ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1426 din 18 octombrie 2005 a Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 08 iunie 2005 la zi. S-a luat act că partea vătămată A.V. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral prin restituire.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză a constatat că situația de fapt a fost corect reținută prin rechizitoriu, în sensul că în seara zilei de 7 iunie 2005, în jurul orei 23,30, partea vătămată, A.V. se afla în locuința sa (pe care o ocupa fără forme legale) din str. Aleea Nehoiu. Inculpatul a pătruns în locuința menționată mai sus și sub pretextul că trebuie să i se plătească contravaloarea chiriei i-a cerut părții vătămate o sumă de bani, în caz contrar va fi evacuat. Sub amenințarea cu acte de violență, inculpatul a luat din locuința părții vătămate următoarele bunuri: un trening albastru, o pereche de adidași și un televizor color.

Treningul a fost îmbrăcat de inculpat, iar, în picioare, a încălțat adidașii părții vătămate, abandonând în locuință hainele și încălțările sale. După însușirea bunurilor, inculpatul a părăsit imobilul, îndreptându-se pe str. Drumul Crețeștilor. Partea vătămată a solicitat ajutor celorlalți locatari ai imobilului și martorii G.D. și U.V.I. au venit în ajutorul acesteia. Cei doi martori l-au oprit pe inculpat pe str. drumul Crețeștilor având bunurile părții vătămate asupra sa. Organele de cercetare penală ale poliției l-au găsit pe inculpat în incinta blocului F 4, iar bunurile sustrase abandonate în stradă. Prima instanță a constatat pe baza probelor administrate vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, declarațiile părții vătămate, în sensul că, în seara zilei de 7 iunie 2005, în jurul orelor 23,30, a fost împins din spate de un individ pe care nu îl cunoștea, care a încuiat ușa și sub amenințarea că îl bate și îl scoate afară din casă, i-a cerut o sumă de bani drept chirie pentru garsoniera în care locuiește, luându-i sub amenințare un televizor color, un trening și o pereche de adidași, s-au coroborat cu declarațiile martorului U.V.I. și ale martorei G.D., cu procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, cu procesul-verbal de constatare întocmit de polițiști de la secția 15 la data de 8 iunie 2005 și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului la care s-a atașat planșa foto.

Martorii au declarat constant că l-au auzit țipând pe partea vătămată după ce i-au fost sustrase bunurile, că acesta nu îl cunoștea pe inculpat care i-a intrat în casă și care l-a amenințat, că l-au prins în stradă pe inculpat, acesta fiind îmbrăcat cu treningul părții vătămate și încălțat cu adidașii acestuia. Declarațiile date de inculpat în sensul că televizorul i l-ar fi dat partea vătămată de bună voie, nerecunoscând că asupra lui s-au găsit și treningul și adidașii acestuia au fost combătute de toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză; este greu de crezut, în condițiile în care inculpatul nu a probat lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, că, deși nu se cunoștea cu partea vătămată, acesta l-a primit de bună voie în casă și i-a oferit un televizor color, reprezentând contravaloarea chiriei la o garsonieră care nu aparținea legal nici unuia dintre ei.

Martorii l-au găsit îmbrăcat și încălțat pe inculpat cu lucrurile părții vătămate, acestea fiind restituite în totalitate. Cu ocazia percheziției corporale asupra inculpatului s-a găsit o telecomandă pentru televizor color, recunoscută de partea vătămată. Deși nu a opus rezistență martorilor alertați de partea vătămată și ieșiți în stradă, inculpatul a încercat să se ascundă, fiind găsit de organele de poliție în incinta blocului F4 din Aleea Nehoiu. În concluzie, fapta inculpatului de a-și însuși lucrurile părții vătămate prin îmbrâncirea acesteia și folosirea de amenințări cu violențe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen.

În încadrarea juridică s-au reținut și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul săvârșind fapta în stare de recidivă postexecutorie (ultima condamnare fiind aplicată prin sentința penală nr. 1709 din 11 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 4, la o pedeapsă de 4 ani închisoare; inculpatul a fost arestat la 24 august 2000 și liberat la 07 aprilie 2004). La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere de instanța de fond, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, datele personale ale inculpatului (recidivist) și toate celelalte criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât lipsește, atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a infracțiunii de tâlhărie.

