ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7958/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 ianuarie 2004, R.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 9497/6676 din 3 decembrie 2003, prin care Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de acest act normativ. De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată pentru motive etnice. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este originar din comuna Buda, plasa Herța, fostul județ Dorohoi și începând din anul 1942, și-a îndeplinit obligațiile militare în cadrul armatei române.

În cursul lunii martie 1944, când frontul sovietic se apropria de localitatea respectivă, împreună cu frații săi și o soră, s-au refugiat în comuna Afumați din județul Ilfov, de unde nu s-au mai reîntors ulterior în comuna natală. Deși a făcut dovada acestor afirmații, cu acte, comisia sesizată i-a respins cererea, pentru considerente ce nu se fundamentează pe dispozițiile legale în vigoare. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 270 din 11 februarie 2004, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată. În esență, instanța a reținut că o atare soluție se impune, deoarece cu probele administrate la stăruința reclamantului s-a făcut dovada refugierii acestuia, din localitatea de domiciliu, situată în fostul ținut Herța, în România, datorită evenimentelor istorice care au condus la anexarea acestui ținut, de către statul sovietic.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București. Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul R.G. nu a fost strămutat sau evacuat, ci mobilizat și trimis pe fronturile de est și vest, până în anul 1945. Prin urmare, nefiind vorba în spețe, de acte de persecuție pentru motive etnice sau rasiale și implicit, de o persoană refugiată în România, acțiunea era neîntemeiată și trebuia respinsă pentru acest motiv. Critica este neîntemeiată. Din mențiunile făcute în livretul militar și declarațiile autentificate ale martorilor B.M. și T.G., rezultă fără echivoc că începând din luna noiembrie 1942, R.G. a fost mobilizat în armata română și a participat până în luna mai 1945, la acțiunile acesteia, atât pe frontul de răsărit, cât și pe frontul de vest.

În condițiile aproprierii frontului sovietic, de localitatea sa natală (comuna Buda, plasa Herța, fostul județ Dorohoi), în cursul lunii martie 1944, el s-a refugiat împreună cu doi frați și o soră, în comuna Afumați din județul Ilfov, de unde ulterior, nu s-au mai reîntors în comuna în care au avut domiciliul. Curtea de Apel București a reținut în mod corect această stare de fapt, ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei plecați în refugiu, de la beneficiul instituit de art. 1 lit. c), pentru persoanele strămutate sau refugiate, din motive etnice, în alte localități decât aceea de domiciliu. În sprijinul concluziei menționate este și conținutul adresei nr. 4086 din 15 noiembrie 2002, a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale conform căreia, în sensul prevederilor art. 2 din H.G.

nr. 127/2002, în sintagma „persoane strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu”, intră și persoanele care s-au refugiat din Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței. Având în vedere aceste considerente și inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 274 din același cod, recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 270 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant, suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2004.