ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1426 din 18

octombrie 2005 a Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin.

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 08 iunie 2005 la

zi.

S-a luat act că partea vătămată A.V.

nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral prin

restituire.

A fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță din analiza coroborată a întregului material probator

administrat în cauză a constatat că situația de fapt a fost corect reținută

prin rechizitoriu, în sensul că în seara zilei de 7 iunie 2005, în jurul orei

23,30, partea vătămată, A.V. se afla în locuința sa (pe care o ocupa fără forme

legale) din str. Aleea Nehoiu.

Inculpatul a pătruns în locuința

menționată mai sus și sub pretextul că trebuie să i se plătească contravaloarea

chiriei i-a cerut părții vătămate o sumă de bani, în caz contrar va fi evacuat.

Sub amenințarea cu acte de violență,

inculpatul a luat din locuința părții vătămate următoarele bunuri: un trening albastru,

o pereche de adidași și un televizor color. Treningul a fost îmbrăcat de

inculpat, iar, în picioare, a încălțat adidașii părții vătămate, abandonând în

locuință hainele și încălțările sale.

După însușirea bunurilor, inculpatul

a părăsit imobilul, îndreptându-se pe str. Drumul Crețeștilor.

Partea vătămată a solicitat ajutor

celorlalți locatari ai imobilului și martorii G.D. și U.V.I. au venit în

ajutorul acesteia.

Cei doi martori l-au oprit pe inculpat

pe str. drumul Crețeștilor având bunurile părții vătămate asupra sa.

Organele de cercetare penală ale

poliției l-au găsit pe inculpat în incinta blocului F 4, iar bunurile sustrase

abandonate în stradă.

Prima instanță a constatat pe baza

probelor administrate vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru

care a fost trimis în judecată.

Astfel, declarațiile părții

vătămate, în sensul că, în seara zilei de 7 iunie 2005, în jurul orelor 23,30,

a fost împins din spate de un individ pe care nu îl cunoștea, care a încuiat

ușa și sub amenințarea că îl bate și îl scoate afară din casă, i-a cerut o sumă

de bani drept chirie pentru garsoniera în care locuiește, luându-i sub

amenințare un televizor color, un trening și o pereche de adidași, s-au

coroborat cu declarațiile martorului U.V.I. și ale martorei G.D., cu

procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, cu procesul-verbal

de constatare întocmit de polițiști de la secția 15 la data de 8 iunie 2005 și

cu procesul-verbal de cercetare la fața locului la care s-a atașat planșa foto.

Martorii au declarat constant că

l-au auzit țipând pe partea vătămată după ce i-au fost sustrase bunurile, că

acesta nu îl cunoștea pe inculpat care i-a intrat în casă și care l-a

amenințat, că l-au prins în stradă pe inculpat, acesta fiind îmbrăcat cu

treningul părții vătămate și încălțat cu adidașii acestuia.

Declarațiile date de inculpat în

sensul că televizorul i l-ar fi dat partea vătămată de bună voie, nerecunoscând

că asupra lui s-au găsit și treningul și adidașii acestuia au fost combătute de

toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză; este greu de crezut,

în condițiile în care inculpatul nu a probat lipsa de temeinicie a probelor în

acuzare, că, deși nu se cunoștea cu partea vătămată, acesta l-a primit de bună

voie în casă și i-a oferit un televizor color, reprezentând contravaloarea

chiriei la o garsonieră care nu aparținea legal nici unuia dintre ei. Martorii

l-au găsit îmbrăcat și încălțat pe inculpat cu lucrurile părții vătămate,

acestea fiind restituite în totalitate.

Cu ocazia percheziției corporale

asupra inculpatului s-a găsit o telecomandă pentru televizor color, recunoscută

de partea vătămată.

Deși nu a opus rezistență martorilor

alertați de partea vătămată și ieșiți în stradă, inculpatul a încercat să se

ascundă, fiind găsit de organele de poliție în incinta blocului F4 din Aleea

Nehoiu.

În concluzie, fapta inculpatului de

a-și însuși lucrurile părții vătămate prin îmbrâncirea acesteia și folosirea de

amenințări cu violențe fizice, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen.

