ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10173/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10173/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față:
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La
data de 2 iulie 2001 reclamantul S.I.S. a chemat în judecată Statul Român,
reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va
pronunța, în baza dispozițiilor art. 505 și urm. C. proc. pen., să fie obligat
pârâtul la 3.000.000.000 lei cu titlul de daune morale pentru arestarea și
condamnarea pe nedrept și restituirea contravalorii bunurilor mobile confiscate
în procesul penal.
În
motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința penală nr. 500 din 9
octombrie 1959 a Tribunalului Militar Timișoara și decizia penală nr. 604 din 21
decembrie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a 3-a Militară Cluj a fost
condamnat la 16 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru săvârșirea
infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, dispunându-se confiscarea
averii.
Din
pedeapsa privativă de libertate, reclamantul a executat 6 ani.
Prin
decizia penală nr. 3206/1999 Curtea Supremă de Justiție, secția penală a dispus
achitarea reclamantului, în temeiul art. 11, pct. 2, lit. b), raportat la art.
10, lit. d) C. proc. pen., și a înlăturat pedeapsa complimentară a confiscării
averii.
Susține
reclamantul că a suferit puternice violențe fizice și morale ce s-au extins și
asupra familiei sale și că după eliberare nu a putut să găsească loc de muncă
și nu a avut astfel din ce să își asigure existența. Sunt descrise în
continuare în acțiune bunurile mobile supuse confiscării.
După
un prim ciclu procesual, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin
decizia nr. 2268 din 29 mai 2003 pronunțată în dosar nr. 5197/2002 a admis
recursul reclamantului declarat împotriva deciziei nr. 29/A din 7 octombrie 2002
a Curții de Apel Oradea pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare a
apelului la aceeași instanță pentru considerentele ce urmează.
A
reținut instanța supremă că în ceea ce privește cererea referitoare la plata
daunelor morale în temeiul dispozițiilor art. 505 și urm. C. proc. pen.,
acțiunea este prescrisă iar pentru daunele materiale instanța urmează să facă
aplicarea art. 404
1–
404
3
C. proc. civ. referitoare la
întoarcerea executării întrucât prin desființarea titlului (hotărârile de
condamnare și confiscare) creditorul (statul român în favoarea căruia s-a
confiscat averea reclamantului) este obligat să restituie debitorului
(reclamantului) ceea ce a luat prin executarea hotărârilor ce ulterior au fost
casate.
Curtea
de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 614 din 4 iunie 2004, pronunțată în
dosar nr. 2814/R/2003, a admis apelul declarat de apelantul Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 156 din 21 martie 2002
pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul că a înlăturat obligarea apelantului
la plata daunelor morale. Totodată a fost obligat Statul Român la plata sumei
de 1.428.094.800 lei cu titlu de despăgubiri materiale și la 2.658.000 lei
cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
Prin
considerentele deciziei se arată că în temeiul procesului verbal de preluare, a
declarațiilor martorilor B.V. și K.I. precum și a expertizelor efectuate în
cauză, valoarea reactualizată a bunurilor confiscate este de 1.428.094.800
reprezentând 80 stupi de albine, lăzi goale, bidoane goale, lemne pentru
construcție, țigle, cadă lemn, presă de struguri, butoaie vin, acordeon,
motocicletă și vie.
Se
mai arată că față de dispozițiile obligatorii ale Curții Supreme de Justiție nu
se poate acorda și venitul nerealizat pe o perioadă de 44 de ani întrucât prin
dispozițiile aplicabile în cauză se prevede restituirea bunurilor sau a
bunurilor încasate cu titlu de preț la care se aplică rata inflației, reguli
avute în vedere în soluționarea apelului. Se mai arată în considerente că
reclamantul și-a refăcut familiile de albine, obținând varia cantității de
miere, astfel încât prejudiciul efectiv suferit îl reprezintă valoarea stupilor
confiscați.
Împotriva
deciziei au exercitat calea extraordinară de atac a recursului atât reclamantul
cât și pârâtul.
Prin
motivele de recurs, și întemeiate pe baza dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8,
9 și 10 C. proc. civ., Ministerul Finanțelor Publice critică decizia pronunțată
în apel pentru următoarele considerente:
Instanța
avea obligația să se pronunțe asupra motivelor de apel și nu doar să prezinte
modul în care dosarul cauzei a trecut de la o instanță la alta. Instanța a
mărit suma de 177.036.000 lei, valoarea despăgubirilor materiale, la
1.428.094.800 lei, agravând astfel situația recurentei în propria cale de atac.
