ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10

septembrie 2003, reclamanta C.C. Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș, a

solicitat anularea parțială a H.G. nr. 934/2002, cu privire la bunurile

înscrise la pozițiile 31 și 32 din Anexa nr. 28, reprezentând magazinul

universal și depozitul de materiale de construcții din comuna

Copalnic-Mănăștur.

Reclamanta a motivat cererea sa de

anulare, arătând că este proprietatea celor două bunuri, care au fost nelegal

atestate în domeniul public al comunei Copalnic-Mănăștur, cu încălcarea

prevederilor art. 41 și 135 din Constituție și art. 160 din Legea nr. 109/1996,

privind organizarea și funcționarea cooperației de consum.

Curtea de Apel Cluj a respins

acțiunea, ca tardivă, prin sentința civilă nr. 1263 din 22 octombrie 2003, dar

această sentință a fost casată prin decizia nr. 5803 din 21 aprilie 2005,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, care a admis recursul declarat de reclamantă și a

trimis cauza la aceeași instanță, pentru judecarea fondului pricinii. Instanța

de recurs a constatat că reclamanta a respectat termenele prevăzute de art. 5

din Legea nr. 29/1990, pentru formularea plângerii prealabile și a acțiunii în

anulare, dat fiind că anexele la H.G. nr. 934/2002 au fost publicate în M. Of. nr.

665 bis/9.09.2002, dar numai în 10 exemplare, care au fost livrate Consiliului

Județean Maramureș, astfel încât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000, pentru intrarea în vigoare a actelor

normative și opozabilitatea lor față de terți.

În fond după casare, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat

sentința civilă nr. 498 din 7 septembrie 2005, prin care a admis acțiunea

formulată de reclamantă și a anulat parțial H.G. nr. 934/2002, în ceea ce

privește Anexa nr. 28, pentru magazin universal și depozit materiale de

construcții, înscrise la nr. 31 și 32.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că reclamanta este proprietara celor două spații comerciale,

înregistrate în evidența contabilă și folosite conform destinației lor.

Instanța de fond a constatat vătămarea adusă acestui drept, prin includerea

bunurilor respective în domeniul public al comunei Copalnic-Mănăștur, cu

motivarea că nu a fost dovedită dobândirea proprietății publice într-unul din

modurile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998 și nici încadrarea lor în

categoria bunurilor din domeniul public de interes local, enumerate expres la pct.

III din lista anexă a aceleiași legi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâtul Guvernul României și a solicitat modificarea hotărârii

în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii, ca

neîntemeiată.

Recurentul a susținut că instanța de

fond a reținut greșit că intimata a dovedit dreptul de proprietate asupra

imobilelor construite pe terenul proprietate publică și prin aceasta, calitatea

procesuală activă pentru contestarea H.G. nr. 934/2002.

Recurentul a criticat, de asemenea,

concluzia instanței de fond privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea

nr. 29/1990, susținând că actul administrativ contestat nu are efect

constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale

și din acest motiv, nu produce efecte asupra proprietății private a altor

persoane. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea de

atestare are doar efectul de delimitare a proprietății publice, de proprietatea

privată a unităților administrativ-teritoriale, fiind adoptată în conformitate

cu prevederile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 24/2000.

Cu referire la cele două acte

normative sus-menționate, recurentul a susținut că actul pe care l-a adoptat,

s-a întemeiat pe hotărârea consiliului local, cu privire la construcțiile

indicate în acțiune, hotărâre care nu a fost contestată de intimată, pentru

vătămarea unui drept recunoscut de lege. De altfel, și în situația dovedirii

dreptului de proprietate al intimatei asupra construcțiilor, recurentul a

arătat că pentru cenzurarea valabilității titlurilor trebuia sesizată instanța

de drept comun.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Intimata C. Copalnic-Mănăștur, a

cărei calitate procesuală a fost preluată de S.C.C. F. Baia Mare, ca efect al

fuziunii prin absorbție, este titulara dreptului de proprietate asupra

construcțiilor cu destinație de spații comerciale, reprezentând magazin

universal și depozit materiale de construcții, situate în comuna

Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș.