În încadrarea juridică s-au reținut

și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul săvârșind fapta în stare de

recidivă postexecutorie (ultima condamnare fiind aplicată prin sentința penală nr.

1709 din 11 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 4, la o pedeapsă de 4 ani

închisoare; inculpatul a fost arestat la 24 august 2000 și liberat la 07

aprilie 2004).

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere de instanța de fond, gradul de pericol social concret al

infracțiunii săvârșite, datele personale ale inculpatului (recidivist) și toate

celelalte criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

întrucât lipsește, atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a infracțiunii

de tâlhărie.

Astfel, din probele dosarului nu a

rezultat constrângerea, folosirea violenței și a amenințării, și nici intenția

directă în ceea ce privește acțiunea principală, cât și cea adiacentă pentru

realizarea conținutului constitutiv al acestei infracțiuni.

În situația în care se va stabili

totuși că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

condamnat penal, a solicitat redozarea pedepsei, apreciind că este prea aspră,

în raport cu fapta săvârșită.

Prin decizia penală nr. 897 din 21

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 3561/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 1426 din 18 octombrie 2005

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3878/2005.

În baza art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

prevenția de la 8 iunie 2005 la zi.

A fost obligat apelantul la 150 lei

RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei RON onorariu avocat

oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat critica inculpatului C.M. ca fiind nefondată, reținând că

elementul material al infracțiunii de tâlhărie constă în două acțiuni conjugate

și anume, acțiunea de furt, care este principală și acțiunea de constrângere,

respectiv folosirea violenței și a amenințării care este adiacentă. Pentru

existența elementului material al tâlhăriei trebuie ca între cele două acțiuni

să existe o indispensabilă relație de intercondiționare.

Furtul, în cazul în speță, a constat

în luarea bunurilor ce se aflau în posesia părții vătămate, respectiv trening

albastru, o pereche de adidași și un televizor color, fără consimțământul

acesteia, fiind vorba de două acte, unul de deposedare și celălalt de

imposedare.

Constrângerea, folosirea amenințării

și a violenței direct asupra părții vătămate s-a realizat concomitent cu

acțiunea principală, furtul, astfel cum a rezultat din probele dosarului.

Prin prevederea modalității

normative agravate, art. 211 alin. (2

1

) lit. c) C. pen., s-a urmărit

asigurarea protecției dreptului persoanei de a folosi în siguranță locul în

care trăiește, își desfășoară viața intimă sau își păstrează bunurile ce îi

aparțin.

Fiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. c) C. pen., în mod corect prima instanță a dispus tragerea

la răspundere penală a inculpatului, nefiind incidente dispozițiile art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocate de

apărare.

De asemenea, curtea de apel a

apreciat că inculpatul prin modalitatea de săvârșirea a faptei, respectiv

pătrunderea ilegală în locuința părții vătămate și sustragerea prin violență a

bunurilor ce nu-i aparțineau, prezintă o periculozitate socială sporită, așa

încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanța de fond corespunde

cerințelor înscrise în art. 72 și 52 C. pen.

De precizat că limitele de pedeapsă

prevăzute de art. 211 alin. (2) C. proc. pen., sunt cuprinse între 5 și 20 ani

închisoare.

În consecință, în raport cu

circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului care este

recidivist în starea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., instanța de fond a

făcut o corectă individualizare a pedepsei.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs nemotivat inculpatul C.M.

La termenul de astăzi, recurentul

inculpat a depus la dosar un memoriu în care a arătat că pedeapsa este prea

mare, solicitând reducerea ei, deoarece familia i s-a destrămat, are doi copii

minori.

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului și în

principal achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei de tâlhărie

reținută în sarcina recurentului, lipsindu-i latura subiectivă, arătând

împrejurări de fapt, respectiv că în garsonieră au locuit ambele părți, neexistând

vreun conflict între acestea, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicată

inculpatului, prin acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante

în favoarea acestuia, deoarece declarațiile părților se contrazic,

necoroborându-se în totalitate.

