ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2765/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 77, pronunțată la data de 26 martie 2002 în dosarul nr. 8066/CA/2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.T. SRL Timișoara și a anulat decizia nr. 1444 din 25 septembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor și procesul-verbal nr. 45 din 29 iunie 2001, întocmit de D.G.F.P. Timiș, exonerând-o de plata sumei de 301.831.910 lei, impozit pe veniturile realizate de o persoană juridică nerezidentă și 133.558.549 lei, majorări de întârziere aferente.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată, societatea comercială reclamantă a solicitat anularea actelor administrative arătate, cu privire la obligarea sa de a plăti la bugetul statului sumele de: -301.831.910 lei impozit pe veniturile realizate de o persoană juridică nerezidentă; -133.558.539 lei majorările de întârziere aferente sumei de mai sus; -144.037 lei penalități și 76.582 lei majorări de întârziere pentru virarea cu întârziere a impozitului pe salarii. Pentru a admite primul capăt de acțiune, instanța de fond a reținut că reclamanta nu datorează bugetului de stat, impozitul pe veniturile realizate de o persoană juridică nerezidentă și nici majorările de întârziere aferente, potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din Convenția dintre România și Italia pentru evitarea dublei impozitări, ratificată prin Decretul nr. 82/1997.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de acțiune, instanța de fond a motivat că este nefondat, societatea comercială reclamantă virând cu întârziere la bugetul statului, suma de 6.026.450 lei, impozitul pe salarii aferent lunilor aprilie și mai 2001, astfel că datorează majorările și penalitățile de întârziere stabilite de organele administrative. Împotriva acestei soluții a formulat recurs D.G.F.P. Timiș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, ignorând prevederile art. 12 alin. (2) din Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Italia. Recursul este întemeiat. Așa cum rezultă din probele cauzei, în cursul anului 2000, intimata-reclamantă a derulat contracte de asistență cu SC C&T.S.

din Italia, pentru veniturile căreia a calculat un impozit pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente, în sumă de 320.337.410 lei, din care a și vărsat la bugetul statului, suma de 18.505.500 lei, înregistrând la data controlului fiscal o restanță de 301.831.919 lei, la care au fost calculate majorări de întârziere de 133.558.549 lei. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 83/1998, privind impunerea unor venituri realizate de persoane fizice și juridice nerezidente, astfel de venituri obținute din activități realizate pe teritoriul României sau din operațiuni efectuate cu organizații române, sunt supuse impozitului, indiferent dacă sunt încasate în țară sau în străinătate.

Este adevărat că intimata-reclamantă a prezentat certificatul de rezidență fiscală al firmei din Italia, fiindu-i aplicabile prevederile generale ale Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România și Italia, dar nu în sensul exonerării, ci al limitării la 10% a impozitului pentru veniturile realizate în România, de o persoană juridică nerezidentă, adică firma din Italia. Astfel, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din convenția respectivă, impozitul nu poate depăși 10% din suma redevențelor (veniturilor) provenind din statul contractant (România) și plățile unui rezident al celuilalt stat contractant (Italia). De altfel, chiar intimata-reclamantă calculase impozitul, aferent veniturilor realizate de firma italiană, în conformitate cu aceste prevederi legale.

În concluzie, recursul formulat este întemeiat și va fi admis, sentința atacată va fi respinsă și rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă, pentru considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a județului Timiș, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 77 din 26 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2004.