ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 999/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 15

ianuarie 2003, reclamanta F. Maramureș, în numele și pentru Cooperativa C.

Copalnic Mănăștur a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G.

nr. 934/2002, în ceea ce privește Anexa 25: nr. crt. 13 magazin sătesc; nr. crt.

14 Bufet Cernești; nr. crt. 15 magazin sătesc Brebeni; nr. crt. 16- magazin

sătesc Măgureni; nr. crt. 17 magazin sătesc Fânețe; nr. crt. 18 magazin sătesc

Ciocoltiș și nr. crt. 19 magazin sătesc Trestia, privind imobilele clădiri, magazine

ale comunei Cernești și anexa 28 nr. crt. 33 Cofetărie și teren aferent; nr. crt.

34 sediul Coop și teren aferent; nr. crt. 35 spații comerciale și teren

aferent; nr. crt. 36 laborator cofetărie și teren aferent, nr. crt. 37 magazin și

teren aferent Făurești; nr. crt. 38 magazin Lăschia și teren aferent; nr. crt. 39

magazin Vad și teren aferent; nr. crt. 40 magazin Rîușor și teren aferent; nr. crt.

41 magazin Copalnic și teren aferent și nr. crt. 42 magazin Berința și teren

aferent, privind imobile și clădiri din comuna Copalnic Mănăștur.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că imobilele menționate sunt proprietatea sa, astfel că

nelegal au fost incluse în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al

unității administrativ- teritoriale.

Prin sentința nr. 333 din 2 aprilie

2003, Curtea de Apel Cluj a respins excepția invocată de Guvernul României,

referitoare la nulitatea cererii de chemare în judecată, la lipsa calității și

a dovezii calității de mandatar a F. Maramureș, precum și cea referitoare la

lipsa calității procesuale active.

A admis acțiunea și a anulat în

parte, H.G. nr. 934/2002, numai în ce privește Anexa 25 nr. crt. 13 - 19 și anexa

28 nr. crt. 33 - 42.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației Publice,

în favoarea Guvernului României.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor

nominalizate prin acțiune – prin faptul plății impozitelor și taxelor locale aferente.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Guvernul României.

Recurentul a susținut că în mod

greșit s-a apreciat ca dovedit, dreptul de proprietate al reclamantei, simplul

fapt al plății impozitelor aferente neputând să echivaleze cu un titlu de

proprietate valabil; tot greșit s-a apreciat ca fiind vătămătoare, hotărârea de

guvern contestată, în condițiile în care ea nu are un efect constitutiv de

drepturi în favoarea unității administrativ-teritoriale, singurul său efect

fiind acela de atestare a regimului juridic diferențiat a bunurilor ce aparțin

acestei unități.

În opinia recurentului, H.G. nr.

934/2000 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, proiectul actului

fiind avizat de autoritățile publice interesate, situație în care, cu atât mai

mult, se impunea și încuviințarea cererii de intervenție formulată de

Ministerul Administrației Publice.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Solicitând anularea Anexei 25 nr. crt.

13 - 19 și Anexa 28 nr. crt.33 - 42, la H.G. nr. 934/2002, reclamanta a invocat

vătămarea adusă dreptului său de proprietate asupra imobilelor în discuție,

drept nesusținut de un titlu valabil, ci numai de simplul fapt al edificării

construcțiilor și plății impozitelor aferente.

Or, în condițiile în care,

reclamanta nu a contestat că ar fi realizat aceste construcții pe terenul

proprietate de stat, neglijând dispozițiile art. 492 C. civ., calitatea de constructor de bună credință, pe care și-a asumat-o, fără ca, însă, să o

dovedească, nu poate ține locul acelui drept recunoscut de lege pe care îl are

în vedere art. 1 din Legea nr. 29/1990. Nici faptul plății impozitelor nu poate

fi asimilat dreptului de proprietate, în lipsa altor dovezi certe privind

existența acestui drept.

Astfel fiind, ar însemna că în

absența dreptului subiectiv, instanța de contencios administrativ ar putea avea

ca obiect, stabilirea unui drept, ceea ce ar contraveni scopului legii care potrivit

dispozițiilor art. 48 din Constituție și art. 1 din Legea nr. 29/1990, este

acela de a proteja drepturile subiective preexistente ale reclamantului.

Prin urmare, cum în cauză reclamanta

nu a făcut dovada dreptului de proprietate pretins a fi fost vătămat prin

dispozițiile H.G. nr. 934/2002, în mod greșit s-a dispus anularea acestora.

Văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul

României împotriva sentinței civile nr. 333 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 martie 2004.