ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3119/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2921/LM din 20

februarie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII a civilă

conflicte de muncă și litigii de muncă, contestatorul B.S. a chemat în judecată

intimatul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca, prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea ordinului de imputare nr. 349 din 3 februarie

2003.

În motivarea contestației, contestatorul a

arătat că a îndeplinit funcția de magaziner cu atribute de gestionar în

perioada 27 noiembrie 1996 – 6 iunie 2002 în cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

A menționat că, bunurile a căror contravaloare i

se impută nu au intrat în gestiunea sa, că suma imputată cu titlu de prejudiciu

reprezentând bunuri, nu i-au fost predate cu gestiune, nu s-a întrunit nici-o

comisie de recepție în acest scop.

Prin sentința civilă nr. 3057 din 1 septembrie

2003 Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și litigii

de muncă, a admis excepția nulității deciziei conform art. 103 alin. (2) C.

muncii anterior, a admis contestația formulată de B.S. în contradictoriu cu

Ministerul Afacerilor Externe, a constatat nulitatea Ordinului (deciziei) nr.

349 din 3 martie 2003 emis de intimată, a exonerat contestatorul de plata

debitului și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, în ce privește excepția

nulității deciziei, s-a avut în vedere că plângerea penală nu vizează

contestatorul.

În ce privește nulitatea Ordinului nr. 349/2003

având ca obiect suma de 864.801.113,75 lei s-a avut în vedere art. 103 alin.

(2) din vechiul Cod al Muncii când pagubele au fost cauzate unității printr-o

faptă ce constituie infracțiune, iar răspunderea se stabilește potrivit legii

penale.

S-a reținut că Direcția Generală de Poliție a

Municipiului București, Compartimentul de Cercetări penale sectorul 2 Poliție a

precizat că, contestatorul este cercetat în dosarul de urmărire penală

0323/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.

Instanța a hotărât că în speță, nu există

răspundere materială, astfel că răspunderea se stabilește potrivit legii

penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

intimatul Ministerul Afacerilor Externe, care critică hotărârea pronunțată

pentru nelegalitate, în sensul că la data angajării răspunderii materiale a

contestatorului nu începuse urmărirea penală împotriva acestuia și că în speță,

cauza trebuia suspendată în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Ministerul Afacerilor Externe a emis Ordinul nr.

349 la 3 februarie 2003 prin care a imputat magazinerului B.S. prejudiciul de

864.801.113,75 lei contravaloarea unor echipamente de informatică și sisteme

audio-video găsite lipsă în gestiunea depozitului M.A.E.

La data 16 decembrie 2002 M.A.E. cu adresa nr.

4879, solicita Poliției Sector 2, demararea unei anchete în vederea

descoperirii și tragerii la răspundere a făptuitorului și a recuperării

prejudiciului suferit de M.A.E.

Prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2003

Tribunalul socotind că

s-a făcut plângere penală împotriva contestatorului ridică

din oficiu excepția prevăzută de art. 103 alin. (2) C. muncii anterior, care

precizează că, în această situație, nu există răspundere materială până la

soluționarea plângerii penale.

Tribunalul a respins excepția având în vedere că

plângerea penală nu vizează pe contestator.

Soluția tribunalului dată contestației prin care

a anulat ordinul de imputare, deoarece răspunderea se stabilește potrivit legii

penale conform art. 103 alin. (2) din vechiul Cod al Muncii, este nelegală,

deoarece la data angajării răspunderii materiale a contestatorului nu începuse

urmărirea penală împotriva acestuia, nefiind un proces penal împotriva

contestatorului.

Această excepție, ridicată și la 14 aprilie 2003

a fost respinsă întrucât plângerea penală nu vizează contestatorul.

Instanța a procedat greșit, când a anulat

ordinul de imputație, ea cel mult putea suspenda cauza conform art. 244 alin.

(2) C. proc. civ., deoarece în cazul în care contestatorul ar fi achitat în

procesul penal, M.A.E. nu ar putea recupera prejudiciul în cadrul procesului

penal.

De altfel, după cum precizează M.A.E., în

motivarea recursului, organele de cercetare penală nu au încunoștiințat M.A.E.

de începerea urmăririi penale împotriva contestatorului.

În speță, se constată că în mod greșit a fost anulat

ordinul de imputație, instanța făcând o aplicare greșită a art. 103 alin. (2) din

vechiul Cod al Muncii în sensul că paguba a fost stabilită în sarcina

contestatorului când nu începuse urmărirea penală a acestuia și când, în fapt

nu există un proces penal împotriva gestionarului.

În concluzie, se impune admiterea recursului,

casarea hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3057 din 1 septembrie

2003 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și

litigii de muncă, pe care o casează, și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 aprilie 2004.