ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1085/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 186 din 29

ianuarie 2001 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a dispus achitarea

inculpatului L.Ș.V. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de

art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de

art. 192 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

A reținut instanța, că la data de 4

noiembrie 1997, aproximativ în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla la

serviciu, partea vătămată N.G. a fost anunțată telefonic de fiul său despre

faptul că a găsit ușa apartamentului forțată.

Deplasându-se acasă, partea vătămată

a constatat că ușa de la intrare avea șildul îndoit, o parte din butucul yalei

era căzut în fața ușii pe holul scării, iar în toate camerele erau obiecte de

îmbrăcăminte scoase din dulapuri și împrăștiate pe jos. De asemenea, partea

vătămată a constatat lipsa următoarelor bunuri: un televizor color marca NEI cu

telecomandă, un cearceaf albastru cu floricele albe, o brățară din aur de 2

grame și un mileu sub formă de romb. La sesizarea telefonică făcută de N.G., un

echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului unde, cu ocazia cercetării

efectuate, au fost prelevate urme papilare de pe ușa de acces în apartament.

În urma comparărilor dactiloscopice

s-a stabilit că grupul celor trei fragmente de urme papilare digitale ridicate

de pe tocul exterior al ușii, lângă șild au fost create de degetele mijlociu,

inelar și mic de la mâna dreaptă a inculpatului, iar grupul celor patru

fragmente de urme papilare digitale ridicate de pe partea interioară a ușii de

acces în locuință, au fost create de degetele mic, inelar, mijlociu și arătător

de la mâna stângă a lui L.Șt.V.

Audiat în fața instanței de

judecată, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a

fost trimis în judecată învederând, la fel ca și în declarațiile date în faza

de urmărire penală, că nu el este autorul faptelor, neputând însă să ofere o

explicație asupra prezenței urmelor sale papilare pe exteriorul și interiorul

ușii de acces în apartamentul părții vătămate. Inculpatul a susținut că la data

faptei nu se afla în Brașov, ci în București, unde și domiciliază, aducându-i

ca martori pe mama sa și pe patronul societății comerciale la care el a lucrat

până la data arestării sale într-o altă cauză.

Din declarația părții vătămate,

instanța a reținut săvârșirea unei infracțiuni de furt din locuință în data de

4 noiembrie 1997, însă probele administrate în cauză nu au format convingerea

instanței că inculpatul este autorul acesteia.

Astfel, cu ocazia cercetării la fața

locului s-au descoperit și ridicat urme papilare doar de pe ușa de acces în

apartament, iar printr-o probă științifică, ale cărei concluzii nu pot fi puse

la îndoială, s-a stabilit că cel care a creat aceste urme este chiar

inculpatul. Acest fapt dovedește însă exclusiv împrejurarea că inculpatul s-a

aflat în contact direct cu ușa de acces și, urmele fiind și pe partea

interioară, că acesta a pătruns în locuință, cel puțin în holul de la intrare.

Impresiunile papilare menționate, nu fac însă nici o dovadă, în sensul că

L.Șt.V. a intrat în camerele apartamentului și că a răvășit obiectele existente

în acestea.

Din nici una din probele

administrate în cauză, nu a rezultat faptul că, pătrunzând în locuință,

inculpatul a luat bunurile a căror dispariție a fost reclamată de partea

vătămată și le-ar fi însușit.

Asupra acestuia nu s-a găsit nici

unul din aceste bunuri, după cum în interiorul apartamentului, în zonele unde

afirmă partea vătămată că ar fi fost bunurile furate, nu s-au găsit urme

papilare create de inculpat.

În speță, prin probele administrate

s-a creat cel mult o prezumție în sensul că, dacă inculpatul este cel ale cărui

urme papilare s-au descoperit pe exteriorul și interiorul ușii de acces în

locuință, atunci tot el este și cel care a furat lucrurile menționate de partea

vătămată.

A concluzionat instanța că nu există

probe pe baza cărora să se constate că inculpatul a sustras bunurile părții

vătămate, astfel că se impune achitarea acestuia.

În legătură cu infracțiunea de

violare de domiciliu, instanța a constatat că nu există plângerea prealabilă a

părții vătămate care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 283 C. proc.

pen., astfel că se impune încetarea procesului penal în conformitate cu art. 11

pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru această

infracțiune.

Apelul și recursul declarat de

parchet prin care a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de

furt calificat și violare de domiciliu, au fost respinse ca nefondate prin

decizia penală nr. 366 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Brașov și respectiv

decizia penală nr. 447 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Brașov.

Au motivat cele două instanțe că în

afară de urmele papilare ale inculpatului constatate prin expertiza

dactiloscopică, nu există nici o altă probă care să confirme vinovăția

inculpatului, astfel că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Împotriva acestor hotărâri

procurorul general a declarat recurs în anulare în conformitate cu art. 409 și

art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și pct. 7

1

C. proc. pen., cu

motivarea că, faptei săvârșite de inculpat i s-a dat o greșită încadrare

juridică în două infracțiuni prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin.

(1) lit. i) și art. 192 alin. (1) C. pen., în loc de o singură infracțiune

prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. și

instanțele de judecată au comis o eroare gravă de fapt achitându-l pe inculpat,

deși din probe rezultă că el este autorul faptei.