Proprietatea asupra celor două

construcții a fost dovedită de intimată, cu înscrisurile care au fost depuse la

dosar și analizate de instanța de fond, în considerentele hotărârii pronunțate

în cauză.

Aceste construcții au fost

înregistrate în patrimoniul intimatei, ca fonduri fixe, necesare realizării

obiectului propriu de activitate și au fost supuse regimului juridic al

proprietății cooperatiste.

Recurentul a contestat neîntemeiat

legitimarea procesuală a intimatei, în condițiile în care aceasta a deținut

construcțiile în calitate de proprietar și cu începere din anul 1981 a plătit impozitul asupra clădirilor. Pentru aceleași considerente, se va respinge, ca nefondată,

și susținerea recurentului privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

1 din Legea nr. 29/1990, constatându-se că intimata a dovedit existența în

patrimoniul său a dreptului de proprietate, care a fost vătămat prin actul

administrativ dedus judecății.

Acțiunea pentru anularea acestui act

nu este condiționată de contestarea în prealabil a hotărârii prin care consiliul

local, ca autoritate deliberativă, și-a însușit inventarul bunurilor din

domeniul public al unității administrativ-teritoriale respective.

În H.G. nr. 934/2002, la Anexa nr. 28, a fost indicată Hotărârea nr. 42/2001, prin care Consiliul Local al comunei

Copalnic-Mănăștur a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al

comunei, dar la dosar nu a fost depusă această hotărâre și nici nu s-a dovedit

dacă a fost publicată sau adusă la cunoștința persoanelor interesate.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998,

însușirea inventarului bunurilor din domeniul public de interes local este un

act prealabil adoptării de către Guvern, a hotărârii de atestare a apartenenței

bunurilor la domeniul public. În consecință, un asemenea act nu produce efecte

juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului,

astfel încât este lipsită de temei susținerea din recurs că acțiunea trebuia

formulată de intimată pentru anularea hotărârii adoptată de Consiliul Local al

comunei Copalnic-Mănăștur.

Această apărare este nefondată și

față de atribuția recurentului de a verifica documentația prezentată în

procedura de defalcare și de clasare a bunurilor din domeniul public al

unităților administrativ-teritoriale.

O asemenea verificare nu a fost

efectuată de recurent, cu privire la cele două construcții, care au fost

atestate în proprietatea publică a comunei Copalnic-Mănăștur în baza pct. III

din anexa Legii nr. 213/1998 și Anexa nr. 3 la Normele tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999, indicate ca temei juridic în nota de

fundamentare a actului contestat, deși bunurile respective nu au fost prevăzute

expres în cele două acte normative și prin natura și destinația lor, nu aparțin

domeniului public de interes local. Nefiind îndeplinite aceste cerințe legale,

recurentul a atestat nelegal cele două construcții în domeniul public al

comunei Copalnic-Mănăștur, care nu a dovedit modul de dobândire a lor și nici

titlul în baza căruia le-a înscris în inventarul bunurilor din patrimoniul său.

Curtea va respinge și criticile

formulate în recurs cu privire la natura juridică a actului contestat și la

posibilitatea pentru partea interesată, de a formula acțiune în revendicare.

H.G. nr. 934/2002 este un act de

delimitare a domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor,

pentru care în Legea nr. 213/1998 a fost prevăzut în art. 23 controlul

judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ.

Față de această reglementare

expresă, nu este relevant în cauză dacă actul respectiv are efect declarativ

sau constitutiv de drepturi. De asemenea, acțiunea în anulare, formulată în

procedura menționată anterior, nu este condiționată de exercitarea acțiunii în

revendicare, pentru că are un alt obiect și o altă cauză juridică.

Pentru considerentele care au fost

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 498 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 aprilie 2006.