ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 235/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC E.I. SRL Miercurea

Ciuc, prin cererea înregistrată la Tribunalul Harghita, sub nr. 730/1996, a

solicitat obligarea pârâtei, SC E.L. SRL Mihăileni, la plata sumei de

77.038.503 lei, contravaloarea mărfurilor livrate, 38.519 lei penalități de

0,5% pentru fiecare zi de întârziere, iar ulterior și-a precizat acțiunea,

solicitând 27.541.085 lei cu titlu de penalități și 647.815 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 227 din 28 aprilie

1998, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la

plata sumelor de 77.038.000 lei datorie recunoscută, prin actul încheiat de

părți, la 30 iunie 1995: 27.541.085 lei penalități și 647.815 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în lunile martie-mai 1995, s-au derulat raporturi comerciale

între cele două părți, și anume reclamanta a livrat mărfuri, a prestat unele

servicii, astfel cum rezultă din facturile emise de aceasta.

Pârâta nu a semnat facturile, iar la

30 iunie 1995, părțile au încheiat un acord, prin care SC E.L. SRL Mihăileni a

recunoscut datoria, s-a obligat să plătească până la data de 15 noiembrie 1995

suma de 150.565.772 lei, iar în caz de neplată la termen a datoriei să fie

obligată la penalități de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere.

Pârâta, a declarat apel, susținând

că actul de recunoaștere a datoriei față de reclamantă este un act unilateral,

nu reprezintă acordul lor de voință în privința unor obligații certe, lichide

și exigibile, facturile sunt fictive, în acel act este menționată suma de

150.565.772 lei, iar prin acțiune, reclamanta a solicitat 77.038.500 lei și nu

se pot solicita penalități de întârziere.

Prin încheierea din 15 decembrie

1998, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus efectuarea unei expertize contabile,

prin comisie rogatorie.

Curtea de Apel Târgu Mureș, a

respins apelul pârâtei, prin decizia nr. 614 din 23 octombrie 2000.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut următoarele: părțile în litigiu, sunt persoane

juridice româno-maghiare, înființate în temeiul Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 35/1991,

în care administratorul B. A., asociat la SC E.L. SRL Mihăileni, este și

asociat la reclamanta SC E.I. SRL Miercurea Ciuc. Actul încheiat la 30 iunie

1995, este semnat pentru pârâtă de către B. A., datoria la acea dată era de

150.565.772 lei, iar la sfârșitul lunii iunie, potrivit evidenței contabile a

pârâtei, datoria era de 86.691.961 lei.

În lipsa unor documente contabile,

expertiza a reținut că în minuta încheiată la 30 iunie 1995, jumătate din datorie

urma să se achite la 31 iulie 1995, iar diferența până la 15 noiembrie 1995, și

reclamanta a pretins 77.038.503 lei.

Pârâta, SC E.L. SRL Mihăileni, a

declarat recurs împotriva deciziei nr. 614 din 23 octombrie 2000, a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând

casarea hotărârii, conform art. 304 pct. 7,8,9,10,11 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat

că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura

pricinii, că instanța a apreciat greșit actul de recunoaștere a datoriei și

facturile, ca fiind acte bilaterale sinalagmatice, care au dat naștere la

raporturi juridice obligaționale; a încălcat dispozițiie art. 379 C. proc. civ.,

având în vedere că, în speță, datoria nu este certă, și a făcut greșit,

aplicarea clauzei prevăzută la pct. 2 din actul unilateral pentru dobânzi, și

nu s-a pronunțat asupra apărării referitoare la lipsa oricărui contract între

părți și asupra contractului de fidejusiune, din care rezultă răspunderea SC E.Z.

SRL.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Cu toate că recurenta a invocat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a concretizat în ce

constau motivele contradictorii, străine de natura pricinii cuprinse în considerentele

hotărârii atacate.

Cu referire la motivele prevăzute de

art. 304 pct. 5, pct. 9, pct. 10 și 11, în vigoare la data pronunțării deciziei

atacate și redactării recursului, se constată că în perioada martie-mai 1995,

nu a existat contract și nu au fost emise comenzi, reclamanta întocmind facturi

pentru mărfuri și servicii prestate care nu au fost semnate de pârâtă.

La 30 iunie 1995 cele două părți au

încheiat „actul de recunoaștere a datoriei”, în care se menționează că soldul

debitor la 22 iunie 1995 pentru contravaloarea mărfurilor și serviciilor

facturate de creditor era de 150.565.772 lei, respectiv 107.470 DM, și că în

caz de neplată la termen (31 iulie și 15 noiembrie 1995) a sumelor datorate, se

va solicita dobânda de 0,05% pe zi.

Instanțele au reținut, corect, că în

lipsa unei evidențe contabile întocmită conform Legii nr. 82/1991, cele

consemnate în minuta de la 30 iunie 1995 fac dovada datoriei certe a pârâtei

către reclamantă, și că în temeiul clauzei de pct. 2 din actul de recunoaștere

a datoriei, pârâta poate fi obligată și la plata dobânzilor de 0,05% pe zi.

Față de cele de mai sus, criticile

formulate de pârâtă apar ca neîntemeiate, iar recursul declarat în cauză

urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC E.L. SRL Mihăileni împotriva deciziei nr. 614 din 23 octombrie 2000, a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 22 ianuarie 2004.