Examinând recursul declarat de

inculpatul C.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., precum și pentru un alt motiv, întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 din același cod, respectiv

încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, Înalta

Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat, pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod eronat instanța de apel, în

baza unei proprii evaluări asupra materialului probator administrat a stabilit,

de altfel, ca și prima instanță, ca fiind dovedită vinovăția inculpatului C.M.

în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care acesta a fost trimis în

judecată, respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în raport cu o situație de fapt

greșit reținută.

În conformitate cu dispozițiile art.

200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare

cu privire la existența infracțiunilor, identificării făptuitorilor și

stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să

se dispună trimiterea în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare,

aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanță.

Potrivit art. 289 C. proc. pen.,

judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se

desfășoară în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

Înalta Curte constată că în

desfășurarea cercetării judecătorești a cauzei, instanța de fond, în baza

acestor principii, era obligată să readministreze toate probele din cursul

urmăririi penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere

exprimate oral de către toate părțile în ședință publică.

Așa cum rezultă din dosarul cauzei,

prima instanță, a dispus pentru primul termen de judecată în ședință publică,

19 iulie 2005, citarea părții vătămate A.V., la adresa indicată, dovada de

îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar

mutat”, fapt pentru care, ulterior la toate celelalte termene de judecată,

citarea părții vătămate s-a efectuat prin afișare la Consiliul Local al sectorului

4 București, asigurându-se legala îndeplinire a procedurii de citare.

În aceste condiții a fost imposibilă

ascultarea nemijlocită și contradictorie a acestei părți, în scopul verificării

susținerilor sale făcute în cursul urmăririi penale cu privire la modul în care

s-au desfășurat împrejurările faptice dintre partea vătămată și inculpat, în

situația în care nu au existat alte persoane care să asiste în mod direct la

discuțiile dintre cele două părți și a constata dacă într-adevăr deposedarea

părții vătămate de bunurile arătate a avut loc prin exercitarea de violențe,

fizice sau psihice.

În consecință, instanța de fond a

coroborat declarațiile părții vătămate date numai în cursul urmăririi penale, cu

cele ale martorilor din acte U.V.I. și G.D., ascultați în ambele faze

procesuale, martori care nu au fost de față la discuțiile purtate între

inculpat și partea vătămată și care nu au perceput direct modalitatea concretă

de deposedare a acesteia din urmă de bunurile menționate, reținând, însă că

aceștia au declarat constant că au auzit-o pe partea vătămată, țipând după ce

i-au fot sustrase bunurile, că aceasta nu-l cunoștea pe inculpatul care i-a

intrat în casă și care a amenințat-o, că l-au prins în stradă pe inculpat

îmbrăcat cu haine de la partea vătămată, evidențiind că la percheziția

corporală asupra inculpatului a fost găsită telecomanda televizorului color,

recunoscută de partea vătămată.

Înalta Curte consideră că în cauză,

atât prima instanță, cât și instanța de apel, în limita efectului devolutiv, nu

au dat eficiență în totalitate condițiilor prevăzute de art. 289 și art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., referitoare la oralitatea, nemijlocirea,

contradictorialitatea judecății cauzei și respectiv aprecierii mijloacelor de

probă administrate, în condițiile arătate, astfel încât a avut loc o greșită aplicare

a dispozițiilor legale menționate, având drept consecință stabilirea incorectă

a unor împrejurări faptice, ce s-au răsfrânt și în planul încadrării juridice a

faptei comisă de inculpat și pentru care a fost trimis în judecată, precum și a

pedepsei la care acesta a fost condamnat, încălcări ce nu intră sub incidența

nulității absolute, însă, atrag reformarea hotărârilor pronunțate, cu reținere

spre rejudecare de către instanța de recurs.

