ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4320/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1121 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul P.A.Șt. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului de la 17 iulie 2002, la zi. S-a constatat că prejudiciul creat părții vătămate R.C.

a fost acoperit prin restituire. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 dolari S.U.A. dobândită de acesta prin vânzarea bunului sustras. În baza art. 191 C. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 15 iulie 2002, pe o alee din apropierea Televiziunii, sub amenințarea briceagului, inculpatul P.A.Șt. a deposedat-o pe partea vătămată R.C. de telefonul mobil pe care aceasta îl avea asupra sa. Inculpatul a declarat că a vândut telefonul martorului R.I. pentru suma de 100 dolari S.U.A. Bunul sustras a fost restituit părții vătămate.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor R.I.; Șt.A., V.M., proces-verbal de recunoaștere după fotografii judiciare, dovada de restituire a bunului sustras, declarațiile inculpatului. Inculpatul a recunoscut sustragerea telefonului mobil cu precizarea că nu a amenințat partea vătămată cu vreo armă. Susținerile sale au fost înlăturate de instanța de fond, deoarece nu s-au coroborat cu restul ansamblului probator din care a rezultat atât gestul violent prin care inculpatul a sustras telefonul victimei, luată prin surprindere, cât și folosirea briceagului.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 119 din 28 februarie 2003, a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința instanței de fond și, rejudecând cauza, a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 2 ani la 5 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Apelul inculpatului P.A.Șt. a fost respins, ca nefondat. Totodată, s-a respins cererea privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500.000 lei. Instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță și că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., este dovedită.

S-a apreciat că, în raport de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă fapta (în loc public, prin folosirea unui briceag, asupra unui minor în vârstă de 14 ani), pedeapsa aplicată în cuantum de 2 ani nu este în măsură să-și atingă scopul educativ și preventiv și, în consecință, a majorat-o la 5 ani închisoare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu a avut asupra sa vreo armă și, prin urmare nu l-a amenințat pe R.C. cu briceagul. S-a mai solicitat menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a sustras telefonul mobil prin amenințarea victimei cu un briceag, împrejurare relatată de partea vătămată R.C. și confirmată de martorul Șt.A. Prin urmare, instanțele de judecată au reținut în mod corect situația de fapt, au stabilit în mod temeinic vinovăția inculpatului și au dat faptei săvârșite de acesta încadrarea juridică legală. Cât privește cuantumul pedepsei aplicate, Curtea constată că orientarea instanței de apel cu privire la individualizarea acesteia, corespunde în mai bună măsură cerințelor art. 72 și art. 52 C. pen.

Săvârșirea faptei în loc public, împotriva unui minor, prin folosirea unei arme albe constituie împrejurări și date care denotă pericol social major și care îndreptățesc aplicarea unei pedepse ferme; prin cuantumul său de 5 ani, pedeapsa stabilită contribuie la reeducarea inculpatului, în sensul reaprecierii valorilor sociale încălcate. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă recursul declarat de inculpat ca nefondat. Timpul reținerii și arestului preventiv se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 17 iulie 2002, la 8 octombrie 2003. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.Șt. împotriva deciziei penale nr. 119/ A din 28 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive de la 17 iulie 2002 până la 8 octombrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2003.