ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2548/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București reclamantul M.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al Municipiului București, Consiliul local al sectorului 2 și S.C. A. S.A. pentru revendicarea imobilului situat în str. Vasile Lascăr compus dintr-un apartament și teren în suprafață totală de 230 mp. A mai solicitat constatarea că este singurul moștenitor al tatălui său M.A. care a cumpărat terenul în 1931 pe care a construit casa. S-a mai solicitat constatarea că naționalizarea acestui imobil în temeiul Decretului nr. 92/1950 a fost ilegală. Judecătoria sectorului 2 prin sentința civilă nr. 9365 din 28 iunie 1999 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe parcursul procesului acțiunea s-a extins asupra pârâtului S.C. M. S.A. deținătoarea imobilului și s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către G.F.E. în calitate de descendentă a defunctului M.A., fratele reclamantului. Reclamantul și-a precizat acțiunea chemând în judecată și pe M.J.S., soția supraviețuitoare a defunctului său frate. Tribunalul București, secția a III-a civilă prin sentința nr. 1233 din 6 noiembrie 2001 a admis cererea principală și cea de intervenție forțată a pârâtei M.J.S., precum și cererea de intervenție în nume propriu a intervenientei G.F.E. Au fost obligate pârâtele să lase reclamantului și celor două interveniente imobilul situat în str. Vasile Lascăr, teren 230 mp și construcție - subsol, parter și două etaje.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că imobilul în compunerea arătată a fost dobândit în 1931 de M.E. și M.A. (teren de 230 mp cumpărat pe care s-a construit o casă în același an). Acest imobil a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la cei doi proprietari care la acea dată erau inginer și, respectiv, funcționar și ca atare, exceptați de la aplicarea acestui act normativ, potrivit art. II. Ca urmare s-a constatat că titlul statului pentru acest imobil nu este valabil în definiția dată de art. 6 din Legea 213/1998. S-a constatat că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorilor și s-a transmis pe cale succesorală, cât privește succesorii lui M.A., în patrimoniul intervenienților.

În sfârșit în lipsa dovedirii unui drept locativ asupra imobilului al pârâtei C.M. a fost admisă acțiunea și împotriva acestei pârâte. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 204 din 20 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul Consiliului General al Municipiului București. Nu s-a primit critica potrivit căreia calitate procesuală pasivă are municipiul București prin primarul general și nu Consiliul General al Municipiului București avându-se în vedere că acțiunea a fost formulată sub imperiul Legii 69/1991 care conferea abilitate procesuală pasivă acestui pârât. Nu s-a primit nici critica privind fondul cauzei, în sensul că titlul statului este valabil față de dovedirea calității proprietarilor cu privire la care Decretul nr. 92/1950 nu se aplica și față de faptul că Decretul nr. 92/1950 era în contradicție cu dispozițiile Constituției din 1948 și art. 48 C. civ.

Împotriva acestei decizii municipiul București prin primarul general a declarat în termen recurs considerând soluția vădit netemeinică și esențial nelegală. Critica a vizat în fapt greșita apreciere în persoana Consiliului General al Municipiului București a calității procesuale pasive deși potrivit Legii nr. 69/1991 unitățile administrativ teritoriale au capacitate de exercițiu și sunt reprezentate în relațiile cu alte organe de primar. În drept recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10. Recursul este neîntemeiat. Critica referitoare la lipsa capacității procesuale pasive nu este fondată. Potrivit art. 2, 4, 5 și 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 republicată; comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale, iar consiliile locale sunt autorități ale administrației publice locale în comune și orașe (municipii) având printre altele și atribuții de administrare a domeniului public și privat.

Art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale care dau mandat scris în fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului. Coroborând prevederile legale menționate, se reține că recurentul pârât Consiliului General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză. Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 neîntemeiat pe o situație concretă și fără indicarea probei neluată în considerație și acesta se va respinge ca nefondat. Pentru considerentele arătate recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de municipiul București prin primar general împotriva deciziei civile nr. 204 din 20 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.