Astfel, din probele dosarului nu a rezultat constrângerea, folosirea violenței și a amenințării, și nici intenția directă în ceea ce privește acțiunea principală, cât și cea adiacentă pentru realizarea conținutului constitutiv al acestei infracțiuni. În situația în care se va stabili totuși că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat penal, a solicitat redozarea pedepsei, apreciind că este prea aspră, în raport cu fapta săvârșită. Prin decizia penală nr. 897 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3561/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 1426 din 18 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3878/2005.

În baza art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 8 iunie 2005 la zi. A fost obligat apelantul la 150 lei RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei RON onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat critica inculpatului C.M. ca fiind nefondată, reținând că elementul material al infracțiunii de tâlhărie constă în două acțiuni conjugate și anume, acțiunea de furt, care este principală și acțiunea de constrângere, respectiv folosirea violenței și a amenințării care este adiacentă. Pentru existența elementului material al tâlhăriei trebuie ca între cele două acțiuni să existe o indispensabilă relație de intercondiționare.

Furtul, în cazul în speță, a constat în luarea bunurilor ce se aflau în posesia părții vătămate, respectiv trening albastru, o pereche de adidași și un televizor color, fără consimțământul acesteia, fiind vorba de două acte, unul de deposedare și celălalt de imposedare. Constrângerea, folosirea amenințării și a violenței direct asupra părții vătămate s-a realizat concomitent cu acțiunea principală, furtul, astfel cum a rezultat din probele dosarului. Prin prevederea modalității normative agravate, art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., s-a urmărit asigurarea protecției dreptului persoanei de a folosi în siguranță locul în care trăiește, își desfășoară viața intimă sau își păstrează bunurile ce îi aparțin.

Fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., în mod corect prima instanță a dispus tragerea la răspundere penală a inculpatului, nefiind incidente dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocate de apărare. De asemenea, curtea de apel a apreciat că inculpatul prin modalitatea de săvârșirea a faptei, respectiv pătrunderea ilegală în locuința părții vătămate și sustragerea prin violență a bunurilor ce nu-i aparțineau, prezintă o periculozitate socială sporită, așa încât pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanța de fond corespunde cerințelor înscrise în art. 72 și 52 C. pen.

De precizat că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 211 alin. (2) C. proc. pen., sunt cuprinse între 5 și 20 ani închisoare. În consecință, în raport cu circumstanțele reale ale faptei și personale ale inculpatului care este recidivist în starea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs nemotivat inculpatul C.M. La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus la dosar un memoriu în care a arătat că pedeapsa este prea mare, solicitând reducerea ei, deoarece familia i s-a destrămat, are doi copii minori. Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului și în principal achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei de tâlhărie reținută în sarcina recurentului, lipsindu-i latura subiectivă, arătând împrejurări de fapt, respectiv că în garsonieră au locuit ambele părți, neexistând vreun conflict între acestea, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante în favoarea acestuia, deoarece declarațiile părților se contrazic, necoroborându-se în totalitate. Examinând recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc.

pen., precum și pentru un alt motiv, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 din același cod, respectiv încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod eronat instanța de apel, în baza unei proprii evaluări asupra materialului probator administrat a stabilit, de altfel, ca și prima instanță, ca fiind dovedită vinovăția inculpatului C.M. în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în raport cu o situație de fapt greșit reținută.

În conformitate cu dispozițiile art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificării făptuitorilor și stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanță. Potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu. Înalta Curte constată că în desfășurarea cercetării judecătorești a cauzei, instanța de fond, în baza acestor principii, era obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de către toate părțile în ședință publică.

Așa cum rezultă din dosarul cauzei, prima instanță, a dispus pentru primul termen de judecată în ședință publică, 19 iulie 2005, citarea părții vătămate A.V., la adresa indicată, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatar mutat”, fapt pentru care, ulterior la toate celelalte termene de judecată, citarea părții vătămate s-a efectuat prin afișare la Consiliul Local al sectorului 4 București, asigurându-se legala îndeplinire a procedurii de citare.

În aceste condiții a fost imposibilă ascultarea nemijlocită și contradictorie a acestei părți, în scopul verificării susținerilor sale făcute în cursul urmăririi penale cu privire la modul în care s-au desfășurat împrejurările faptice dintre partea vătămată și inculpat, în situația în care nu au existat alte persoane care să asiste în mod direct la discuțiile dintre cele două părți și a constata dacă într-adevăr deposedarea părții vătămate de bunurile arătate a avut loc prin exercitarea de violențe, fizice sau psihice. În consecință, instanța de fond a coroborat declarațiile părții vătămate date numai în cursul urmăririi penale, cu cele ale martorilor din acte U.V.I.

