Decizia nr. 2219/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 20/2005 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 4386/2004, reclamantul B.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 13495/205 din 6 septembrie 2004, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna septembrie 1940 s-a refugiat împreună cu familia sa, din Basarabia, cu ajutorul Crucii Roșii. Prin sentința civilă nr. 20 din 11 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 13495/205 din 6 septembrie 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la data 1 septembrie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul, împreună cu familia acestuia s-a refugiat din Chișinău, în luna septembrie 1940, în România, orașul Călărași. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii municipiului București, care a motivat că în dosarul depus la Comisie nu au existat dovezi concludente cauzei. Recursul este nefondat. În adeverința nr. 453 B, eliberată de Prefectura județului Buzău - Comisia de Triere a Refugiaților din Basarabia și Bucovina, se consemnează că B.G.

(tatăl reclamantului), împreună cu soția și cei șase copiii s-au refugiat la data de 1 septembrie 1940, din Chișinău - Lăpușna, prin punctul de frontieră Ungheni, înscris în Registrul de Triere al Refugiaților al Prefecturii județului Buzău, la nr. 457 B, aceștia stabilindu-și domiciliul în orașul Călărași. Totodată, în extrasul din Tabloul celor refugiați din Basarabia și Bucovina se menționează că B.G., împreună cu soția sa și copiii acestora s-au refugiat din Chișinău, în orașul Călărași. Din actele prezentate rezultă, așadar, că reclamantul, împreună cu familia acestuia, s-a refugiat din Chișinău, în luna septembrie 1940, în România, orașul Călărași. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc.

civ., menținându-și sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 20 din 11 ianuarie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2005.