ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 235/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC E.I. SRL Miercurea Ciuc, prin cererea înregistrată la Tribunalul Harghita, sub nr. 730/1996, a solicitat obligarea pârâtei, SC E.L. SRL Mihăileni, la plata sumei de 77.038.503 lei, contravaloarea mărfurilor livrate, 38.519 lei penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, iar ulterior și-a precizat acțiunea, solicitând 27.541.085 lei cu titlu de penalități și 647.815 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 227 din 28 aprilie 1998, Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumelor de 77.038.000 lei datorie recunoscută, prin actul încheiat de părți, la 30 iunie 1995: 27.541.085 lei penalități și 647.815 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în lunile martie-mai 1995, s-au derulat raporturi comerciale între cele două părți, și anume reclamanta a livrat mărfuri, a prestat unele servicii, astfel cum rezultă din facturile emise de aceasta. Pârâta nu a semnat facturile, iar la 30 iunie 1995, părțile au încheiat un acord, prin care SC E.L. SRL Mihăileni a recunoscut datoria, s-a obligat să plătească până la data de 15 noiembrie 1995 suma de 150.565.772 lei, iar în caz de neplată la termen a datoriei să fie obligată la penalități de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere. Pârâta, a declarat apel, susținând că actul de recunoaștere a datoriei față de reclamantă este un act unilateral, nu reprezintă acordul lor de voință în privința unor obligații certe, lichide și exigibile, facturile sunt fictive, în acel act este menționată suma de 150.565.772 lei, iar prin acțiune, reclamanta a solicitat 77.038.500 lei și nu se pot solicita penalități de întârziere.

Prin încheierea din 15 decembrie 1998, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus efectuarea unei expertize contabile, prin comisie rogatorie. Curtea de Apel Târgu Mureș, a respins apelul pârâtei, prin decizia nr. 614 din 23 octombrie 2000. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: părțile în litigiu, sunt persoane juridice româno-maghiare, înființate în temeiul Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 35/1991, în care administratorul B. A., asociat la SC E.L. SRL Mihăileni, este și asociat la reclamanta SC E.I. SRL Miercurea Ciuc. Actul încheiat la 30 iunie 1995, este semnat pentru pârâtă de către B. A., datoria la acea dată era de 150.565.772 lei, iar la sfârșitul lunii iunie, potrivit evidenței contabile a pârâtei, datoria era de 86.691.961 lei.

În lipsa unor documente contabile, expertiza a reținut că în minuta încheiată la 30 iunie 1995, jumătate din datorie urma să se achite la 31 iulie 1995, iar diferența până la 15 noiembrie 1995, și reclamanta a pretins 77.038.503 lei. Pârâta, SC E.L. SRL Mihăileni, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 614 din 23 octombrie 2000, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, solicitând casarea hotărârii, conform art. 304 pct. 7,8,9,10,11 C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, că instanța a apreciat greșit actul de recunoaștere a datoriei și facturile, ca fiind acte bilaterale sinalagmatice, care au dat naștere la raporturi juridice obligaționale; a încălcat dispozițiie art. 379 C. proc.

civ., având în vedere că, în speță, datoria nu este certă, și a făcut greșit, aplicarea clauzei prevăzută la pct. 2 din actul unilateral pentru dobânzi, și nu s-a pronunțat asupra apărării referitoare la lipsa oricărui contract între părți și asupra contractului de fidejusiune, din care rezultă răspunderea SC E.Z. SRL. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Cu toate că recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a concretizat în ce constau motivele contradictorii, străine de natura pricinii cuprinse în considerentele hotărârii atacate. Cu referire la motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 9, pct. 10 și 11, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate și redactării recursului, se constată că în perioada martie-mai 1995, nu a existat contract și nu au fost emise comenzi, reclamanta întocmind facturi pentru mărfuri și servicii prestate care nu au fost semnate de pârâtă.

La 30 iunie 1995 cele două părți au încheiat „actul de recunoaștere a datoriei”, în care se menționează că soldul debitor la 22 iunie 1995 pentru contravaloarea mărfurilor și serviciilor facturate de creditor era de 150.565.772 lei, respectiv 107.470 DM, și că în caz de neplată la termen (31 iulie și 15 noiembrie 1995) a sumelor datorate, se va solicita dobânda de 0,05% pe zi. Instanțele au reținut, corect, că în lipsa unei evidențe contabile întocmită conform Legii nr. 82/1991, cele consemnate în minuta de la 30 iunie 1995 fac dovada datoriei certe a pârâtei către reclamantă, și că în temeiul clauzei de pct. 2 din actul de recunoaștere a datoriei, pârâta poate fi obligată și la plata dobânzilor de 0,05% pe zi.

Față de cele de mai sus, criticile formulate de pârâtă apar ca neîntemeiate, iar recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.L. SRL Mihăileni împotriva deciziei nr. 614 din 23 octombrie 2000, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2004.