În raport cu cele mai sus arătate au

fost apreciate ca întemeiate criticile recurentului inculpat, fiind aplicabile

cazurile de casare invocate de acesta, respectiv art. 385

9

pct.17

1

și 14 C. proc. pen., cât și pentru un alt motiv și anume că faptei comisă

de inculpatul C.M. i-a fost dată o greșită încadrare juridică, ce se

circumscrie cazului de casare stipulat de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Astfel, Înalta Curte, reevaluând

materialul probator administrat, reține ca situație de fapt, că inculpatul C.M.,

în perioada anilor 1997 – 2000, a locuit cu numita R.L., concubina sa, în

garsoniera din blocul F 4, fără forme legale. În anul 2000, inculpatul a fost

arestat și s-a liberat în cursul lunii aprilie 2004, locuind la concubina sa în

str. Matei Voievod.

Inculpatul a aflat că garsoniera

unde locuise anterior arestării sale era ocupată de alte persoane necunoscute

care i-au spus că acea locuință a fost închiriată fără drept de o femeie,

cunoscută ca fiind „mama lui P.”, ce locuiește într-un bloc alăturat. Inculpatul

a încercat să discute cu chiriașul respectiv, însă, acesta i-a susținut că nu

iese din locuință, deoarece i-a dat banii „mamei lui P.”, și cu toate acestea

l-a căutat de mai multe ori, cu scopul de a-l lămuri că ar avea și el dreptul

să aibă acea locuință, fiind primul care a ocupat-o.

În seara de 7 iunie 2005, în jurul orei

22,00, inculpatul C.M. se afla în garsoniera mamei sale I.A., care locuiește pe

Aleea Nehoiu, locuință situată pe același palier cu garsoniera de la nr. 43,

unde locuise anterior și a hotărât să discute cu chiriașul ce locuia în fosta

sa garsonieră.

Inculpatul a bătut la ușă și

fiindu-i permis să intre a pătruns în garsonieră, unde a constatat că în

încăpere se afla o altă persoană decât aceea cu care discutase anterior și pe

care nu o cunoștea, l-a determinat să o întrebe în ce calitate locuiește acolo,

răspunzându-i-se că este chiriașul „mamei lui P.”, această persoană fiind

partea vătămată A.V. La acel moment în garsonieră nu se mai aflau alte

persoane.

În continuare, inculpatul, care s-a

recomandat ca fiind M.C., i-a spus părții vătămate A.V. că el a locuit în acea

garsonieră și că dorește să se mute din nou acolo, având doi copii de crescut,

discuție ce a avut loc fără ceartă sau amenințări din partea sa, cerându-i să-i

dea lui banii de chirie și nu „mamei lui P.”, respectiv suma de 6.500.000 lei,

iar în caz contrar îi va lua televizorul color pe care acesta îl avea în

cameră.

Partea vătămată nu i-a dat acestuia

suma solicitată, fapt pentru care inculpatul i-a sustras televizorul color, cu

telecomanda, un trening albastru, o pereche de adidași, obiecte de îmbrăcăminte

cu care s-a și îmbrăcat, hainele ce-i aparțineau, punându-le într-o pungă,

părăsind locuința.

Partea vătămată a fugit la martora G.D.,

ce locuiește în apropiere, pe str. Drumul Crețeștilor, spunându-i că o persoană

M.C. i-a furat televizorul, un trening și o pereche de adidași.

Imediat au ieșit afară și

observându-l pe inculpat cu televizorul în brațe și îmbrăcat cu hainele părții

vătămate, martora G.D. i-a strigat acestuia să lase televizorul jos, moment în

care alertat de gălăgie a apărut și martorul U.V.I., care a alergat după

inculpat, l-a imobilizat, cerându-i să lase televizorul și să se dezbrace de

hainele sustrase, ceea ce inculpatul C.M. a și făcut, îmbrăcându-se cu

propriile haine, după care au plecat spre blocul F4, fiind anunțate organele de

poliție.

Bunurile sustrase de inculpat au

fost găsite de organele de poliție pe trotuarul străzii, Drumul Crețeștilor,

respectiv un televizor color și o pungă ce conținea un trening și o pereche de

adidași, ocazie cu care au fost recuperate și restituite părții vătămate.

Totodată, urmare percheziției

corporale făcute inculpatului, asupra acestuia a fost găsită o telecomandă care

a fost ridicată și restituită părții vătămate, valoarea totală a prejudiciului

fiind de 7.000.000 lei, ce a fost acoperit prin restituire, partea vătămată A.V.

declarând că nu se constituie parte civilă.

