ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2907/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.1. Notificarea și decizia unității

deținătoare.

La data de 3 iulie 2001, pe temeiul

din art. 21 al Legii nr. 10/2001, reclamantul L.I. a notificat Primăria comunei

Ghioroc, pentru restituirea imobilului situat în Cuvin, jud. Arad, afirmând că

are calitate de persoană îndreptățită, fiind moștenitorul legal al fostei

proprietare L.E., decedată la 15 octombrie 1992.

Primăria a transmis notificarea

Stațiunii de Cercetare și Producție V.V.M., deținătoarea imobilului, care, prin

decizia nr. 35 din 27 septembrie 2001, a respins cererea de restituire în

natură și a făcut ofertă de echivalent în sumă de 210 milioane lei (pe care

reclamantul a indicat-o ca fiind valoarea imobilului).

1.2. Hotărârile instanțelor.

La 10 octombrie 2001 L.I. a

înregistrat contestația contra deciziei nr. 35/2001, susținând că s-au încălcat

dispozițiile art. 18 lit. c) și art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, iar

Complexul Muzeal Arad a introdus cerere de intervenție în interesul propriu.

Prin sentința civilă nr. 159 din 4

aprilie 2002, Tribunalul Arad a respins contestația și cererea de intervenție,

reținând că imobilul a fost preluat cu titlu valabil prin Decretul nr. 454/64

în scopul amenajării unei cabane turistice, iar după efectuarea unor

substanțiale învestiții și modernizări, a primit destinația de muzeu al

vinului, astfel că nu se restituie în natură conform art. 18 lit. c) din Legea

nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 152 din 2 decembrie 2002, a schimbat, în tot, sentința, a

anulat decizia nr. 35/2001 și a obligat intimata să restituie imobilul

reclamantului, condiționat de rambursarea sumei de 22.016 lei, actualizată cu

indicele inflației, încasată la data exproprierii.

Instanța a reținut că:

- imobilul nu figurează pe lista

oficială a muzeelor înființate, astfel că nu operează dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, iar

- raportul de expertiză atestă că

lucrările noi au sporit confortul și au asigurat exploatarea comercială a

imobilului cu circa 25% din construcții și 18% din instalații, astfel că nu

este un bun nou în sensul art. 18 lit. c) din Legea 10/2001.

Contra deciziei intimata a declarat

recurs pe temeiul din art. 304 punctele 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând

că

- a preluat concluzia noii expertize

care nemotivat a reținut, pe aceleași constatări ale primei expertize, că

imobilul nu a fost transformat substanțial cu suma cheltuită de peste 5

miliarde lei,

- imobilul face parte din domeniul

public al proprietății statului, iar instanța de apel nu și-a exercitat rolul

activ și nu a suspendat judecata până la apariția H.G., prin care se aprobă

lista de imobile exceptate de la retrocedare în natură.

2.1 Calitatea reclamantului

La data de 29 noiembrie 1990 se

încheie căsătoria dintre L.E., născută la 28 aprilie 1899 (în vârstă de 91 de

ani) și C.I., născut la 29 martie 1946 (în vârstă de 44 ani). Numele soților

după căsătorie a fost de L., astfel că soțul s-a numit L.I., în loc de C.I.

(diferența de vârstă fiind de 47 de ani între cei doi soți).

La 24 ianuarie 1992 L.E. a întocmit

testamentul autentic prin care a lăsat întreaga sa avere soțului L.I., iar la

15 octombrie 1992, autoarea a decedat.

Prin certificatul de moștenitor din

4 octombrie 1993 reclamantul, ca soț supraviețuitor, este atestat drept unic

succesor legal pentru 16 terenuri în municipiul Arad și imobilul în litigiu.

Așadar, contestatorul intimat L.I. a

probat calitatea sa de succesor legal al autoarei E.L., având, deci,

aptitudinea de „persoană îndreptățită”, în sensul art. 1 din Legea nr. 10/2001.

2.2. Dreptul de proprietate asupra

imobilului

Prin Decretul nr. 454 din 31 iulie

1964 al Consiliului de Stat imobilul a fost expropriat de la „proprietarul

L.E., născută I.”, care este proprietara tabulară, înscrisă ca atare în cartea

funciară.

Pe această bază (decretul nr.

454/64) Statul s-a intabulat în aceeași carte funciară, în procesul verbal din

1964 fiind consemnat, „fosta proprietate L.E. născută I.”.

Așadar, rezultă neîndoielnic titlul

de proprietate al autoarei și identitatea imobilului, astfel că s-a probat

legitimarea activă a lui L.I., ca moștenitor legal, cât și faptul că imobilul

face parte, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, din categoria celor preluate

abuziv.

