

mai mult cu cât cărăușul a primit marfa pentru transport fără nici o rezervă,

acest fapt presupunând lipsa oricăror vicii la încărcare.

Scrisoarea

de trăsură nr. 9656/2000 primită și semnată de reprezentanții CFR atestă primirea

mărfii și încasarea tarifului de transport, astfel că răspunderea cărăușului

până la destinație a fost deplin dovedită.

Nici

susținerea recurentei privind nedovedirea prejudiciului suferit de reclamantă

nu este întemeiată, atâta timp cât la dosar s-a depus dovada achitării prețului

cu nota de debitare din 31 ianuarie 2000.

Critica

cu privire la lipsa de procedură cu intimata reclamantă pentru termenul de

judecată din 12 iunie 2001 este de asemenea nefondată. La dosar apel, dovada de

îndeplinire a procedurii de citare poartă ștampila societății S.N.P. P.,

sucursala C.P., iar din practicaua deciziei atacate, pronunțată la acea dată

rezultă că intimata a fost prezentă la dezbateri, prin consilier juridic.

Prin

urmare, față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. S.A., CFR

MARFĂ S.A., sucursala București, prin S.M.F. S.A., oficiul juridic Teritorial

București, împotriva deciziei nr. 998 din 12 iunie 2001, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.