Martora G.D. îl cunoștea pe A.V.,

respectiv partea vătămată, deoarece fiica acestuia are o relație de concubinaj

cu fiul martorei, numitul P.F., aceasta fiind „mama lui P.”, care știa că mama

inculpatului locuiește în blocul părții vătămate, respectiv la apartamentul nr.

39, iar inculpatul o vizita uneori.

Partea vătămată A.V. a relatat după

sosirea organelor de poliție, martorei G.D. că ar fi fost îmbrâncit în casă de

către inculpat, atunci când i-a luat bunurile, iar martorului U.V.I. că ar fi

fost amenințat de inculpat să-i dea televizorul.

Pe parcursul urmăririi penale, partea

vătămată A.V. a declarat că bunurile sustrase i-au fost luate sub amenințare de

către inculpat. Partea vătămată nu a putut fi ascultată în primă instanță,

deoarece și-a schimbat domiciliul, procedura de citare fiind îndeplinită în

conformitate cu art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

Inculpatul C.M. a declarat în mod

constant, că nu a folosit violențe și nici amenințări asupra părții vătămate,

aceasta fiind aceea care l-a rugat să-i ia televizorul ca plată a chiriei.

Din fișa de cazier a inculpatului C.M.

a rezultat că ultima sa condamnare, a fost o pedeapsă rezultantă de 4 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., și art.

271 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pronunțată prin sentința

penală nr. 1709 din 11 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 4 București, fiind

arestat la 24 august 2000 și liberat la 07 aprilie 2004, având un rest de 347

zile, iar în raport cu data săvârșirii faptei din prezenta cauză, respectiv 07

iunie 2005, inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie.

Situația de fapt mai sus arătată a

rezultat din coroborarea plângerii părții vătămate A.V. cu procesul-verbal de

depistare întocmit de organele de poliție, cu declarațiile martorilor G.D. și U.V.I.,

date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești,

procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, procesul-verbal

de prezentare pentru recunoaștere din grup a inculpatului de către partea

vătămată și planșa foto, rezoluția motivată de efectuare a percheziției

corporale, declarațiile inculpatului C.M. în ambele faze procesuale, fișa de

cazier judiciar a inculpatului, precum și cu alte înscrisuri depuse la dosarele

parchetului și tribunalului.

Astfel, fapta inculpatului C.M.,

care în ziua de 7 iunie 2005, după orele 22,30 și-a însușit bunurile menționate

ce aparțineau părții vătămate, fără consimțământul acesteia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 208 – art. 209 alin.

(1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., furt calificat în

stare de recidivă postexecutorie.

Înalta Curte, dând eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a evaluat coroborat mijloacele

de probă administrate arătate mai sus și a constatat că deposedarea părții

vătămate A.V. de bunurile precizate de către inculpatul C.M., a avut loc fără

exercitarea vreunei violențe, fizică sau psihică din partea acestuia.

Instanța de recurs nu a putut reține

poziția părții vătămate cu privire la exercitarea de către inculpat a unor

violențe la momentul luării bunurilor, deoarece aceste aspecte nu au putut fi

verificate în mod oral, nemijlocit și contradictoriu de către prima instanță,

partea vătămată, neputând fi ascultată, astfel că declarațiile date de aceasta

în cursul urmăririi penale nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă.

Mai mult, la momentul sustragerii

bunurilor de către inculpat nu a fost de față nici o altă persoană, iar

aspectele privind exercitarea unor violențe fizice (îmbrâncirea părții vătămate)

și violențe psihice (amenințarea aceleiași părți) ce au fost menționate de

către martorii G.D. și U.V.I., în fața instanței de fond au fost percepute

numai din relatările părții vătămate, ulterioare sosirii organelor de poliție,

martorii, depistându-l pe inculpat cu bunurile ce aparțineau părții vătămate.

De asemenea, nu poate fi avută în

vedere nici poziția inculpatului, în sensul că partea vătămată i-ar fi oferit

bunurile în contul chiriei, acest aspect nefiind dovedit cu nici un alt mijloc

de probă.

