ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2142/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 345 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr. 5787/2002 a fost respinsă ca tardiv introdusă acțiunea reclamantului A.N.G., prin care a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, să i se acorde despăgubiri bănești reprezentând pagube materiale cauzate ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prin sentința penală nr. 1960 din 25 august 1954 a fostului Tribunal Militar Teritorial București, A.S.N.

a fost condamnat la 10 ani detenție grea și confiscarea averii pentru infracțiunea de activitate intensă împotriva clasei muncitoare, iar prin decizia penală nr. 418 din 5 martie 1999 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, s-a casat sentința penală nr. 1960 din 25 august 1954 și a fost achitat A.S.N. , fiind înlăturată și măsura confiscării averii. A.S.N. a decedat la 15 iunie 1981, iar soția sa a decedat la 19 martie 1982. Instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului a fost tardiv introdusă, respectiv la data de 12 iulie 2002, în condițiile în care decizia de achitare nr. 4189 a Curții Supreme de Justiție a fost pronunțată la data de 5 martie 1993, fiind depășit, astfel, termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc.

pen., în care reclamantul avea dreptul să pornească o astfel de acțiune. Împotriva sentinței civile nr. 345 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul A.N.G., care a arătat că nu a avut cunoștință de prevederile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. și din acest motiv a introdus acțiunea atât de târziu. A solicitat admiterea cererii sale în sensul de a fi despăgubit cu suma de 35.000 dolari.

Prin decizia civilă nr. 92/A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați a fost respins apelul ca nefondat, constatându-se ca fiind neîntemeiate criticile aduse de reclamant sentinței civile nr. 345 din 19 septembrie 2002. Instanța de apel a menținut sentința atacată ca fiind legală și temeinică, reținând că în mod corect s-a stabilit de către instanța de fond că reclamantul nu a respectat termenul de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, în care trebuia formulată o astfel de acțiune, conform prevederilor art. 505 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, fără ca acestea să fie structurate potrivit prevederilor art. 302 1 C. proc.

civ. și arătând în esență că, împreună cu familia sa, a fost victima unei detenții politice ilegale, motiv pentru care a și solicitat statului despăgubiri în cuantum de 35.000 dolari. Recursul nu este fondat. Atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat corect, în baza probatoriului administrat în cauză, că dreptul reclamantului de a solicita despăgubiri în repararea pagubei suferite ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său, era prescris la data de 12 iulie 2002. Potrivit prevederilor art. 505 alin. (2) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi formulată de către persoana îndreptățită, în termen de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare. În speță, tatăl reclamantului, A.S.N., a fost condamnat în anul 1954, prin sentința penală nr. 1960 din 25 august 1954, la 10 ani detenție grea și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă împotriva clasei muncitoare.

Urmare recursului extraordinar formulat de Procurorul General al României, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 418 din 5 martie 1993 a casat sentința de condamnare mai sus menționată și a dispus achitarea lui A.S.N. precum și înlăturarea confiscării averii. În condițiile în care atât A.S.N. cât și soția acestuia au decedat, reclamantul A.N.G., în calitate de fiu al lui A.S.N. era persoana îndreptățită să pornească acțiunea în repararea pagubei suferite ca urmare a condamnării pe nedrept. Reclamantul nu a respectat însă termenul de 1 an în care trebuia pronunțată o astfel de acțiune, termen care, așa cum prevede art. 505 alin. (2) C. proc. pen., curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare.

Este de reținut astfel că, în mod legal și temeinic au stabilit instanțele că, la data de 12 iulie 2002, acțiunea reclamantului era tardiv introdusă, în condițiile în care decizia de achitare nr. 418 a Curții Supreme de Justiție a fost pronunțată la data de 5 martie 1993, fiind depășit astfel, termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen., termen în care reclamantul avea dreptul să pornească o astfel de acțiune. Susținerea recurentului-reclamant, în sensul că nu a avut cunoștință de dispozițiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi primită, nimănui nefiindu-i permis să se prevaleze de necunoașterea legii. Față de cele ce preced, soluția instanței de apel se verifică a fi temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul A.N.G. împotriva deciziei civile nr. 92 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2004.