ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3578/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față: Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 523 din 15 iulie 2002, pronunțată în dosarul penal 2930/2002 Tribunalul Timiș l-a condamnat pe inculpatul C.I.C., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 – art. 64 C. pen. S-a menținut și dedus starea de arest. S-a confiscat cuțitul și inculpatul a fost obligat la cheltuieli. Pentru a se pronunța astfel, în fapt s-au reținut următoarele: În noaptea zilei de 7 martie 1999, inculpatul, împreună cu o altă persoană, l-au deposedat pe partea vătămată D.E.M. de autoturismul OPEL – KADET.

Astfel cei doi au solicitat serviciile părții vătămate, taximetrist, s-au așezat unul alături, celălalt în spate și la un moment dat ambii l-au înțepat cu cuțitele, ceace l-a determinat să fugă din auto, care a fost însușit de inculpat. Deși inculpatul a negat participarea sa, celălalt participant, condamnat într-un alt dosar, a recunoscut și descris fapta amândorora. În plus ridicându-se urme papilare de pe autoturism, s-a constatat că una îi aparține inculpatului, fapt imposibil dacă n-ar fi avut contact tactil cu mașina, iar dacă acesta ar fi fost întâmplător, nu avea de ce să nu spună. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală 444/ A pronunțată la data de 20 noiembrie 2002, în dosarul penal nr. 5015/2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menționându-i starea de arest și deducându-i pedeapsa, cu obligarea cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs criticând hotărârile sub aspectul legalității și temeiniciei, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la grava eroare de fapt. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziilor și în fond achitarea, el nefiind autorul furtului, iar urma sa papilară de pe oglinda retrovizoare se explică prin aceea că s-a plimbat cu multe autoturisme. Curtea, examinând hotărârea atacată și sentința în raport de critica formulată, prevederile și dispozițiile legale, constată că recursul este nefondat.

Nerecunoașterea faptei și prezumția de nevinovăție au fost corect înlăturate prin reținerea situației de fapt și a vinovăției inculpatului pe baza probelor administrate și anume: acte, declarații martori, declarațiile coinculpatului P.C.N., expertiza dactiloscopică, etc. S-a stabilit astfel că cei doi se împrieteniseră încă din anul 1994, iar în 1999 s-au înțeles să fure un autoturism pentru ca apoi, folosindu-se de acesta, să jefuiască un PECO. Dacă pentru celălalt inculpat, dată fiind sinceritatea i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani, pedeapsa inculpatului C.I.C. care nici măcar nu este sincer este pe măsura faptei și atitudinii sale. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat. Hotărârile de fond și apel se vor menține, fiind legale și temeinice. Se va deduce prevenția la zi conform art. 88 C. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va suporta cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.C. împotriva deciziei penale nr. 444 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2002 până la 9 septembrie 2003. Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2003.