ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4179/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

M.C., M.E. și S.Z., născută M., au chemat în judecată

Primăria comunei Jirlău, jud. Brăila pentru a fi obligată să le plătească

echivalentul lipsei de folosință a unui teren în suprafață de 7000 mp

intravilan situat în comuna Jirlău, județul Brăila pe o perioadă de 13 ani,

respectiv 332.150 dolari SUA.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că

terenul în litigiu pe care fusese amplasată o moară le-a aparținut până în anul

1948 când imobilul a fost preluat abuziv de stat.

Ulterior, în baza Legii nr. 10/2001, Tribunalul

Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 215 din 23 mai 2002 devenită

definitivă și irevocabilă, le-a admis contestația formulată împotriva

dispoziției nr. 108 din 1 noiembrie 2001 a Primăriei comunei Jirlău în sensul

că a aprobat restituirea prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești

pentru partea de construcție a morii în valoare de 8.121.355.670 lei, a

utilajelor morii în valoare de 4.647.835.922lei și a suprafeței de teren de

7000 mp aferentă fostei construcții și a curții morii în valoare de 464.779.000

lei.

Au mai precizat reclamanții că au revendicat

terenul în discuție încă din anul 1991 în baza Legii nr. 18/1991 însă nu le-a

fost restituit în natură fiind atribuit altor persoane astfel că sunt

îndrituiți la despăgubirile solicitate.

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința

nr. 496 din 18 decembrie 2002. a anulat ca netimbrată acțiunea cu motivarea că

pretențiile reclamanților se întemeiază pe dispozițiile codului civil și prin

urmare sunt supuse taxei de timbru iar susținerea acestora potrivit căreia

acțiunea promovată era accesorie celei fondate pe Legea nr. 10/2001 și

finalizată prin sentința nr. 215/2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă,

neputând fi primite.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin

decizia nr. 49/A din 19 martie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței nr. 496 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului

Brăila, secția civilă reținând ca și instanța de fond că nu au fost îndeplinite

cerințele art. 35 alin. (5) din normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 cu

privire la plata taxei de timbru până la termenul stabilit de instanță.

În contra acestei decizii au declarat recurs

reclamanții M.C., M.E. și S.Z. născută M., invocând motive vizând nelegalitatea

acesteia întrucât nu au beneficiat de un proces echitabil conform art. 6 al

Convenției Europene nr. 30/1994 pentru că în dosarul privind retrocedarea morii

și anexelor sale nu s-a avut în vedere că trebuia rezolvat și aspectul vizând

lipsa de folosință a bunului preluat abuziv de stat, conform art. 998-1000 C. civ.

aspect antamat pe parcursul procesului dar rămas nesoluționat.

Din această perspectivă, acțiunea în discuție

trebuia privită ca pe o cerere accesorie sau incidentală fiind născută urmare

litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001 soluționat definitiv și irevocabil

prin sentința nr. 215/2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

constituie legea cadru în materia restituirii în natură sau prin echivalent a

imobilelor ce cad sub incidența ei. Având ca scop repararea daunelor cauzate

celor deposedați de proprietățile lor de către stat în perioada respectivă.

În speță, reclamanții au beneficiat de

dispozițiile menționatei legi după parcurgerea procedurii administrative

obligatorii, în baza procedurii judiciare, când prin hotărâre judecătorească

irevocabilă li s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.

Din această perspectivă, rezultă că reclamanții

au exercitat acțiunea în justiție întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001

având ca obiect determinarea valorii imobilelor solicitate, respectiv a

construcției moară care nu mai există, a terenului de 7000 mp înstrăinat și a

utilajelor din dotare, acțiune care potrivit art. 51 din lege a fost scutită de

taxa de timbru.

Ulterior, reclamanții au pretins, prin prezenta

acțiune și echivalentul lipsei de folosință a terenului de 7000 mp pe o

perioadă de 13 ani, cerere de chemare în judecată pe care au calificat-o ca

fiind accesorie contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și prin

urmare scutită de plata taxei de timbru.

Or, din economia Legii nr. 10/2001 rezultă că

acțiunea în pretenții întemeiată pe dispozițiile menționatei legi are ca obiect

exclusiv stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent corespunzătoare

valorii imobilelor solicitate și înstrăinate în cadrul procesului de

privatizare, cum este și cazul în speță, ori acordarea acțiunilor solicitate la

societatea comercială tranzacționată pe piața de capital.

Prin urmare, cererea reclamanților prin care

formulau pretenții cu privire la echivalentul lipsei de folosință a terenului

în litigiu nu intră în obiectul de preocupare a Legii nr. 10/2001, astfel încât

nu poate constitui o cerere accesorie în sensul art. 17 C. proc. civ.

Din această perspectivă, corect instanțele au

calificat acțiunea reclamanților ca fiind o acțiune de drept comun întemeiată

pe dispozițiile codului civil și prin urmare supusă taxei de timbru în

condițiile Legii nr. 146/1997.

Astfel fiind, reclamanților li s-a pus în vedere

la termenul din 27 noiembrie 2002 la instanța de fond, să achite taxa de timbru

aferentă pretențiilor formulate, respectiv suma de 135.915.250 lei și întrucât

nu și-au îndeplinit această obligație corect le-a fost anulată acțiunea ca

netimbrată conform art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.

Este adevărat că în apel reclamanții au invocat

și dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sunt

scutite de taxa de timbru „cererile introduse de proprietari sau succesorii

acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane

juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cererile

accesorii și incidente”.

Or, textul evocat are în vedere acțiunile de

drept comun promovate de foștii proprietari în contradictoriu cu statul sau

alte persoane juridice, pentru recuperarea imobilelor de care au fost

deposedate în perioada menționată. Cum însă, în speță reclamanții nu au apelat

la calea dreptului comun ci la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și au beneficiat

de măsurile reparatorii reglementate de această lege, prevederile art. 15 lit.

c) din Legea nr. 146/1997 nu erau aplicabile.

Astfel fiind și apărarea recurenților potrivit

căreia ar fi fost privați de un proces echitabil în sensul „art. 6 al

Convenției Europene nr. 30/1999” nu are suport.

Față de cele ce preced, recursul reclamanților

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții M.C., M.E. și S. (născută M.) Z. împotriva deciziei nr. 49 A din 19

martie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 iunie 2004.