ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2548/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

ianuarie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București reclamantul M.E. a

chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al Municipiului București,

Consiliul local al sectorului 2 și S.C. A. S.A. pentru revendicarea imobilului

situat în str. Vasile Lascăr compus dintr-un apartament și teren în suprafață

totală de 230 mp. A mai solicitat constatarea că este singurul moștenitor al

tatălui său M.A. care a cumpărat terenul în 1931 pe care a construit casa. S-a

mai solicitat constatarea că naționalizarea acestui imobil în temeiul

Decretului nr. 92/1950 a fost ilegală.

Judecătoria sectorului 2 prin

sentința civilă nr. 9365 din 28 iunie 1999 a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe parcursul procesului acțiunea s-a

extins asupra pârâtului S.C. M. S.A. deținătoarea imobilului și s-a formulat o

cerere de intervenție în interes propriu de către G.F.E. în calitate de

descendentă a defunctului M.A., fratele reclamantului.

Reclamantul și-a precizat acțiunea chemând

în judecată și pe M.J.S., soția supraviețuitoare a defunctului său frate.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă prin sentința nr. 1233 din 6 noiembrie 2001 a admis cererea principală

și cea de intervenție forțată a pârâtei M.J.S., precum și cererea de

intervenție în nume propriu a intervenientei G.F.E. Au fost obligate pârâtele

să lase reclamantului și celor două interveniente imobilul situat în str.

Vasile Lascăr, teren 230 mp și construcție - subsol, parter și două etaje.

În motivarea acestei soluții s-a

reținut că imobilul în compunerea arătată a fost dobândit în 1931 de M.E. și

M.A. (teren de 230 mp cumpărat pe care s-a construit o casă în același an).

Acest imobil a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la cei doi

proprietari care la acea dată erau inginer și, respectiv, funcționar și ca

atare, exceptați de la aplicarea acestui act normativ, potrivit art. II. Ca

urmare s-a constatat că titlul statului pentru acest imobil nu este valabil în

definiția dată de art. 6 din Legea 213/1998. S-a constatat că imobilul nu a

ieșit niciodată din patrimoniul autorilor și s-a transmis pe cale succesorală,

cât privește succesorii lui M.A., în patrimoniul intervenienților.

În sfârșit în lipsa dovedirii unui

drept locativ asupra imobilului al pârâtei C.M. a fost admisă acțiunea și

împotriva acestei pârâte.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 204 din 20 mai 2002, a respins, ca nefondat,

apelul Consiliului General al Municipiului București.

Nu s-a primit critica potrivit căreia

calitate procesuală pasivă are municipiul București prin primarul general și nu

Consiliul General al Municipiului București avându-se în vedere că acțiunea a

fost formulată sub imperiul Legii 69/1991 care conferea abilitate procesuală

pasivă acestui pârât.

Nu s-a primit nici critica privind

fondul cauzei, în sensul că titlul statului este valabil față de dovedirea

calității proprietarilor cu privire la care Decretul nr. 92/1950 nu se aplica

și față de faptul că Decretul nr. 92/1950 era în contradicție cu dispozițiile

Constituției din 1948 și art. 48 C. civ.

Împotriva acestei decizii municipiul

București prin primarul general a declarat în termen recurs considerând soluția

vădit netemeinică și esențial nelegală.

Critica a vizat în fapt greșita

apreciere în persoana Consiliului General al Municipiului București a calității

procesuale pasive deși potrivit Legii nr. 69/1991 unitățile administrativ

teritoriale au capacitate de exercițiu și sunt reprezentate în relațiile cu

alte organe de primar.

În drept recursul a fost motivat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10.

Recursul este neîntemeiat.

Critica referitoare la lipsa

capacității procesuale pasive nu este fondată.

Potrivit art. 2, 4, 5 și 20 lit. g)

din Legea nr. 69/1991 republicată; comunele, orașele, municipiile și județele

sunt unități administrativ-teritoriale, iar consiliile locale sunt autorități

ale administrației publice locale în comune și orașe (municipii) având printre

altele și atribuții de administrare a domeniului public și privat.

Art. 12 alin. (5) din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede că

în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților

administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale care dau mandat

scris în fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului.

Coroborând prevederile legale

menționate, se reține că recurentul pârât Consiliului General al Municipiului

București are calitate procesuală pasivă în cauză.

Cât privește motivul prevăzut de

art. 304 pct. 10 neîntemeiat pe o situație concretă și fără indicarea probei

neluată în considerație și acesta se va respinge ca nefondat.

Pentru considerentele arătate

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de municipiul București prin primar general împotriva deciziei civile

nr. 204 din 20 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2004.