și G.D., ascultați în ambele faze procesuale, martori care nu au fost de față la discuțiile purtate între inculpat și partea vătămată și care nu au perceput direct modalitatea concretă de deposedare a acesteia din urmă de bunurile menționate, reținând, însă că aceștia au declarat constant că au auzit-o pe partea vătămată, țipând după ce i-au fot sustrase bunurile, că aceasta nu-l cunoștea pe inculpatul care i-a intrat în casă și care a amenințat-o, că l-au prins în stradă pe inculpat îmbrăcat cu haine de la partea vătămată, evidențiind că la percheziția corporală asupra inculpatului a fost găsită telecomanda televizorului color, recunoscută de partea vătămată. Înalta Curte consideră că în cauză, atât prima instanță, cât și instanța de apel, în limita efectului devolutiv, nu au dat eficiență în totalitate condițiilor prevăzute de art. 289 și art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la oralitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea judecății cauzei și respectiv aprecierii mijloacelor de probă administrate, în condițiile arătate, astfel încât a avut loc o greșită aplicare a dispozițiilor legale menționate, având drept consecință stabilirea incorectă a unor împrejurări faptice, ce s-au răsfrânt și în planul încadrării juridice a faptei comisă de inculpat și pentru care a fost trimis în judecată, precum și a pedepsei la care acesta a fost condamnat, încălcări ce nu intră sub incidența nulității absolute, însă, atrag reformarea hotărârilor pronunțate, cu reținere spre rejudecare de către instanța de recurs. În raport cu cele mai sus arătate au fost apreciate ca întemeiate criticile recurentului inculpat, fiind aplicabile cazurile de casare invocate de acesta, respectiv art. 385 9 pct.17 1 și 14 C. proc.

pen., cât și pentru un alt motiv și anume că faptei comisă de inculpatul C.M. i-a fost dată o greșită încadrare juridică, ce se circumscrie cazului de casare stipulat de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Astfel, Înalta Curte, reevaluând materialul probator administrat, reține ca situație de fapt, că inculpatul C.M., în perioada anilor 1997 – 2000, a locuit cu numita R.L., concubina sa, în garsoniera din blocul F 4, fără forme legale. În anul 2000, inculpatul a fost arestat și s-a liberat în cursul lunii aprilie 2004, locuind la concubina sa în str. Matei Voievod. Inculpatul a aflat că garsoniera unde locuise anterior arestării sale era ocupată de alte persoane necunoscute care i-au spus că acea locuință a fost închiriată fără drept de o femeie, cunoscută ca fiind „mama lui P.”, ce locuiește într-un bloc alăturat.

Inculpatul a încercat să discute cu chiriașul respectiv, însă, acesta i-a susținut că nu iese din locuință, deoarece i-a dat banii „mamei lui P.”, și cu toate acestea l-a căutat de mai multe ori, cu scopul de a-l lămuri că ar avea și el dreptul să aibă acea locuință, fiind primul care a ocupat-o. În seara de 7 iunie 2005, în jurul orei 22,00, inculpatul C.M. se afla în garsoniera mamei sale I.A., care locuiește pe Aleea Nehoiu, locuință situată pe același palier cu garsoniera de la nr. 43, unde locuise anterior și a hotărât să discute cu chiriașul ce locuia în fosta sa garsonieră. Inculpatul a bătut la ușă și fiindu-i permis să intre a pătruns în garsonieră, unde a constatat că în încăpere se afla o altă persoană decât aceea cu care discutase anterior și pe care nu o cunoștea, l-a determinat să o întrebe în ce calitate locuiește acolo, răspunzându-i-se că este chiriașul „mamei lui P.”, această persoană fiind partea vătămată A.V.

La acel moment în garsonieră nu se mai aflau alte persoane. În continuare, inculpatul, care s-a recomandat ca fiind M.C., i-a spus părții vătămate A.V. că el a locuit în acea garsonieră și că dorește să se mute din nou acolo, având doi copii de crescut, discuție ce a avut loc fără ceartă sau amenințări din partea sa, cerându-i să-i dea lui banii de chirie și nu „mamei lui P.”, respectiv suma de 6.500.000 lei, iar în caz contrar îi va lua televizorul color pe care acesta îl avea în cameră. Partea vătămată nu i-a dat acestuia suma solicitată, fapt pentru care inculpatul i-a sustras televizorul color, cu telecomanda, un trening albastru, o pereche de adidași, obiecte de îmbrăcăminte cu care s-a și îmbrăcat, hainele ce-i aparțineau, punându-le într-o pungă, părăsind locuința.

