ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul H.G. a formulat acțiune la data de 27 august 2003 și a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 6362 din 10 iulie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor acordate de Legea nr. 309/2002 și să fie obligată să emită o nouă hotărâre prin care să i se acorde aceste drepturi. A susținut în motivarea acțiunii sale, reclamantul, că a efectuat stagiul militar în perioada 8 noiembrie 1956 – 6 martie 1959, în livretul militar fiind mențiunea „mână de lucru”, demonstrând că a prestat muncă în detașamente de muncă, iar pârâta în mod nelegal nu a recunoscut această perioadă, ca fiind sub incidența cerințelor Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 365 din 25 septembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 6362/2003 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască perioada de stagiu militar, ca fiind efectuată în detașament de muncă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. A reținut instanța de fond că reclamantul a făcut dovada, cu mențiunea din livretul militar și anume, că a fost folosit ca mână de lucru, acesta încadrându-se în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, criticând soluția, ca fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Recursul este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestui act normativ, cetățenii români care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, iar prin art. 1 din H.G. nr. 1114/2002, s-a precizat perioada, ca fiind între 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961. Din actele depuse la dosar se constată că reclamantul a efectuat stagiul militar în U.M. din Constanța, orașul Stalin, Sibiu și Timișoara, nefiind nominalizat nici un detașament de muncă, astfel că nu se poate excede dispoziției legii, care cere expres ca stagiul să se fi efectuat în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
În raport cu această constatare, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, sentința nr. 365/2003 fiind nelegală, va casa această sentință, iar în fond, va respinge acțiunea reclamantului împotriva hotărârii nr. 6362/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 365 din 25 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.