ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 6 iulie 2004, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 12344/12106 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Prin sentința civilă nr. 2136 din 15 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 12344/12106 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 31 martie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada demersurilor efectuate în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale, iar martorii au relatat despre refugiul reclamantului, în perioada martie 1944 - 6 martie 1945 și depune motivul acestuia. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care a motivat în esență, că în dosarul depus la comisie, reclamantul nu a depus dovezi concludente cauzei.

Recursul este nefondat. Prin adresa nr. 1049543 din 1 iulie 2004, Arhivele Naționale au comunicat reclamantului, că nu dețin documente referitoare la persoanele evacuate/refugiate din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Din declarațiile martorilor rezultă că în luna martie 1944, reclamantul s-a refugiat împreună cu familia sa, din Cernăuți - Bucovina, în București - România, ca urmare a cedării Basarabiei și Bucovinei, către Uniunea Sovietică și nu s-a mai întors niciodată în Cernăuți, iar la data de 6 martie 1945 s-a aflat tot în București. Așadar, în cauză reclamantul a făcut dovada demersurilor efectuate în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale, iar martorii au relatat despre refugiul reclamantului, în perioada martie 1944 - 6 martie 1945 și despre motivul acestuia.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2136 din 15 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.