ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8745/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul I.D. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea

hotărârii nr. 5732/4507 din 8 iulie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia,

la emiterea unei noi hotărâri, prin care să se constate că se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor prevăzute

de această lege.

În motivarea acțiunii a susținut că

în mod greșit i s-a respins cererea, deoarece a făcut dovada atât a perioadei

refugiului, cât și a localității de unde s-a refugiat.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2070 din 4 decembrie 2003, a

admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită în

favoarea reclamantului, o nouă hotărâre, în care să constate că se încadrează

în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind refugiat din data

de 15 martie 1944, din comuna Buda, plasa Herța, județul Cernăuți, în comuna

Dragalina, județul Botoșani, România.

Instanța a reținut că reclamantul,

cu actele prezentate, a făcut dovada susținerilor sale privind perioada de

refugiu și localitatea de unde s-a refugiat.

Împotriva sentinței, pârâta Casa de

Pensii a municipiului București a declarat recurs, susținând, în esență, că în

raport cu dovezile depuse de reclamant, hotărârea comisiei de specialitate,

contestată în instanță, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în

materie.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile autentificate ale

martorilor A.M., I.N. și O.D., ultimul aflându-se în aceeași situație de

refugiat, ca și reclamantul, rezultă că reclamantul I.D., născut la 14 iulie

1940, în localitatea Buda, plasa Herța, județul Cernăuți, s-a refugiat împreună

cu familia, la data de 15 martie 1944, în comuna Dragalina, județul Botoșani,

România.

De la acea dată, reclamantul și

familia sa s-au stabilit definitiv în România, mama sa, I.E., decedând în 1970,

în România, iar reclamantul a urmat cursurile școlii în România, conform

certificatului nr. 93/1956.

Rezultă, deci, că reclamantul a

făcut dovada perioadei în care a fost refugiat și localitatea de unde a fost

nevoit să se refugieze împreună cu familia, astfel că instanța de fond în mod

corect i-a admis acțiunea și a obligat pârâta, să emită o hotărâre conform

solicitării reclamantului.

În consecință, față de

considerentele de mai sus, se constată că recursul este nefondat și va fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2070 din

4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.