ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4763/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 627 din 2 iulie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul A.C.V. la 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 4 aprilie 2002 la zi. S-a luat act că partea vătămată SC D.I. SRL nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscat de la inculpat suma de 3.850.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 23 martie 2002, inculpatul A.C.V. a spart geamul ușii de acces al unui chioșc ce aparținea SC D.I. SRL, a împins pe vânzătoarea L.M. și a lovit-o peste față, după care a sustras mai multe pachete de țigări. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea de operare, persoana inculpatului care a regretat fapta comisă și împrejurarea că în minorat a mai săvârșit și alte infracțiuni, aceste aspecte neconstituind însă o formă de recidivă.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul A.C.V. La termenul de judecată a apelurilor inculpatul A.C.V. a declarat că își retrage apelul, Curtea urmând să i-a act de această declarație. Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București este criticată sentința penală pentru două motive: greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă față de împrejurarea că acesta deși nu este recidivist, este cunoscut cu antecedente penale; lipsa rolului activ a instanței, care a dispus, în mod eronat confiscarea de la inculpat, în baza art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 3.850.000 lei, sumă apreciată de partea vătămată fără vreun criteriu valoric, deși, din probe rezultă că din valorificarea unei părți a bunurilor sustrase, inculpatul obținuse numai 400.000 lei.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 559 din 18 septembrie 2002, a admis apelul declarat de procuror și a desființat sentința atacată, în sensul că, a dispus, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., confiscarea de la inculpat a sumei de 400.000 lei, în loc de 3.850.000 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat. Pentru a decide astfel, după ce apreciază ca just individualizată pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel arată că, în raport de dispozițiile art. 118 lit. d) C. pen., suma ce se impunea a fi confiscată era numai de 400.000 lei, deoarece această sumă a fost obținută din vânzarea unei părți a bunurilor sustrase.

Împotriva hotărârilor pronunțate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticându-le pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului mic al pedepsei aplicate. S-a arătat că instanțele nu au ținut cont în suficientă măsură de gradul de pericol social al infracțiunii, de consecințele produse asupra părții vătămate și de împrejurarea că inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru fapte săvârșite în minorat. Verificându-se hotărârile atacate sub aspectul criticii formulate, se constată că, în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, instanțele nu au avut în vedere toate împrejurările concrete ale cauzei și datele ce caracterizează persoana acestuia și, în acest mod să pronunțe o sancțiune corect individualizată.

Astfel referitor la inculpat, se impunea să se aibă în vedere că el a săvârșit o infracțiune deosebit de gravă, în raport de condițiile concrete în care a acționat, respectiv, într-un loc public, în miezul nopții, și față de o persoană pe care o cunoștea, că a mai fost condamnat în repetate rânduri la pedepse cu închisoare între 1 și 5 ani pentru infracțiuni de furt și tentativă de omor și că a săvârșit fapta dedusă judecății la un interval de 4 luni în raport de liberarea condiționată din pedepsele anterioare față de care s-a efectuat contopirea acestora. Toate aceste elemente puteau să ducă la concluzia că îndreptarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se va putea realiza prin aplicarea pedepsei de numai 5 ani și 6 luni închisoare, aceasta fiind prea ușoară în raport de gradul de pericol social al faptei comise și al inculpatului.

Ca atare, se impunea ca instanțele să aplice inculpatului o pedeapsă în cuantum mai mare. Neprocedând astfel, instanțele au pronunțat hotărâri netemeinice, supuse casării. În consecință, recursul parchetului fiind întemeiat, urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa aplicată care va fi majorată la 7 ani închisoare, dispunându-se potrivit dispozitivului acestei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 559 din 18 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A.C.V. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 627 din 2 iulie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 aprilie 2002, la 24 octombrie 2003. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2003.