Prin
decizie s-a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamantul a solicitat
restituirea contravalorii bunurilor mobile confiscate, în timp ce instanța a
acordat despăgubiri și pentru 80 de familii de albine și pentru vie, deși acest
lucru nu s-a solicitat. Se mai arată că reclamantul, beneficiar al prevederilor
Legii nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din
motive politice, a beneficiat de măsurile reparatorii dispuse de această lege.
Recursul
este nefondat.
În
conformitate cu dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile
instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii
pentru judecătorii fondului.
Prin
cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat „restituirea
contravalorii bunurilor confiscate”, astfel încât susținerea că instanța a
acordat ceea ce nu s-a cerut este nesusținută de conținutul procesului verbal
întocmit din care rezultă că au fost confiscate și 80 de familii de albine,
precum și vița de vie.
Instanța
de apel, în executarea dezlegării de drept dată de Curtea Supremă de Justiție
prin decizia nr. 2268 din 29 mai 2003, a constatat, în limitele investirii,
aplicabilitatea normelor cuprinse în art. 404
1
, 404
3
C.
proc. civ., în sensul că în baza textelor sus indicate bunurile asupra cărora
s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, iar în cazul în care
executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea
executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din
vânzare, actualizate în funcție de rata inflației.
Ca
atare, suma stabilită prin decizia curții de apel de 1.428.094.800 lei cu titlu
de despăgubiri materiale este expresia valorică rezultată din expertizele
efectuate pentru bunurile confiscate în anul 1959 prin hotărârea penală mai sus
indicată.
Nefondată
este și susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 296 C. proc.
civ., referitoare la crearea în propria cale de atac a unei situații mai grele
decât aceea din hotărârea atacată, față de împrejurarea că instanța supremă de
justiție, prin aceeași decizie, a admis recursul reclamantului, a casat decizia
Curții de Apel Oradea, prin care acțiunea fusese respinsă ca inadmisibilă,
dispunând rejudecarea apelului declarat de recurentă având în vedere instituția
întoarcerii executării. Cum după casare s-au efectuat expertizele solicitate de
reclamant în anteriorul ciclu procesual, instanța în mod corect a reținut că
valoarea efectivă a bunurilor confiscate este cea menționată în dispozitiv.
Nefondate
sunt și susținerile privind repararea prejudiciului suferit, urmare a
prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, întrucât actul normativ nu are
aplicabilitate în prezenta cauză, el referindu-se la drepturile acordate unor
categorii de persoane ce au avut de suferit în perioada regimului comunist:
bilete gratuite de tratament, medicamente gratuite, etc.
În
ceea ce privește recursul reclamantului, întemeiat în baza dispozițiilor art.
304, pct. 7 și 9, C. proc. civ., instanța reține că nemulțumirile exprimate se
referă la faptul că instanța de judecată a interpretat greșit un principiu
fundamental în materia răspunderii civile, și anume că, despăgubirea trebuie să
acopere integral prejudiciul cauzat, cât și folosul nerealizat. Greșit se
reține și faptul refacerii familiilor de albine în condițiile în care greșit au
fost evaluate doar 21 de familii de albine în loc de 121 câte sunt menționate
în procesul verbal de confiscare.
Recursul
este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.
Așa
cum s-a arătat, dezlegările în drept date de instanța de recurs în caz de casare
sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Instanța de apel, conformându-se
dispozițiilor arătate, a ordonat expertizele necesare stabilirii contravalorii
bunurilor confiscate, sumă actualizată în funcție de rata inflației, în
conformitate cu dispozițiile referitoare la întoarcerea executării.
Fondată
este însă critica privind valoarea familiilor de albine confiscate, 80, față de
conținutul raportului de expertiză efectuat în apel, contravaloarea acestora
urmând a fi majorată cu 346.824.720 lei.
Pentru
considerentele arătate, instanța urmează a respinge recursul pârâtei, a admite
recursul reclamantului și, drept consecință, va modifica decizia curții de apel
în parte, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de
1.774.919.520 ROL. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Față
de poziția de parte câștigătoare în proces a recurentului reclamant, în baza
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligat pârâtul recurent intimat la
25.000.000 ROL cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei civile nr. 614/A din 4
iunie 2004 a Curții de Apel Oradea.
Admite recursul declarat de
reclamantul S.I.S. împotriva aceleiași decizii.
Modifică decizia, în parte, în
sensul că obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata,
către reclamant, a sumei de 1.774.919.520 ROL.
Menține celelalte dispoziții ale
deciziei recurate.
Obligă intimatul Statul Român la
25.000.000 ROL către reclamantul S.I.S., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.