ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2122/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamanta Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România - Comitetul Helsinki, a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu Procurorul general T.J., să se constate că pârâții au încălcat dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, întrucât nu au executat sentința civilă nr. 892 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și litigii de muncă, în termenul de 30 de zile, de la rămânerea ei definitivă și în consecință, să se dispună: - amendarea Domnului Procuror general T.J., cu suma prevăzută de art. 16 alin. (2), raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990; - obligarea pârâților, la plata daunelor pentru întârziere, în cuantum de 1.000.000 lei/zi, începând cu 20 mai 2003 și până la executarea hotărârii judecătorești, precum și la cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1108 din 23 iulie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, cu motivarea că aceasta este instanța de executare, întrucât a pronunțat sentința civilă nr. 892/2002. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, criticând soluția de declinare a competenței, în raport cu calitatea pârâtului, Ministerul Public, de instituție centrală, care este de natură să atragă competența de soluționare, în primă instanță, a curții de apel. Totodată, s-a mai susținut că la termenul din 23 iulie 2003, judecarea cauzei s-a desfășurat în condiții care au făcut imposibilă prezența reprezentantului reclamantei, ca urmare a trecerii dosarului cauzei, de la completul de amiază, conform programării, la completul de dimineață.

Recursul este întemeiat. Cum în cauză obiectul acțiunii vizează obligarea, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, la daune de întârziere pentru neexecutarea unei sentințe definitive, a autorității centrale (Ministerul Public), competența materială de soluționare revine curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) C. proc. civ., la care face trimitere norma prevăzută de art. 18 din Legea nr. 29/1990. Așa fiind, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, spre competentă soluționare. Cu ocazia judecării cauzei, instanța de trimitere urmează să aibă în vedere dispozițiile legale prevăzute pentru realizarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității dezbaterilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România - Comitetul Helsinki împotriva sentinței civile nr. 1108 din 23 iulie 2003 a Curții de Apel București. Casează sentința atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București, pentru continuarea judecării cauzei. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2004.