ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4179/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : M.C., M.E. și S.Z., născută M., au chemat în judecată Primăria comunei Jirlău, jud. Brăila pentru a fi obligată să le plătească echivalentul lipsei de folosință a unui teren în suprafață de 7000 mp intravilan situat în comuna Jirlău, județul Brăila pe o perioadă de 13 ani, respectiv 332.150 dolari SUA. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că terenul în litigiu pe care fusese amplasată o moară le-a aparținut până în anul 1948 când imobilul a fost preluat abuziv de stat.

Ulterior, în baza Legii nr. 10/2001, Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 215 din 23 mai 2002 devenită definitivă și irevocabilă, le-a admis contestația formulată împotriva dispoziției nr. 108 din 1 noiembrie 2001 a Primăriei comunei Jirlău în sensul că a aprobat restituirea prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru partea de construcție a morii în valoare de 8.121.355.670 lei, a utilajelor morii în valoare de 4.647.835.922lei și a suprafeței de teren de 7000 mp aferentă fostei construcții și a curții morii în valoare de 464.779.000 lei. Au mai precizat reclamanții că au revendicat terenul în discuție încă din anul 1991 în baza Legii nr. 18/1991 însă nu le-a fost restituit în natură fiind atribuit altor persoane astfel că sunt îndrituiți la despăgubirile solicitate.

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 496 din 18 decembrie 2002. a anulat ca netimbrată acțiunea cu motivarea că pretențiile reclamanților se întemeiază pe dispozițiile codului civil și prin urmare sunt supuse taxei de timbru iar susținerea acestora potrivit căreia acțiunea promovată era accesorie celei fondate pe Legea nr. 10/2001 și finalizată prin sentința nr. 215/2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă, neputând fi primite. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 49/A din 19 martie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 496 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă reținând ca și instanța de fond că nu au fost îndeplinite cerințele art. 35 alin. (5) din normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 cu privire la plata taxei de timbru până la termenul stabilit de instanță.

În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.C., M.E. și S.Z. născută M., invocând motive vizând nelegalitatea acesteia întrucât nu au beneficiat de un proces echitabil conform art. 6 al Convenției Europene nr. 30/1994 pentru că în dosarul privind retrocedarea morii și anexelor sale nu s-a avut în vedere că trebuia rezolvat și aspectul vizând lipsa de folosință a bunului preluat abuziv de stat, conform art. 998-1000 C. civ. aspect antamat pe parcursul procesului dar rămas nesoluționat. Din această perspectivă, acțiunea în discuție trebuia privită ca pe o cerere accesorie sau incidentală fiind născută urmare litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001 soluționat definitiv și irevocabil prin sentința nr. 215/2002 a Tribunalului Brăila, secția civilă.

Recursul nu este fondat. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 constituie legea cadru în materia restituirii în natură sau prin echivalent a imobilelor ce cad sub incidența ei. Având ca scop repararea daunelor cauzate celor deposedați de proprietățile lor de către stat în perioada respectivă. În speță, reclamanții au beneficiat de dispozițiile menționatei legi după parcurgerea procedurii administrative obligatorii, în baza procedurii judiciare, când prin hotărâre judecătorească irevocabilă li s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent.

Din această perspectivă, rezultă că reclamanții au exercitat acțiunea în justiție întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 având ca obiect determinarea valorii imobilelor solicitate, respectiv a construcției moară care nu mai există, a terenului de 7000 mp înstrăinat și a utilajelor din dotare, acțiune care potrivit art. 51 din lege a fost scutită de taxa de timbru. Ulterior, reclamanții au pretins, prin prezenta acțiune și echivalentul lipsei de folosință a terenului de 7000 mp pe o perioadă de 13 ani, cerere de chemare în judecată pe care au calificat-o ca fiind accesorie contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și prin urmare scutită de plata taxei de timbru.

Or, din economia Legii nr. 10/2001 rezultă că acțiunea în pretenții întemeiată pe dispozițiile menționatei legi are ca obiect exclusiv stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii imobilelor solicitate și înstrăinate în cadrul procesului de privatizare, cum este și cazul în speță, ori acordarea acțiunilor solicitate la societatea comercială tranzacționată pe piața de capital. Prin urmare, cererea reclamanților prin care formulau pretenții cu privire la echivalentul lipsei de folosință a terenului în litigiu nu intră în obiectul de preocupare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu poate constitui o cerere accesorie în sensul art. 17 C. proc. civ. Din această perspectivă, corect instanțele au calificat acțiunea reclamanților ca fiind o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile codului civil și prin urmare supusă taxei de timbru în condițiile Legii nr. 146/1997.

Astfel fiind, reclamanților li s-a pus în vedere la termenul din 27 noiembrie 2002 la instanța de fond, să achite taxa de timbru aferentă pretențiilor formulate, respectiv suma de 135.915.250 lei și întrucât nu și-au îndeplinit această obligație corect le-a fost anulată acțiunea ca netimbrată conform art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997. Este adevărat că în apel reclamanții au invocat și dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sunt scutite de taxa de timbru „cererile introduse de proprietari sau succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente”.

Or, textul evocat are în vedere acțiunile de drept comun promovate de foștii proprietari în contradictoriu cu statul sau alte persoane juridice, pentru recuperarea imobilelor de care au fost deposedate în perioada menționată. Cum însă, în speță reclamanții nu au apelat la calea dreptului comun ci la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și au beneficiat de măsurile reparatorii reglementate de această lege, prevederile art. 15 lit. c) din Legea nr. 146/1997 nu erau aplicabile. Astfel fiind și apărarea recurenților potrivit căreia ar fi fost privați de un proces echitabil în sensul „art. 6 al Convenției Europene nr. 30/1999” nu are suport. Față de cele ce preced, recursul reclamanților urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.C., M.E. și S. (născută M.) Z. împotriva deciziei nr. 49 A din 19 martie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2004.