ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3956/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

octombrie 1999, reclamanta SC B.S.I. SRL Arad (în prezent SC A.P.2003 SA) a

chemat în judecată pe pârâta SC S.C.T. SA, sucursala Reabilitări Drumuri

Naționale din București, pentru a fi obligată la plata sumelor de 1.471.709.397

lei contravaloare servicii prestate, plus 1.180.382.101 lei penalități pentru

neplata în termen a debitelor și 9.119.730.596 lei daune-interese, reprezentând

beneficiu nerealizat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că între părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, având ca

obiect prestații de transport efectuate de reclamantă pentru pârâtă, tarifele

fiind stabilite printr-o anexă la contract și urmând a fi actualizate în raport

de cursul de schimb leu-marcă germană în ziua întocmirii facturii.

Susținând că pârâta a achitat doar

parțial și cu întârziere facturile emise pentru prestațiile de transport,

reclamanta a solicitat plata debitului, cu penalități și daune-interese,

acestea din urmă fiind calculate pentru beneficiul nerealizat din culpa

pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 5486 din 28

iunie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea

reclamantei, pârâta SC S.C.T. SA București fiind obligată la plata sumelor de

1.249.055.049 lei contravaloare servicii prestate, plus 1.180.382.101 lei

penalități de întârziere la plată, calculate pentru perioada 11 februarie 1999

– 10 martie 2000, precum și la 6.674.668.099 lei beneficiu nerealizat.

Hotărârea tribunalului a rămas

irevocabilă în baza deciziei nr. 411 din 15 octombrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, prin care s-a respins, ca nefondat,

recursul societății comerciale pârâte.

Cu actul înregistrat la 16 octombrie

2002, procurorul general a declarat recurs în anulare împotriva celor două

hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, susținând următoarele:

- hotărârile criticate sunt

netemeinice, deoarece instanțele nu au stabilit, în legătură cu capătul de

cerere privind despăgubirile, dacă există prejudiciu și nici legătura dintre

acesta și fapta culpabilă a pârâtei;

- în dezvoltarea acestui motiv, s-au

invocat situații de fapt, rezultând din actele de la dosar, tinzând să se

demonstreze că, în realitate, pârâta și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau,

potrivit contractului, de a pune la dispoziție mașinile și utilajele necesare;

- s-a mai susținut că instanța de

fond nu a administrat probe, potrivit cărora să se facă dovada că reclamanta a

încercat daunele pretinse, respectiv faptul că ar fi intenționat să încheie

contracte cu terți, iar oferta sa a fost refuzată din culpa pârâtei.

Recursul în anulare este fondat.

Din actele dosarului rezultă că

între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii din 14 august 1998,

prin care prestatorul de servicii SC B.S.I. Arad s-a obligat să pună la

dispoziția beneficiarului SC S.C.T. SA București, mașini și utilaje în

cantitatea, pe durata și la tarifele negociate, pe toată perioada în care se

derula contractul, având ca obiect reabilitarea drumurilor naționale.

În conformitate cu prevederile art. 5

din contract, în cazul neachitării facturilor în termenul contractual, părțile

au convenit să se calculeze majorări de întârziere, iar potrivit art. 6 din

aceeași convenție, pentru nerespectarea parțială sau pentru executarea

defectuoasă a vreuneia din clauzele contractuale, partea culpabilă s-a obligat

să plătească daune interese.

Susținând că pârâta nu și-a

îndeplinit obligația de a achita la termen sumele cuprinse în anexa 1 la

acțiune, precum și faptul că aceasta i-a produs daune prin neîncasarea

beneficiului nerealizat datorită neexecutării integrale a contractului de

prestări servicii, reclamanta SC B.S. Arad (în prezent, SC A.P.2003 SA) a

formulat acțiunea ce formează obiectul dosarului.

Așa cum s-a arătat, acțiunea

reclamantei are drept temei contractual, două clauze distincte, ceea ce

înseamnă că pretențiile sale urmau a fi examinate distinct pentru penalități și

daune, ceea ce instanțele au făcut numai în parte, și anume, pentru

penalitățile întemeiate pe dispozițiile art. 5 din contract.

De aceea, critica procurorului

general privește numai modul în care instanțele au soluționat capătul de cerere

privind daunele interese, conform prevederilor art. 6 din contract, critică ce

este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, cele două instanțe au angajat

răspunderea pârâtei pentru daune fără să se stabilească prejudiciul încercat de

reclamantă și, deși s-a dispus efectuarea unei expertize pentru daune, prin

concluziile sale, expertul A.Gh., face precizarea că întreg calculul are un

caracter ipotetic, ceea ce înseamnă că instanța trebuia să stabilească pe bază

de probe dacă paguba este reală și este imputabilă pârâtei.

Din acest punct de vedere este

întemeiată critica din recursul în anulare potrivit căreia nu s-au făcut dovezi

privind venitul pierdut prin neîncheierea unor contracte cu terții, respectiv

că nu există dovezi că reclamanta ar fi intenționat încheierea altor contracte

și că oferta sa ar fi fost refuzată din cauza obligațiilor contractuale ce le

avea față de pârâtă.

Pe de altă parte, din actele

dosarului, rezultă că pârâta a pus la dispoziție reclamantei, mașinile și

utilajele acesteia începând cu 13 noiembrie 1998, ca urmare a sistării

lucrărilor din contractul 202, împrejurare recunoscută de reclamantă prin

răspunsul la interogatoriu, prin care s-a confirmat că, în perioada de iarnă,

nu puteau fi executate lucrările, ceea ce denotă că întreruperea acestor

lucrări nu era imputabilă pârâtei și în mod eronat a fost angajată răspunderea

acesteia pentru despăgubiri.

Sub acest aspect, susținerea

intimatei din întâmpinare, potrivit căreia minuta din 21 ianuarie 1999 reflectă

voința sa de a continua executarea contractului, nu poate fi reținută, deoarece

actul invocat poartă semnătura ambelor părți, fiind un argument în sprijinul

motivelor din recursul în anulare.

Aceeași concluzie se desprinde din

întreaga corespondență purtată de părți din care rezultă că pârâtul și-a

manifestat în mod expres și neechivoc voința de a continua executarea

contractului, solicitând și renegocierea tarifelor prin fax -ul înregistrat la

9 februarie 1999, ceea ce înseamnă că instanțele au dat o greșită interpretare

probelor administrate în cauză sub aspectul despăgubirilor acordate.

Pentru toate aceste considerente,

recursul în anulare va fi admis în conformitate cu prevederile art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., iar decizia atacată va fi casată, în sensul admiterii recursului și

modificării sentinței tribunalului prin respingerea capătului de cerere privind

daunele interese în sumă de 6.674.668.099 lei.

Totodată, vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 411 din 15

octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, admite

recursul declarat de pârâta SC S.C.T. SA, sucursala Reabilitări Drumuri

Naționale București, și modifică sentința civilă nr. 5486 din 28 iunie 2001 a

Tribunalului București, în sensul că respinge capătul de cerere privind daune-interese,

în sumă de 6.674.668.099 lei .

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2003.