ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 6 iulie 2004, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii

nr. 12344/12106 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă și stabilirea calității de

beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr.

2136 din 15 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

S.M., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București și a anulat

hotărârea nr. 12344/12106 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.

189/2000, pentru perioada 31 martie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1

ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada demersurilor

efectuate în vederea obținerii unor înscrisuri oficiale, iar martorii au

relatat despre refugiul reclamantului, în perioada martie 1944 - 6 martie 1945

și depune motivul acestuia.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care

a motivat în esență, că în dosarul depus la comisie, reclamantul nu a depus

dovezi concludente cauzei.

Recursul este nefondat.

Prin adresa nr. 1049543 din

1 iulie 2004, Arhivele Naționale au comunicat reclamantului, că nu dețin

documente referitoare la persoanele evacuate/refugiate din Basarabia, Nordul

Bucovinei și Ținutul Herța.

Din declarațiile martorilor

rezultă că în luna martie 1944, reclamantul s-a refugiat împreună cu familia

sa, din Cernăuți - Bucovina, în București - România, ca urmare a cedării

Basarabiei și Bucovinei, către Uniunea Sovietică și nu s-a mai întors niciodată

în Cernăuți, iar la data de 6 martie 1945 s-a aflat tot în București.

Așadar, în cauză reclamantul

a făcut dovada demersurilor efectuate în vederea obținerii unor înscrisuri

oficiale, iar martorii au relatat despre refugiul reclamantului, în perioada

martie 1944 - 6 martie 1945 și despre motivul acestuia.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2136

din 15 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2005.