ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 602/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 602/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr.363 din 27 decembrie 2000, a condamnat pe inculpatul L.V. la 10 ani de închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din cod. În baza art. 61 C. pen., a fost revocat un rest, neexecutat, de 1816 zile, dintr-o pedeapsă anterioară, rest contopit cu pedeapsa de 8 ani, sporită cu 2 ani, urmând ca inculpatul să execute 12 ani de închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi. S-a reținut, în esență, că, în luna aprilie 1999, inculpatul, administrator al unei societăți comerciale, a achiziționat mărfuri de un miliard lei, pe care le-a „plătit” cu cecuri false.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 294 din 21 mai 2002, a admis apelurile parchetului și al inculpatului, a casat în parte sentința – în sensul că a înlăturat aplicarea în cauză a alineatului 5 al art. 215 C. pen. - și a redus pedeapsa la 11 ani de închisoare. Inculpatul a declarat recurs, susținând că nu a intenționat să înșele partenerii de afaceri și că, oricum, pedeapsa aplicată este exagerată. Curtea Supremă de Justiție, ecția penală, prin decizia nr. 1900 din 10 aprilie 2002, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului. Inculpatul a formulat cerere de revizuire, reiterând susținerile din recurs. Tribunalul Brăila prin sentința penală nr. 233 din 1 iulie 2003, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
Revizuientul a declarat apel, reiterând cererea. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 411/A din 23 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul. Prin recursul de față, revizuientul critică decizia, reiterând cererea introductivă. Critica nu este întemeiată. Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi revizuite în cazurile arătate de art.394 din cod. Motivele invocate de recurent nu sunt printre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., încât, în baza art. 385 15 pct.1 lit. b) din cod, recursul va fi respins, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient L.V. împotriva deciziei penale nr. 411/A din 23 iulie 2003 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.