Partea vătămată a fugit la martora G.D., ce locuiește în apropiere, pe str. Drumul Crețeștilor, spunându-i că o persoană M.C. i-a furat televizorul, un trening și o pereche de adidași. Imediat au ieșit afară și observându-l pe inculpat cu televizorul în brațe și îmbrăcat cu hainele părții vătămate, martora G.D. i-a strigat acestuia să lase televizorul jos, moment în care alertat de gălăgie a apărut și martorul U.V.I., care a alergat după inculpat, l-a imobilizat, cerându-i să lase televizorul și să se dezbrace de hainele sustrase, ceea ce inculpatul C.M. a și făcut, îmbrăcându-se cu propriile haine, după care au plecat spre blocul F4, fiind anunțate organele de poliție. Bunurile sustrase de inculpat au fost găsite de organele de poliție pe trotuarul străzii, Drumul Crețeștilor, respectiv un televizor color și o pungă ce conținea un trening și o pereche de adidași, ocazie cu care au fost recuperate și restituite părții vătămate.

Totodată, urmare percheziției corporale făcute inculpatului, asupra acestuia a fost găsită o telecomandă care a fost ridicată și restituită părții vătămate, valoarea totală a prejudiciului fiind de 7.000.000 lei, ce a fost acoperit prin restituire, partea vătămată A.V. declarând că nu se constituie parte civilă. Martora G.D. îl cunoștea pe A.V., respectiv partea vătămată, deoarece fiica acestuia are o relație de concubinaj cu fiul martorei, numitul P.F., aceasta fiind „mama lui P.”, care știa că mama inculpatului locuiește în blocul părții vătămate, respectiv la apartamentul nr. 39, iar inculpatul o vizita uneori. Partea vătămată A.V. a relatat după sosirea organelor de poliție, martorei G.D.

că ar fi fost îmbrâncit în casă de către inculpat, atunci când i-a luat bunurile, iar martorului U.V.I. că ar fi fost amenințat de inculpat să-i dea televizorul. Pe parcursul urmăririi penale, partea vătămată A.V. a declarat că bunurile sustrase i-au fost luate sub amenințare de către inculpat. Partea vătămată nu a putut fi ascultată în primă instanță, deoarece și-a schimbat domiciliul, procedura de citare fiind îndeplinită în conformitate cu art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Inculpatul C.M. a declarat în mod constant, că nu a folosit violențe și nici amenințări asupra părții vătămate, aceasta fiind aceea care l-a rugat să-i ia televizorul ca plată a chiriei. Din fișa de cazier a inculpatului C.M.

a rezultat că ultima sa condamnare, a fost o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., și art. 271 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pronunțată prin sentința penală nr. 1709 din 11 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 4 București, fiind arestat la 24 august 2000 și liberat la 07 aprilie 2004, având un rest de 347 zile, iar în raport cu data săvârșirii faptei din prezenta cauză, respectiv 07 iunie 2005, inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie. Situația de fapt mai sus arătată a rezultat din coroborarea plângerii părții vătămate A.V. cu procesul-verbal de depistare întocmit de organele de poliție, cu declarațiile martorilor G.D.

și U.V.I., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup a inculpatului de către partea vătămată și planșa foto, rezoluția motivată de efectuare a percheziției corporale, declarațiile inculpatului C.M. în ambele faze procesuale, fișa de cazier judiciar a inculpatului, precum și cu alte înscrisuri depuse la dosarele parchetului și tribunalului. Astfel, fapta inculpatului C.M., care în ziua de 7 iunie 2005, după orele 22,30 și-a însușit bunurile menționate ce aparțineau părții vătămate, fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.

Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a evaluat coroborat mijloacele de probă administrate arătate mai sus și a constatat că deposedarea părții vătămate A.V. de bunurile precizate de către inculpatul C.M., a avut loc fără exercitarea vreunei violențe, fizică sau psihică din partea acestuia. Instanța de recurs nu a putut reține poziția părții vătămate cu privire la exercitarea de către inculpat a unor violențe la momentul luării bunurilor, deoarece aceste aspecte nu au putut fi verificate în mod oral, nemijlocit și contradictoriu de către prima instanță, partea vătămată, neputând fi ascultată, astfel că declarațiile date de aceasta în cursul urmăririi penale nu s-au coroborat cu nici un alt mijloc de probă.

