ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3407/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanții

R.M., R.I.C. și R.I.R.M. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

au solicitat să se constate că sunt descendenții defunctului R.P. decedat în

anul 1995 și să se dispună obligarea pârâtului la plata în cote egale a sumei

de 500.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea bunicului R.P., prin sentința nr. 1560/1951 a Tribunalului Militar

București.

Prin sentința civilă nr. 189/D din 18 iunie

2010, Tribunalul Brașov a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții

R.M., R.I.C. și R.I.R.M.

În argumentarea acestei soluții, prima

instanță a reținut, în esență, că prin sentința nr. 1560 din 11 decembrie 1951 pronunțată

de Tribunalul Militar București s-a dispus condamnarea numitului R.P., în temeiul

dispozițiilor art. 121 alin. (1) și (3) C. pen., combinat cu art. 190, 191, 157

C. pen. și art. 1 lit. a) și art. 6 și 7 din Decretul nr. 199/1950 art. 304 și 463

C.J.M. la 10 ani temniță grea și confiscarea averii pentru infracțiunea de complicitate

înaltă trădare, fiind comutată durata arestării preventive începând cu 6 iulie 1950.

Aceasta a decedat în Penitenciarul P.,

în timpul executării pedepsei, la data de 12 iulie 1955, potrivit certificatului

de deces anexat acțiunii.

Reclamanții, fiii lui R.C.D., sunt nepoții

de fiu ai bunicului R.P., astfel cum a rezultat din actele de stare civilă depuse

la dosarul cauzei.

În esență, s-a reținut că menționarea soțului

și descendenților până la gradul II ai persoanelor care au fost victimele condamnării/măsurii

administrative cu caracter politic în partea introductivă a art. 5 din Legea

nr. 221/2009, semnifică posibilitatea ca și aceste persoane să solicite acordarea

daunelor morale, însă pentru prejudicii pe care le-au suferit personal ca urmare

a condamnării/măsurii administrative suferite de autorul lor. Astfel, o asemenea

măsură ar avea de multe ori consecințe nu numai împotriva persoanei ce constituia

subiectul acestora, dar și împotriva rudelor apropiate, ce deveneau de asemenea

victime ale persecuțiilor politice.

În consecință, instanța a reținut că reclamanții,

descendenți de gradul II ai persoanei împotriva căreia s-a dispus o condamnare cu

caracter politic, nu pot solicita în instanță acordarea daunelor morale pentru prejudiciul

moral suferit de autorul lor.

Apelul declarat de reclamanții R.M., R.I.C.

și R.I.R.M. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă

și asigurări sociale prin decizia civilă nr. 138/AP din 30 noiembrie 2011.

În argumentarea acestei decizii instanța

de apel a reținut, în esență, că în cauză, astfel cum rezultă din declarația martorului

P.D., cunoscător al familiei reclamanților, care a copilărit cu reclamanții, rămânând

cunoștințe apropiate pentru întreaga viață, încă de la vârste fragede reclamanții

au fost supuși marginalizării sociale, ca urmare a acuzațiilor aduse bunicului acestora

de către autoritățile regimului dictatorial, reușind cu greu să urmeze formele de

pregătire profesională ale unor instituții de învățământ superior, și aceasta doar

la cursurile serale.

Referatul întocmit de administrația locului

de deținere a numitului R.P. cu ocazia decesului acestuia, evidențiază practici

lipsite de cele mai elementare norme sociale, fiind interzisă comunicarea locului

de înhumare al autorului reclamanților, fost magistrat, aspecte de natură a ilustra

suferințele care au urmărit întreaga viață a descendenților, rezultat al practicilor

totalitariste ale autorităților vremii, împrejurări care nu pot fi contestate.

În

considerarea acestor elemente, instanța de apel a apreciat

că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Cercetând apelul exercitat, în temeiul

efectului devolutiv al căii de atac, instanța de apel a apreciat că nu se impune

desființarea hotărârii, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, substituind

motivele reținute de tribunal și trecând la analiza fondului raportului litigios.

Procedând la judecarea pe fond a cauzei

- determinată ca obiect în obligarea statului la plata către reclamanți a sumei

de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea bunicului, R.P. - instanța de apel a apreciat apelul ca nefondat.

Dispoziția înscrisă în art. 5 din Legea

nr. 221/2009, care constituie temeiul acțiunilor având ca obiect obligarea Statului

Român la plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor condamnări

sau măsuri administrative cu caracter politic, a fost declarată neconstituțională

prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și a fost publicată în M. Of. la data

de 15 noiembrie 2010.

Potrivit prevederilor art. 147 alin.

(1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Decizia Curții Constituționale produce

efectele prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituție, fiind general obligatorie.

Astfel, s-a constatat că, în momentul pronunțării

prezentei hotărâri, acțiunea de față nu-și mai găsește suport legal în Legea

nr. 221/2009, prevederile constatate ca fiind neconstituționale încetând să mai

producă efecte juridice, având în vedere că, în intervalul de 45 zile prevăzut de

legea fundamentală, legiuitorul nu a înțeles să procedeze în modalitatea arătată

mai sus.

În

condițiile în care cererea introductivă a reclamanților s-a

întemeiat pe acest act normativ, iar singurul text de lege care le

conferea

acestora dreptul la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor

morale nu mai produce nici un efect juridic, cererea rămâne fără temei legal, iar

instanța nu poate analiza această cerere, deoarece nu mai există dispoziția normativă

în raport cu care să fie examinată legalitatea cererii și temeinicia pretențiilor.

Împotriva acestei decizii reclamanții R.M.,

R.I.C. și R.I.R.M. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În

argumentarea motivului de recurs indicat, recurenții, după

o prezentare a situației de fapt, au susținut, în esență, că la data introducerii

acțiunii, respectiv 1 aprilie 2010 cât și la pronunțarea sentinței nr. 189/D din

18 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, era în vigoare Legea nr. 221/2009 în forma

sa inițială. O.U.G. nr. 62/2010 care a modificat și completat Legea nr. 221/2009

a intrat în vigoare după pronunțarea sentinței sus-menționate.

Astfel, recurenții consideră că Decizia

nr. 1354 din 21 decembrie 2010 a Curții Constituționale nu poate fi aplicată cauzelor

aflate pe rol la data pronunțării acesteia, ci poate fi aplicată doar acțiunilor

care au fost înregistrate ulterior publicării sale în M. Of.

Făcând referiri la jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți recurenții consideră că respingerea

acțiunii reprezintă o încălcare flagrantă a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului ce garantează dreptul persoanei la un proces echitabil.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

și în fond admiterea acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., indicat, poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Din perspectiva acestui motiv s-a pus în

discuție aplicarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989.

Problema de drept care se pune în speță

nu este cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege

mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în

acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile

legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al art. menționat se prevede

că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se

și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională

și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și

erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au

formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea

recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată

la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această

dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I

din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M.

Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase

în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării

respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui

act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării

sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut

niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce

atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamanții nu era titularii unui bun susceptibil de protecție în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței

de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul

a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura

făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost

determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității

juridice.

Așadar, față de cele reținute se va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.M., R.I.C. și R.I.R.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.I.R.M., R.I.C. și R.M. împotriva

deciziei civile nr. 138/AP din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.