ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7958/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 ianuarie 2004, R.G. a

solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să

se dispună anularea hotărârii nr. 9497/6676 din 3 decembrie 2003, prin care

Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de

acordare a drepturilor prevăzute de acest act normativ.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată pentru motive etnice.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că este originar din comuna Buda, plasa Herța, fostul județ Dorohoi și

începând din anul 1942, și-a îndeplinit obligațiile militare în cadrul armatei

române.

În cursul lunii martie 1944, când

frontul sovietic se apropria de localitatea respectivă, împreună cu frații săi

și o soră, s-au refugiat în comuna Afumați din județul Ilfov, de unde nu s-au

mai reîntors ulterior în comuna natală.

Deși a făcut dovada acestor

afirmații, cu acte, comisia sesizată i-a respins cererea, pentru considerente

ce nu se fundamentează pe dispozițiile legale în vigoare.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 270 din 11 februarie 2004, a

admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

În esență, instanța a reținut că o

atare soluție se impune, deoarece cu probele administrate la stăruința

reclamantului s-a făcut dovada refugierii acestuia, din localitatea de domiciliu,

situată în fostul ținut Herța, în România, datorită evenimentelor istorice care

au condus la anexarea acestui ținut, de către statul sovietic.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Recurenta a susținut că în mod

eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul R.G. nu a fost

strămutat sau evacuat, ci mobilizat și trimis pe fronturile de est și vest,

până în anul 1945.

Prin urmare, nefiind vorba în spețe,

de acte de persecuție pentru motive etnice sau rasiale și implicit, de o

persoană refugiată în România, acțiunea era neîntemeiată și trebuia respinsă

pentru acest motiv.

Critica este neîntemeiată.

Din mențiunile făcute în livretul

militar și declarațiile autentificate ale martorilor B.M. și T.G., rezultă fără

echivoc că începând din luna noiembrie 1942, R.G. a fost mobilizat în armata

română și a participat până în luna mai 1945, la acțiunile acesteia, atât pe

frontul de răsărit, cât și pe frontul de vest.

În condițiile aproprierii frontului

sovietic, de localitatea sa natală (comuna Buda, plasa Herța, fostul județ

Dorohoi), în cursul lunii martie 1944, el s-a refugiat împreună cu doi frați și

o soră, în comuna Afumați din județul Ilfov, de unde ulterior, nu s-au mai

reîntors în comuna în care au avut domiciliul.

Curtea de Apel București a reținut

în mod corect această stare de fapt, ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei plecați în refugiu,

de la beneficiul instituit de art. 1 lit. c), pentru persoanele strămutate sau

refugiate, din motive etnice, în alte localități decât aceea de domiciliu.

În sprijinul concluziei menționate

este și conținutul adresei nr. 4086 din 15 noiembrie 2002, a Casei Naționale de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale conform căreia, în sensul

prevederilor art. 2 din H.G. nr. 127/2002, în sintagma „persoane strămutate în

altă localitate decât cea de domiciliu”, intră și persoanele care s-au refugiat

din Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței.

Având în vedere aceste considerente

și inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar

putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează

a se respinge recursul, ca nefondat.

În baza dispozițiilor art. 274 din

același cod, recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant, suma

de 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 270 din 11

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească

intimatului-reclamant, suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2004.