ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2765/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 77,

pronunțată la data de 26 martie 2002 în dosarul nr. 8066/CA/2001, Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.T. SRL Timișoara și a anulat

decizia nr. 1444 din 25 septembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor și

procesul-verbal nr. 45 din 29 iunie 2001, întocmit de D.G.F.P. Timiș,

exonerând-o de plata sumei de 301.831.910 lei, impozit pe veniturile realizate

de o persoană juridică nerezidentă și 133.558.549 lei, majorări de întârziere

aferente.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut,

în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată, societatea comercială reclamantă a

solicitat anularea actelor administrative arătate, cu privire la obligarea sa

de a plăti la bugetul statului sumele de:

-301.831.910 lei impozit pe veniturile realizate de o

persoană juridică nerezidentă;

-133.558.539 lei majorările de întârziere aferente sumei de

mai sus;

-144.037 lei penalități și 76.582 lei majorări de întârziere

pentru virarea cu întârziere a impozitului pe salarii.

Pentru a admite primul capăt de acțiune, instanța de fond a

reținut că reclamanta nu datorează bugetului de stat, impozitul pe veniturile

realizate de o persoană juridică nerezidentă și nici majorările de întârziere

aferente, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Convenția dintre România

și Italia pentru evitarea dublei impozitări, ratificată prin Decretul nr. 82/1997.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de acțiune,

instanța de fond a motivat că este nefondat, societatea comercială reclamantă

virând cu întârziere la bugetul statului, suma de 6.026.450 lei, impozitul pe

salarii aferent lunilor aprilie și mai 2001, astfel că datorează majorările și

penalitățile de întârziere stabilite de organele administrative.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs D.G.F.P. Timiș,

în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând că instanța

de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, ignorând prevederile art. 12

alin. (2) din Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România

și Italia.

Recursul este întemeiat.

Așa cum rezultă din probele cauzei, în cursul anului 2000,

intimata-reclamantă a derulat contracte de asistență cu SC C&T.S. din

Italia, pentru veniturile căreia a calculat un impozit pe veniturile realizate

de persoanele juridice nerezidente, în sumă de 320.337.410 lei, din care a și

vărsat la bugetul statului, suma de 18.505.500 lei, înregistrând la data

controlului fiscal o restanță de 301.831.919 lei, la care au fost calculate

majorări de întârziere de 133.558.549 lei.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 83/1998, privind

impunerea unor venituri realizate de persoane fizice și juridice nerezidente,

astfel de venituri obținute din activități realizate pe teritoriul României sau

din operațiuni efectuate cu organizații române, sunt supuse impozitului,

indiferent dacă sunt încasate în țară sau în străinătate.

Este adevărat că intimata-reclamantă a prezentat

certificatul de rezidență fiscală al firmei din Italia, fiindu-i aplicabile

prevederile generale ale Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiate

de România și Italia, dar nu în sensul exonerării, ci al limitării la 10% a

impozitului pentru veniturile realizate în România, de o persoană juridică

nerezidentă, adică firma din Italia.

Astfel, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din

convenția respectivă, impozitul nu poate depăși 10% din suma redevențelor (veniturilor)

provenind din statul contractant (România) și plățile unui rezident al

celuilalt stat contractant (Italia).

De altfel, chiar intimata-reclamantă calculase impozitul,

aferent veniturilor realizate de firma italiană, în conformitate cu aceste

prevederi legale.

În concluzie, recursul formulat este întemeiat și va fi

admis, sentința atacată va fi respinsă și rejudecând cauza, acțiunea va fi

respinsă, pentru considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

a județului Timiș, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor

Publice, împotriva sentinței civile nr. 77 din 26 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2004.