ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1815/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 din 13

iunie 2002, Tribunalul Argeș a condamnat, printre alții, inculpatul G.C. la 10

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a prelungit

arestarea preventivă a inculpatului și a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 3 noiembrie 2001, partea

vătămată V.F., după terminarea programului de lucru la S.C. L. S.A. Câmpulung,

cu sediul în comuna Schitu Golești, județul Argeș, însoțită de numitul S.V., cu

care de obicei parcurgea traseul către casă, s-au oprit la unitatea comercială

din comuna Schitu Golești, pentru ca martorul să-și cumpere un pachet de

țigări. În aceeași unitate, se aflau și inculpații G.C. și G.P.M. care văzând-o

pe partea vătămată au luat hotărârea de a o determina să întrețină cu ei

relații sexuale.

După ce, cei doi au părăsit localul,

inculpații i-au urmărit și i-au ajuns din urmă, au încadrat-o pe partea

vătămată cu intenția de a o determina să rămână pe loc, astfel că aceasta s-a

speriat i-a rugat să o lase în pace, însă inculpatul G.C. a agresat-o lovind-o

cu pumnul în față. În aceste condiții, partea vătămată a scos din geantă un

telefon mobil care nu mai avea unități pe cartelă pentru a fi folosit,

cerându-i numitului S.V. să apeleze organele de poliție, moment în care

inculpatul G.C. i-a luat din mână telefonul, fără ca martorul să poată

interveni.

Față de poziția agresivă a celor doi

inculpați, S.V. a apelat la ajutorul numitului M.L., care a venit la locul unde

se afla partea vătămată imobilizată de către cei doi, solicitându-le să o lase

în pace, că astfel îi va lovi cu toporul pe care-l avea asupra sa, împrejurare

în care inculpații au lăsat-o pe partea vătămată.

În drum spre gară, G.C. a agresat-o

din nou, pe partea vătămată, iar ajunși la gară cei doi martori împreună cu

partea vătămată au mers la impiegatul de mișcare rugându-l să le permită să dea

un telefon, însă acest lucru nu s-a realizat, întrucât telefonul nu funcționa,

încât numitul M.L. a plecat considerând că partea vătămată este în siguranță,

iar martorul S.V. a ieșit din incinta gării, inculpații rămânând afară lângă

ușa de intrare.

În momentul în care, V.F. a rămas

singură a fost imobilizată din nou de către inculpați și trasă în direcția

dorită de ei. Partea vătămată, pentru a scăpa, a reușit să scoată haina pe care

a abandonat-o în mâinile inculpaților împreună cu geanta pe care o avea pe

umăr, astfel că haina a fost aruncată de G.C. pe o bancă din apropiere. Acesta

a oprit geanta din care au luat o bancnotă de 500.000 lei, pentru ca apoi să

abandoneze geanta.

Telefonul mobil sustras de către

inculpați și suma de 500.000 lei au fost găsite de către organele de poliție.

Împotriva acestei decizii penale au

declarat apel recurentul și condamnatul în cauză G.P.M.

S-a susținut într-un prim motiv de

apel că în cauză se impune casarea hotărârii și aplicarea prevederilor art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) și a art. 18

1

C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În cea de-a doua critică a cerut

aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

Inculpatul G.C., a cerut schimbarea

încadrării juridice a faptei de tâlhărie în infracțiunea de tăinuire.

Cea de-a doua critică vizează

greșita individualizare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 247/ A din

24 septembrie 2002, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate, a

desființat sentința penală numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate,

în sensul că le-a redus de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare pentru

inculpatul recurent G.C. și de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru

condamnatul în cauză G.P.M.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate și s-a dedus din pedeapsă, perioada executată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul G.C. În primul motiv de recurs s-a cerut schimbarea

încadrării juridice a faptei de tâlhărie în tăinuire, iar în subsidiar în

complicitate la infracțiunea de tâlhărie.

Într-un subsidiar îndepărtat,

reținând contribuția minimă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii s-a cerut

reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Susținerea sa, potrivit căreia

activitatea sa la săvârșirea faptei ar trebui caracterizată drept tăinuire sau

complicitate nu poate fi primită, deoarece prin modul în care a acționat,

respectiv agresiunea față de V.F. pe care a lovit-o cu pumnul peste față și i-a

luat din mână telefonul mobil și ulterior după o nouă imobilizare din care

aceasta a reușit să scape, același inculpat a oprit geanta din care a fost

sustrasă suma de 500.000 lei cum, de altfel, declară constant martorii S.V. și

M.L., dovedesc implicarea efectivă și directă a inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, care prin violență a deposedat-o de bunurile arătate.

Ca atare, activitatea lui fiind atât

materială, cât și morală proprie unui autor și nu a unui tăinuitor sau

complice, astfel cum a susținut în acest sens inculpatul, motivele de recurs

fiind schimbarea încadrării juridice a faptei sunt neîntemeiate.

Referitor la dozarea pedepsei

aplicate, instanța de apel a apreciat, în mod corect pericolul social al

faptei, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Ca atare, pedeapsa de 6 ani

închisoare nu poate fi considerată severă și cu atât mai puțin exagerată, din

moment ce, pentru faptele comise textul incriminator prevede posibilitatea

aplicării unui maxim de până la 20 ani închisoare.

În consecință, pentru considerentele

sus-arătate, Curtea, potrivit prevederilor art. 385

15

pct. 2 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.

Se va computa din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 noiembrie 2001 la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 247/ A din 24

septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.

Compută din pedeapsă, durata

arestării preventive a inculpatului de la 4 noiembrie 2001, la 9 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2003.