Recursul în anulare declarat este

întemeiat.

În cauză nu se contestă că în ziua

de 4 noiembrie 1997 după ce dimineața partea vătămată N.G. a plecat la

serviciu, în jurul orei 16,00 în cadrul aceleiași zile a fost anunțat de fiul

său că persoane necunoscute au pătruns în domiciliu prin forțarea

încuietorilor.

Partea vătămată a sesizat organele

de poliție, și în prezența acestora și a martorilor existenți M.C. și R.P., așa

cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la 4

noiembrie 1997 ora 16,00. S-a constatat forțarea încuietorii a ușii de acces în

locuință, împrejurare confirmată și prin planșele fotografice aflate la dosarul

de urmărire penală.

În interiorul locuinței părții

vătămate s-a constatat urme de răvășire a bunurilor, partea vătămată constatând

dispariția unui televizor color marca NEI, a unei brățări din aur în greutate

de 2 grame, a unui mileu croșetat și a unui cearceaf.

Cu

ocazia cercetărilor la fața locului au fost descoperite și relevate 13 urme

papilare care au fost supuse examinării.

Raportul de constatare

tehnico-științifică dactiloscopică a concluzionat că 7 dintre urmele papilare

examinate (trei de la tocul exterior al ușii de acces lângă șild și patru de pe

latura interioară a ușii de acces) au fost create de degetele mic, inelar,

mijlociu și arătător de la mâna stângă a lui L.Șt.V.

Rezultatul acestei probe științifice

nu a fost contestat de către inculpat, iar la rândul său instanțele prin

hotărârile pronunțate au confirmat că urmele papilare aparțin inculpatului,

implicit confirmând că acesta a pătruns prin efracție în ziua de 4 noiembrie

1997 în interiorul locuinței părții vătămate N.G.

Concluziile instanțelor că nu se

poate reține vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat

săvârșită la 4 noiembrie 1997 în dauna părții vătămate, căreia i-a sustras

bunuri în valoare de 5.500.000 lei, sunt greșite.

Atâta vreme cât sub aspect probator

s-a stabilit că inculpatul a forțat încuietorile de la ușa de acces a locuinței

părții vătămate, a pătruns în interiorul locuinței în ziua de 4 noiembrie 1997,

(dovadă în acest sens fiind urmele papilare lăsate pe ușa interioară), data la

care s-a constatat dispariția bunurilor reclamate de partea vătămată, concluzia

care se impune că el este autorul sustragerii bunurilor, făcându-se vinovat de

infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209

alin. (1) lit. i) C. pen.

Nerecunoașterea infracțiunii de

către inculpat nu îl absolvă de reținerea vinovăției, în condițiile în care

este dovedită, așa cum s-a arătat, pătrunderea acestuia prin efracție în

locuința părții vătămate, dată la care au și fost sustrase bunurile părții

vătămate.

Osebit de cele reținute, la numai 10

zile de la fapta de furt a bunurilor care face obiectul prezentei cauze,

inculpatul L.Șt.V., a pătruns prin forțarea încuietorilor în locuința părții

vătămate .L.K.F., de unde a sustras același gen de bunuri televizor color,

aparat video și un lănțișor de aur, exercitând violențe împotriva a două

persoane pentru păstrarea bunurilor, fiind condamnat la 6 ani și 10 luni

închisoare pentru tâlhărie prin sentința penală nr. 300 din 30 septembrie 1998

a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă.

Probele administrate în cauză

confirmă vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută

de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.

Furtul calificat prin efracție în

modalitatea prevăzută de art. 209 lit. i) C. pen., este o infracțiune complexă

care absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, astfel că în conformitate

cu art. 334 C. proc. pen., urmează a dispune schimbarea încadrării juridice a

faptelor din infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu, cu care a

fost investită instanța prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art.

208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce se

va aplica inculpatului se va avea în vedere pericolul social al faptei,

împrejurările în care a fost comisă, paguba cauzată părții vătămate, precum și

datele ce caracterizează persoana inculpatului, fiind la prima încălcare a

legii penale.

Inculpatul va fi obligat la

5.500.000 lei despăgubiri către partea civilă N.G., reprezentând contravaloarea

bunurilor sustrase precum și la plata cheltuielilor judiciare din toate fazele

procesuale.

În conformitate cu art. 414

1

cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a

admite recursul în anulare și a casa hotărârile atacate, în sensul celor

reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 186 din 29 ianuarie

2001 a Judecătoriei Brașov, deciziei penale nr. 366 din 5 iunie 2001 a

Tribunalului Brașov și deciziei penale nr. 447 din 1 noiembrie 2001 a Curții de

Apel Brașov, privind pe intimatul inculpat L.Șt.V.

Casează

hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de

furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1), lit. i)

C. pen. și la măsura încetării procesului penal pentru infracțiunea prevăzută

de art. 192 alin. (1) C. pen.

În

baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea

prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. și

infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., texte în baza

cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Face

aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Obligă

pe inculpat la 5.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă N.G.

Obligă

intimatul inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare ocazionate de

urmărirea penală fond, apel și recurs.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

martie 2003.