2.3. Preluarea cu titlu valabil și

transformarea bunului în acord cu destinația dată

Cum s-a arătat statul a preluat

bunul prin expropriere, conform Decretului nr. 454/1964, despăgubind

proprietarul, în condițiile legii în vigoare la acea dată. Exproprierea a fost

efectuată în scop de utilitate publică (turism, iar, ulterior imobilul, substanțial

transformat, a primit destinația muzeală specifică viei și vinului, aparținând

intimatei, ca stațiune de cercetare viti-vinicolă a Academiei de Științe

Agricole și Silvice din România.

Intervenienta Complexul Muzeal Arad

arată că, începând din anul 1987 s-a organizat, cu intimata, în acest imobil un

muzeu al viei și vinului, care concentrează piese de patrimoniu național

privind istoria viticulturii din Podgoria Aradului.

Unitatea deținătoare a efectuat

substanțiale lucrări a căror valoare depășește suma de 5 miliarde lei, ceea ce

au confirmat ambele expertize tehnice. Instanța de apel, însă, și-a însușit

numai concluzia simplistă și neargumentată a expertizei din apel privind

determinarea procentuală a ponderii lucrărilor, fără a le analiza în structură

și a le corela cu celelalte probe (decizie, planșe foto ș.a.).

Experta P. prezintă laborios și

avialitic situația lucrărilor care, în „ansamblul lor, au transformat acest

imobil într-unul nou”.

Imobilul are o vechime de aproape

100 de ani, fiind transformat dintr-o clădire mixtă (de locuit și fermă)

într-un sediu administrativ și muzeu. Lucrările executate sunt:

- la cabană, în locul pivniței s-a

amenajat muzeul, prin lucrări de peste 3,5 miliarde lei, suportate din

fondurile Consiliului Județean Arad,

- instalații noi (electrice,

termice, apă-canal),

- branșamente noi,

- recompartimentări, grupuri

sanitare noi și altele,

- lucrări de consolidare,

- amenajări și modernizări în

incinta și pe terenul aferent.

Prin urmare aplicarea dispoziției

din art. 18 lit. c) al Legii nr. 10/2001 s-a făcut eronat de instanța de apel.

2.4 Apartenența imobilului la

domeniul public al statului.

După expropriere imobilul a fost

transmis în administrarea Oficiului județean de Turism Arad, iar, prin H.C.M.

nr. 22/1985 a fost scos din patrimoniul acestuia și transmis intimatei în

vederea utilizării în cercetare și ca muzeu (amenajat propriu începând cu anul

1987).

Prin adresa nr. 65 din 24 ianuarie

2002 Academia de Științe Agricole și Silvice a transmis intimatei anexa la H.G.

nr. 1326 din 27 decembrie 2001 (publicată în M. Of. nr. 17 din 15 ianuarie

2002), adoptată cu un an înaintea deciziei din apel (nr. 152 din 2 decembrie

2002) care cuprinde „inventarul bunurilor din patrimoniul public aflate în

administrarea” stațiunii. În anexă, la poziția 30 este trecut imobilul în

litigiu identificat complet, „cărămidă 3 nivele, 215 mp, clădiri 416 mp, terase

55 mp, scări”, dat în administrare intimatei S.C.P.W. Miniș, cu denumirea

„clădire muzeu”.

Prin H.G. nr. 1326 din 27 decembrie

2001 s-a aprobat, deci, „inventarele bunurilor din domeniul public al statului

în baza art. 107 din Constituție și art. 20 alin. (2) din legea nr. 213/1981 și

s-a transmis în administrare bunurile din anexă unităților deținătoare

nominalizate, inclusiv imobilul în litigiu aparținând, cu acest titlu,

intimatei și cu destinația muzeu.

Așadar, concluzia instanței de apel,

în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din Legea 10/2001 este

evident eronată, cât timp destinația de muzeu s-a dat și de guvern prin

hotărârea menționată și neexaminată în apel.

Alte hotărâri jurisdicționale

Prin Hotărârea nr. 13/996 a Comisiei

de aplicare a Legii nr. 112/1996 s-a respins cererea lui L.I. de restituire în

natură a aceluiași imobil, hotărâre neatacată.

Prin decizia nr. 608 din 25

februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, s-a casat decizia

nr. 34/1999 a Curții de Apel Timișoara și a fost respinsă acțiunea în

revendicare a reclamantului L.I. privind imobilul în litigiu, între aceleași

părți.

Instanța de recurs a reținut că

preluarea, prin actul de expropriere, s-a făcut cu titlu valabil, în scopul

turistic, ceea ce intră în sfera noțiunii de utilitate publică, care s-a și

realizat în practică, cu acordarea despăgubirilor legale.

Așadar, în mod corect prima instanță

a respins contestația reținând că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe

temeiul din art. 16 și art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, urmând a se

admite recursul intimatei, a fi casată decizia nr. 102/2002 și a se respinge

apelul contestatorului L.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intimata

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș,

comuna Ghioroc, județul Arad împotriva deciziei nr. 152 din 2 decembrie 2002 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și respinge apelul

declarat de contestatorul L.I. împotriva sentinței nr. 159 din 4 aprilie 2002 a

Tribunalului Arad, secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2004.