ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2406/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 21

martie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpații:

- D.D.G. la 6 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen.

și

- D.S. la 5 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la

art. 211 alin.(2) lit. a) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat arestul preventiv al celor doi inculpați de la 18 iulie 2001, la zi.

Inculpații au fost obligați, în

solidar la plata sumei de 2.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către

partea civilă H.M., cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut că la data de

16 iulie 2001, în jurul orelor 14,45, cei doi inculpați au sustras prin

violență, un lănțișor din aur aparținând părții vătămate H.M., în timp ce

aceasta se deplasa pe o alee, din incinta complexului Universității

Transilvania din Municipiul Brașov.

În considerentele sentinței se arată

că, deși inculpații au negat săvârșirea faptelor, acestea sunt dovedite cu

declarațiile constante ale părții vătămate și declarațiile martorului L.I.,

coroborate cu procesele verbale și planșele fotografice întocmite cu ocazia

recunoașterii din grup a făptuitorilor.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 251 din 30 octombrie 2002, admițând apelurile declarate de

inculpații D.D.G. și D.S., a casat sentința pronunțată de prima instanță și a

dispus achitarea lor, pentru infracțiunea de tâlhărie și respectiv complicitate

la această infracțiune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Totodată, s-au respins pretențiile

formulate de partea civilă H.M., împotriva inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că materialul probator administrat în cauză a fost supus unei

examinări sumare, apreciind că recunoașterea din grup a inculpaților de către

partea vătămată și martorul L.I. nu sunt suficiente și edificatoare.

S-a mai arătat că inculpații au

negat, în mod constant, săvârșirea faptei, apărările acestora fiind sprijinite

de declarațiile unui număr destul de mare de martori.

Contrar opiniei majorității

membrilor completului de judecată, în opinia separată, unul dintre judecători a

menționat că dacă în cazul inculpatului D.D.G. există dubii în ceea ce privește

participarea acestuia la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, referitor la

inculpatul D.S., vinovăția este pe deplin dovedită.

Împotriva menționatei decizii,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, în temeiul art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., susținând că soluția de

achitare a inculpaților adoptată de instanța de apel, este nejustificată,

datorându-se verificării necorespunzătoare a probelor administrate.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se

face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit

convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate și

conducându-se după conștiința lor.

Examinând actele dosarului, în raport

de dispozițiile procedurale citate, se constată că o serie de probe cu

înscrisuri, respectiv, procesele-verbale de recunoaștere din grup, procesele

verbale, întocmite cu ocazia efectuării testului Polygraf, asupra inculpaților

și a unor martori, declarațiile constante ale părții vătămate cât și

declarațiile singurului martor ocular L.I., au fost înlăturate în mod

nejustificat, instanța de apel neținând seama de contradicțiile existente între

declarațiile martorilor propuși de inculpat în apărare, toți rude apropiate sau

prieteni ai acestora, de împrejurarea că în cursul procesului, cei doi

inculpați s-au pus de acord asupra unor elemente esențiale de fapt, cum ar fi

ora la care s-au întâlnit, la modul de petrecere a timpului, la data când s-a

comis fapta și nici de împrejurarea că aflându-se în arest preventiv,

inculpații au determinat pe unul dintre deținuți să-și asume el răspunderea

săvârșirii acestei infracțiuni de tâlhărie.

De remarcat este faptul că la scut

timp după săvârșirea infracțiunii, inculpatul D.S. a fost recunoscut, fără

ezitări, atât de partea vătămată cât și de martorul L.I. iar inculpatul D.D.G.,

de către același martor ocular, de asemenea fără ezitări, situații consemnate

în procesele verbale de constatare întocmite cu ocazia recunoașterii din grup

în prezența a doi martori asistenți, în planșele fotografice, cât și în

declarațiile persoanei vătămate și martorului menționat cât și ale martorilor

asistenți.

Împrejurarea că în faza cercetării

judecătorești, martorul L.I. a precizat că la acea dată, nu mai este atât de

sigur cu privire la identitatea autorilor, nu justifică înlăturarea

declarațiilor de la urmărirea penală, pe care acesta nu le-a retractat și care

au fost consemnate imediat după comiterea faptelor.

Privitor la declarațiile martorilor

propuși de către inculpați, se constată că acestea au fost înlăturate în mod

just de instanța de fond, întrucât sunt pro cauza, contradictorii, și nu se

coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

Astfel, inculpatul D.D.G., a

susținut că la momentul comiterii faptei se afla la domiciliu împreună cu

părinții, întâlnirea cu D.S., coinculpat în cauză și prietena acestuia C.M.L.

având loc între orele 19,00 - 20,00.

Cu ocazia audierii, în legătură cu

acest aspect, părinții inculpatului au dat declarații, care contrazic

susținerile acestuia în sensul că în ziua de 16 iulie 2001, fiul lor a stat tot

timpul acasă unde au fost vizitați de fiul lor D.S. și de soția acestuia.

La rândul său, inculpatul D.S. a

susținut că la momentul comiterii faptei se afla în locuința lui împreună cu

bunica și fratele M., însă în jurul orei 11,00 s-a deplasat la domiciliul

inculpatului D.D.G., stabilind să se întâlnească pe str. Țebea peste o oră,

lucru pe care l-a și făcut, discutând, cu acea ocazie și cu martora C.M.L.,

prietena sa de circa 26 ani.

În cursul urmăririi penale, atât

inculpații cât și martorii D.E. și D.C., propuși în apărare, au fost supuși

testului Polygraf, constatându-se că au un comportament simulat, așa cum

rezultă din rapoartele de constatare tehnico-științifice 85 și 89.

Pentru toate aceste considerente

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind

întemeiat, urmează a fi admis, conform art. 385

15

pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a se menține hotărârea primei instanțe.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei penale nr. 251/

Ap din 30 octombrie 2002, a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpații D.D.G.

și D.S.

Casează decizia penală atacată și

menține soluția primei instanțe.

Onorariul de avocat în sumă de câte

300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 mai 2003.