ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1676/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 373 din 1

octombrie 2002, Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe inculpatul M.L., în baza art.

20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut și aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dispus deducerea duratei arestării preventive de la 11

aprilie 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească despăgubiri civile părților civile Spitalul Județean Botoșani, suma

de 2.665.712 lei și Spitalului Militar Iași, suma de 9.908.315 lei.

S-a luat act că partea vătămată C.V.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la 2.000.000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând

onorariul apărător din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că

familiile inculpatului M.L. și a părții vătămate C.V. sunt vecine în comuna

Rădăuți Prut, județul Botoșani și relațiile dintre acestea sunt tensionate de

mai multă vreme.

În ziua de 8 august 2001, aflând de

la soția sa că a fost batjocorită de vecina C.S., inculpatul a pătruns în

curtea acesteia, lovind-o și răsturnându-i în cap apa dintr-o cadă, pentru

spălat rufe.

C.S., mama părții vătămate C.V., l-a

amenințat pe inculpat că va anunța poliția, plecând chiar spre sediul postului

comunal.

Inculpatul s-a prezentat și el la

poliție, însă nefiind nici un lucrător la post, a agresat-o din nou pe C.S.,

revenind apoi acasă.

Între timp a sosit în localitate, în

jurul orelor 19,30, partea vătămată C.V. care, aflând ce s-a întâmplat a mers

la postul de poliție însoțit de martorul P.M., de unde, împreună cu mama sa și

martorul sus-numit, a plecat spre casă.

Trecând pe lângă locuința

inculpatului M.L. și văzându-l în curte, partea vătămată s-a îndreptat spre

acesta, intrând în curte pentru a-l întreba despre motivele agresării mamei

sale.

Inculpatul a reacționat violent,

scoțând amenințător de la brâu un ciocan și încercând să o lovească pe partea

vătămată.

Întrucât aceasta a fugit, inculpatul

a urmărit-o, lovind-o cu ciocanul în spate și după ce partea vătămată a reușit

să iasă din curte a mai fost lovită cu același obiect în cap. Căzând în drum,

partea vătămată a mai fost lovită o dată de inculpat cu ciocanul în cap și apoi

cu picioarele peste corp.

La țipetele mamei părții vătămate, a

ieșit din propria curte C.G., tatăl celui lovit care, cu o rangă, l-a amenințat

pe inculpat și l-a determinat să fugă.

Partea vătămată C.V. a fost

internată succesiv, în perioadele 9-21 august 2001 și 12-13 septembrie 2001, în

Spitalele Dorohoi, Botoșani și Militar Iași.

Din Raportul de expertiză

medico-legală al I.M.L. Botoșani rezultă că partea vătămată a suferit un

traumatism cranian cu plagă contuză și fractură cu înfundare parietală stânga,

necesitând 28-3o zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a concluzionat că leziunile nu au

pus în primejdie viața părții vătămate.

Pentru a stabili temeiul juridic al

răspunderii penale a inculpatului, instanța a reținut că, în raport cu obiectul

folosit în agresiune, apt de a produce moartea, intensitatea loviturilor

aplicate și zona vitală vizată, făptuitorul, chiar dacă nu a urmărit suprimarea

vieții victimei, a realizat că aceasta se putea produce, acționând astfel cu

intenție indirectă și săvârșind infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Împotriva hotărâri a declarat apel

inculpatul M.L., solicitând schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea

prevăzută de art. 181 C. pen. și în subsidiar, o reducere mai accentuată a

pedepsei ca efect al circumstanțelor atenuante reținute, precum și prin

reținerea scuzei provocării.

Prin decizia penală nr. 390 din 25

noiembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul

inculpatului, constatând că încadrarea juridică reținută de instanța de fond

este corectă, că împrejurarea invocată ca scuză a provocării, respectiv că scandalul

a fost inițiat de mama părții vătămate, nu subzistă, fapta imputată fiind

săvârșită după trecerea unui timp îndelungat, când inculpatul nu se mai afla

sub stăpânirea „puternicei tulburări sau emoții” cerută de art. 73 lit. b) C.

pen. și, în sfârșit, că pedeapsa a fost individualizată ținând seama de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, ca în precedent, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181

C. pen., reținerea și a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., produsă prin pătrunderea părții vătămate în curtea

sa și reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs

invocate sunt prevăzute de cazurile de casare de la art. 385

9

alin.

(1), pct. 17, 17

1

și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Situația de fapt a fost temeinic

stabilită și corect reținută de către instanțe, aceasta rezultând fără echivoc

din declarațiile martorilor P.M., D.I., D.O., C.S., C.G., M.A., U.G.,

certificatul medico-legal și raportul de expertiză medico-legală, coroborate cu

declarațiile inculpatului care, însă indică locul aplicării loviturilor de

ciocan asupra părții vătămate, în curtea sa.

Această precizare a inculpatului

este contrazisă de celelalte mijloace de probă, relevantă fiind declarația

martorului P.M., persoană care nu face parte din familiile părților și care,

prezentă la locul și în timpul săvârșirii faptei, a descris succesiunea actelor

de violență așa cum a fost și reținută de instanțe.

Este, de asemenea, corectă

încadrarea juridică reținută, inculpatul executând material, acțiunea aptă să producă

moartea părții vătămate și realizând, subiectiv, această posibilitate, pe care,

dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

Această concluzie rezultă din

împrejurările concrete de săvârșire, inculpatul folosind la agresiune un

ciocan, aplicând loviturile într-o zonă corporală de pericol maxim pentru viața

victimei și producându-i acesteia un traumatism cranian cu fractura osului

parietal cu înfundare.

În cauză, nu sunt realizate

condițiile provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., așa cum pretinde

inculpatul cu referire la pătrunderea părții vătămate în curtea sa.

Este temeinic stabilit că partea

vătămată a intrat în curtea inculpatului fără să manifeste vreo intenție agresivă,

ci doar de a discuta în legătură cu motivele violențelor săvârșite de acesta

din urmă asupra numitei C.S.

În acest context actul părții

vătămate nu poate fi calificat ca ilicit, inculpatul nefăcând vreun reproș în

legătură cu prezența acestuia în curtea sa, ci s-a folosit de acest prilej

pentru a se răfui cu membrii familiei vecine, cu care se afla în conflict.

La aplicarea pedepsei s-a ținut

seama de toate criteriile de individualizare, instanța luând în considerare și

precedentul relațiilor dintre familiile părților, cât și conduita anterioară

bună a inculpatului.

Pedeapsa, astfel cum a fost aplicată,

este justificată și necesară realizării scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru toate cele de mai sus și

întrucât nu se constată, nici din examinarea din oficiu a hotărârilor,

existența vreunui caz de casare, recursul inculpatului M.L. urmează să fie

respins ca nefondat.

Conform art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 11 aprilie

2002, la 2 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 390 din 25 noiembrie

2002 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 11 aprilie 2002, la 2 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.