Mai mult, la momentul sustragerii bunurilor de către inculpat nu a fost de față nici o altă persoană, iar aspectele privind exercitarea unor violențe fizice (îmbrâncirea părții vătămate) și violențe psihice (amenințarea aceleiași părți) ce au fost menționate de către martorii G.D. și U.V.I., în fața instanței de fond au fost percepute numai din relatările părții vătămate, ulterioare sosirii organelor de poliție, martorii, depistându-l pe inculpat cu bunurile ce aparțineau părții vătămate. De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici poziția inculpatului, în sensul că partea vătămată i-ar fi oferit bunurile în contul chiriei, acest aspect nefiind dovedit cu nici un alt mijloc de probă.

Totodată, probele administrate au evidențiat întreaga comportare a inculpatului, atât cea anterioară cât și ulterioară comiterii faptei, astfel că din exteriorizarea hotărârii infracționale, respectiv prin modalitatea concretă de punere a acesteia în executare, în sensul inițierii unei discuții cu partea vătămată cu privire la fosta sa garsonieră, în care a locuit fără forme legale, pe fondul căreia a sustras bunurile arătate, cât și atitudinea ulterioară săvârșirii faptei, concretizată în lăsarea bunurilor pe trotuar, fără să existe vreo împotrivire din partea sa, nu a fost dovedită exercitarea vreunei violențe în sustragerea și păstrarea bunurilor.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că atât poziția părții vătămate, referitoare la existența unor violențe, sub forma amenințării cu ocazia sustragerii bunurilor ce-i aparțineau, din cursul urmăririi penale, neverificată în faza cercetării judecătorești, cât și percepțiile indirecte ale martorilor, urmare a relatărilor părții vătămate cu privire la exercitarea de violențe cu ocazia sustragerii bunurilor, reprezintă aspecte ce nu au putut fi dovedite cu alte mijloace de probă, ceea ce îi profită inculpatului, potrivit principiului „in dubio pro reo”. Așadar, Înalta Curte consideră că faptei comisă de inculpatul C.M.

i-a fost dată, inițial, o greșită încadrare juridică în aceea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în loc de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., așa cum corect rezulta din materialul probator administrat, fiind incidente dispozițiile art. 334 C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Urmare a schimbării încadrării juridice a faptei în condițiile mai sus menționate, Înalta Curte va efectua și o reindividualizare a pedepsei corespunzătoare faptei comise de inculpat.

Astfel, în stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului C.M., reevaluând în mod plural, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., se va ține cont de gradul de pericol social în concret, relativ redus al faptei comise, conferit prin circumstanțele anterioare, cât și ulterioare comiterii acesteia, pe timpul nopții, valoarea redusă a prejudiciului produs, ce a fost acoperit, prin restituirea bunurilor, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut luarea bunurilor, însă fără să fi exercitat violențe la momentul sustragerii acestora, comportarea ulterioară faptei, prin lăsarea bunurilor pe trotuar, nu are școală și nici loc de muncă, a avut o relație de concubinaj, din care au rezultat doi copii minori, este recidivist, anterior fiind condamnat tot pentru o infracțiune de furt, dovedind o perseverență infracțională în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.

Prin cuantumul pedepsei, orientat către medie, cu executare în regim de detenție, respectiv de 6 ani închisoare la care va fi condamnat inculpatul C.M. se apreciază că numai acesta este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educative, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă. Înalta Curte va face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 8 din C.E.D.O., corelat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, precum și jurisprudența C.E.D.O. (cauza S. și P. contra României), apreciind în urma controlului efectuat, că în raport cu natura faptei comise de inculpat, aceea de furt calificat și interesul superior al minorilor, acesta având doi copii minori nu se impune interzicerea drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 897 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa decizia atacată și sentința penală nr. 1426 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.M. și al pedepsei aplicate acestuia, va face aplicarea art. 334 C. proc. pen., și va condamna inculpatul în condițiile arătate în detaliu mai sus, va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 8 iunie 2005 la 23 februarie 2006. Onorariu apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 897 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 1426 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.M. și al pedepsei aplicate acestuia. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și în baza acestui din urmă text, condamnă pe inculpatul C.M., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.

Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 8 iunie 2005 la 23 februarie 2006. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei ), se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2006.