ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2291/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 942 din 24 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.E., după cum urmează: - 15 ani închisoare, pentru infracțiunea de lovituri, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) și art. 13 C. pen.; - 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) și art. 13 C. pen.

A dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 843 din 23 august 1999 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 16 din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului Giurgiu, în pedepsele componente de: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1547 din 20 noiembrie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă la 21 ianuarie 2002, rămânând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.

A scăzut din pedeapsă perioada executată de la 23 martie 1999 și până la 27 martie 2001, rămânând un rest de executat de 11 luni și 25 zile. În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru acest rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentința în cauza dedusă judecății. În baza art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepsei de 15 ani cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 633 din 18 aprilie 2003 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin neapelare la 6 iunie 2003, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute 17 ani închisoare.

A dedus perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la 7 februarie 2002 și a menținut starea de arest. A obligat pe inculpat la 445.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.V.S.; a constatat că partea vătămată SC D.C.I. SRL nu s-a constituit parte civilă, iar în baza art. 119 lit. d) C. proc. pen., a confiscat suma de 250.000 lei. A menținut măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 1.790.000 lei dispusă prin sentința penală nr. 633 din 18 aprilie 2003, și a emis un nou mandat de executare a pedepsei. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 7 februarie 2002, circulând cu un taximetru condus de D.V.S., taximetru ce aparține SC D.C.

SRL, a folosit amenințări, simulând că este înarmat cu un cuțit și a sustras autoturismul, precum și alte bunuri. A condus apoi autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. La săvârșirea faptei a participat și concubina sa, G.G., cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Împotriva sentinței, inculpatului I.E. a declarat apel, respins de Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 749 din 11 decembrie 2003. La data de 23 decembrie 2003, în termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel București. A criticat cele două hotărâri sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de tâlhărie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, cât și pentru reducerea pedepsei pe care o consideră excesivă. Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că situația de fapt, cât și încadrarea juridică au fost corect stabilite de instanțe. Inculpatul a recunoscut inițial că a amenințat partea vătămată, susținând că este în posesia unui cuțit pe care îl va folosi, condiții în care, de teamă, partea vătămată a părăsit autoturismul. În același sens sunt și declarațiile martorei G.G., precum și celelalte probe administrate în cauză. Este fără dubiu că, prin amenințări, inculpatul a sustras autoturismul și celelalte bunuri din acesta, pe care ulterior le-a vândut, aspect care definește cele două acte materiale ce compun infracțiunea de tâlhărie.

Împrejurarea că intenționa să restituie autoturismul sustras nu are relevanță în cauză, întrucât infracțiunea de tâlhărie s-a comis în momentul când acesta a fost sustras prin violență, iar restituirea nu putea însemna altceva decât acoperirea prejudiciului și o eventuală circumstanță favorabilă inculpatului. Cu privire la individualizarea pedepsei, Curtea constată că aceasta este în limitele legale și corespunde gradului de pericol social concret al infracțiunii comise, a persoanei făptuitorului, recidivist cu multiple condamnări, nefiind cazul a fi redusă. Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu sunt alte cazuri care, luate în considerare din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor pronunțate.

Pentru considerentele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 88 C. pen., se va deduce perioada arestării preventive de la 7 februarie 2004 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.E. împotriva deciziei penale nr. 749/ A din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 28 aprilie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2004.