Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2004

HOTĂRÂRE
03.12.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 1750 din 25 februarie 2004 revizuientul B.C. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5144 din 3 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă.

În motivarea cererii sale, revizuientul arată că prin decizia 5144 din 3 decembrie 2003 s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 237 din 27 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a dispus casarea acestei decizii și a sentinței civile nr. 237 din 20 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, și în fond s-a respins acțiunea pe care a formulat-o împotriva Ministerului Apărării Naționale și a fost obligat să restituie suma reprezentând impozitul calculat pentru ajutoarele și plățile compensatorii primite cu ocazia trecerii în rezervă. Că în alte cauze identice Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sens contrar considerând că aceste drepturi bănești nu sunt impozabile.

Că la data introducerii recursului în anulare era în vigoare Legea nr. 206 din 19 aprilie 2002 prin care a fost respinsă O.G. nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit, despre existența căreia nu a avut cunoștință când s-a judecat recursul în anulare. În drept cererea de revizuire este întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ. Examinându-se cererea de revizuire în raport cu prevederile art. 321 C. proc. civ. și cu data de 25 februarie 2004, când a fost introdusă cererea de revizuire se constată următoarele: În materia revizuirii Codul de procedură civilă prevede un termen de drept comun care este de o lună și care începe să curgă astfel: - în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. termenul curge de la data descoperirii înscrisului ce se invocă. - în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată de instanța de recurs după evocarea fondului termenul de revizuire curge de la pronunțarea hotărârii. În cauza de față se constată că cererea de revizuire a fost introdusă după împlinirea termenului de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. Astfel Legea nr. 206 din 19 aprilie 2002, considerată de revizuient ca „înscris doveditor” în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost publicată în M. Of., nr. 275 din 24 aprilie 2002, iar decizia ce se cere a fi revizuită a fost pronunțată la 3 decembrie 2003. Așa fiind se respinge ca tardiv formulată cererea de revizuire de față;

DECIDE: Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de B.C. împotriva deciziei nr. 5144 din 3 decembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8801/2006
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul B.G. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plat
ÎCCJ 2003-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3477/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 241 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte contestația formulată de C.I., dispunându-se o
ÎCCJ 2003-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5145/2003
compensatorie egală cu două solde lunare brute, prevăzută de art. 7 din O.G. nr. 7/1998. Dispozițiile legale evocate trebuie raportate la O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, act normativ intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000 și care
ÎCCJ 2004-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2004
ția legală de a calcula și a reține impozitul pentru aceste sume. În acest sens fiind și dispozițiile art. 70 din O.G. nr. 73/1999. Mai mult, prin decizia nr. 1/2000 a Comisiei Centrale Fiscale a impozitelor directe aprobată prin Ordinul nr
ÎCCJ 2005-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1126/2005
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 26 noiembrie 2003, Ministerul Apărării Naționale a solicitat instanței, în contradictoriu cu C.I., să dispună restabilirea situație
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă