ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4320/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1121 din 28

noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul P.A.Șt. a

fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului de la 17 iulie 2002, la zi.

S-a constatat că prejudiciul creat

părții vătămate R.C. a fost acoperit prin restituire.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 dolari S.U.A. dobândită de

acesta prin vânzarea bunului sustras.

În baza art. 191 C. pen., inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 15 iulie 2002, pe o alee

din apropierea Televiziunii, sub amenințarea briceagului, inculpatul P.A.Șt. a

deposedat-o pe partea vătămată R.C. de telefonul mobil pe care aceasta îl avea

asupra sa.

Inculpatul a declarat că a vândut

telefonul martorului R.I. pentru suma de 100 dolari S.U.A.

Bunul sustras a fost restituit

părții vătămate.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor R.I.;

Șt.A., V.M., proces-verbal de recunoaștere după fotografii judiciare, dovada de

restituire a bunului sustras, declarațiile inculpatului.

Inculpatul a recunoscut sustragerea

telefonului mobil cu precizarea că nu a amenințat partea vătămată cu vreo armă.

Susținerile sale au fost înlăturate

de instanța de fond, deoarece nu s-au coroborat cu restul ansamblului probator

din care a rezultat atât gestul violent prin care inculpatul a sustras

telefonul victimei, luată prin surprindere, cât și folosirea briceagului.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 119 din 28 februarie 2003, a admis

recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte

sentința instanței de fond și, rejudecând cauza, a dispus majorarea pedepsei

aplicate inculpatului de la 2 ani la 5 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute.

Apelul inculpatului P.A.Șt. a fost

respins, ca nefondat.

Totodată, s-a respins cererea

privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare în sumă de 500.000 lei.

Instanța de control judiciar a

constatat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță și că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., este

dovedită. S-a apreciat că, în raport de modalitatea și împrejurările în care a

fost comisă fapta (în loc public, prin folosirea unui briceag, asupra unui

minor în vârstă de 14 ani), pedeapsa aplicată în cuantum de 2 ani nu este în

măsură să-și atingă scopul educativ și preventiv și, în consecință, a majorat-o

la 5 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor atacate și, pe fond, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu a avut

asupra sa vreo armă și, prin urmare nu l-a amenințat pe R.C. cu briceagul.

S-a mai solicitat menținerea

soluției instanței de fond în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat.

Din materialul probator administrat

în cauză rezultă că inculpatul a sustras telefonul mobil prin amenințarea

victimei cu un briceag, împrejurare relatată de partea vătămată R.C. și

confirmată de martorul Șt.A.

Prin urmare, instanțele de judecată

au reținut în mod corect situația de fapt, au stabilit în mod temeinic

vinovăția inculpatului și au dat faptei săvârșite de acesta încadrarea juridică

legală.

Cât privește cuantumul pedepsei

aplicate, Curtea constată că orientarea instanței de apel cu privire la

individualizarea acesteia, corespunde în mai bună măsură cerințelor art. 72 și

art. 52 C. pen.

Săvârșirea faptei în loc public,

împotriva unui minor, prin folosirea unei arme albe constituie împrejurări și

date care denotă pericol social major și care îndreptățesc aplicarea unei

pedepse ferme; prin cuantumul său de 5 ani, pedeapsa stabilită contribuie la

reeducarea inculpatului, în sensul reaprecierii valorilor sociale încălcate.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să respingă recursul declarat de inculpat ca nefondat.

Timpul reținerii și arestului

preventiv se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 17 iulie 2002, la 8

octombrie 2003.

Recurentul inculpat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen.,

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.Șt. împotriva deciziei penale nr.

119/ A din 28 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă, perioada

reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2002 până la 8 octombrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2003.