Totodată, probele administrate au

evidențiat întreaga comportare a inculpatului, atât cea anterioară cât și

ulterioară comiterii faptei, astfel că din exteriorizarea hotărârii

infracționale, respectiv prin modalitatea concretă de punere a acesteia în

executare, în sensul inițierii unei discuții cu partea vătămată cu privire la

fosta sa garsonieră, în care a locuit fără forme legale, pe fondul căreia a

sustras bunurile arătate, cât și atitudinea ulterioară săvârșirii faptei, concretizată

în lăsarea bunurilor pe trotuar, fără să existe vreo împotrivire din partea sa,

nu a fost dovedită exercitarea vreunei violențe în sustragerea și păstrarea bunurilor.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte apreciază că atât poziția părții vătămate, referitoare la existența unor

violențe, sub forma amenințării cu ocazia sustragerii bunurilor ce-i

aparțineau, din cursul urmăririi penale, neverificată în faza cercetării

judecătorești, cât și percepțiile indirecte ale martorilor, urmare a

relatărilor părții vătămate cu privire la exercitarea de violențe cu ocazia

sustragerii bunurilor, reprezintă aspecte ce nu au putut fi dovedite cu alte

mijloace de probă, ceea ce îi profită inculpatului, potrivit principiului „in

dubio pro reo”.

Așadar, Înalta Curte consideră că

faptei comisă de inculpatul C.M. i-a fost dată, inițial, o greșită încadrare

juridică în aceea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în loc

de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 208 –

art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., așa

cum corect rezulta din materialul probator administrat, fiind incidente

dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte, în baza

art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

208 – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei în condițiile mai sus menționate, Înalta Curte va efectua și

o reindividualizare a pedepsei corespunzătoare faptei comise de inculpat.

Astfel, în stabilirea pedepsei ce se

va aplica inculpatului C.M., reevaluând în mod plural, criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., se va ține cont de gradul de pericol social în

concret, relativ redus al faptei comise, conferit prin circumstanțele

anterioare, cât și ulterioare comiterii acesteia, pe timpul nopții, valoarea redusă

a prejudiciului produs, ce a fost acoperit, prin restituirea bunurilor, cât și

circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut luarea bunurilor,

însă fără să fi exercitat violențe la momentul sustragerii acestora,

comportarea ulterioară faptei, prin lăsarea bunurilor pe trotuar, nu are școală

și nici loc de muncă, a avut o relație de concubinaj, din care au rezultat doi

copii minori, este recidivist, anterior fiind condamnat tot pentru o

infracțiune de furt, dovedind o perseverență infracțională în săvârșirea

aceluiași gen de infracțiuni.

Prin cuantumul pedepsei, orientat

către medie, cu executare în regim de detenție, respectiv de 6 ani închisoare

la care va fi condamnat inculpatul C.M. se apreciază că numai acesta este în

măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educative, în

îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și

resocializarea sa viitoare pozitivă.

Înalta Curte va face aplicarea art. 71

și 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 8 din C.E.D.O., corelat cu art.

20 alin. (2) din Constituția României, precum și jurisprudența C.E.D.O. (cauza

S. și P. contra României), apreciind în urma controlului efectuat, că în raport

cu natura faptei comise de inculpat, aceea de furt calificat și interesul

superior al minorilor, acesta având doi copii minori nu se impune interzicerea

drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 897 din 21

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa decizia

atacată și sentința penală nr. 1426 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, numai sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru

care a fost trimis în judecată inculpatul C.M. și al pedepsei aplicate

acestuia, va face aplicarea art. 334 C. proc. pen., și va condamna inculpatul

în condițiile arătate în detaliu mai sus, va menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 8 iunie 2005 la 23 februarie 2006.

Onorariu apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 897 din 21 noiembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 1426 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

numai sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul C.M. și al pedepsei aplicate acestuia.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și în baza acestui din urmă text,

condamnă pe inculpatul C.M., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.

Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a)

și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 8 iunie 2005 la 23 februarie 2006.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei ), se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

februarie 2006.