ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7371/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7371/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02

aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții R.M., R.Io.C. și

R.I.R.M. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în baza

Legii nr. 10/2001 să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 euro

reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea

autoarei lor la 10 ani de temniță grea, prin Sentința penală nr. 1560 din 11

decembrie 1951 a Tribunalului Militar București.

Prin Sentința civilă

nr. 190/D/2010, Tribunalul Brașov a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin Sentința nr. 1560 din 11

decembrie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar București s-a dispus condamnarea

numitei R.E., în temeiul dispozițiilor art. 121 alin. (1) și (3) C. pen.,

combinat cu art. 190, art. 191, art. 157, art. 304, art. 463 și art. 25 pct. 6

C. pen. la 10 ani temniță grea și confiscarea averii pentru infracțiunea de

complicitate la înaltă trădare, fiind comutată durata arestării preventive

începând cu 08 iulie 1950.

Aceasta a executat

integral pedeapsa, fiind eliberată la 04 iulie 1960, din Penitenciarul

Miercurea-Ciuc.

Reclamanții, fiii lui

R.C.D., sunt nepoții de fiu ai bunicii lor, R.E. decedată la data de 07

noiembrie  1976, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la

dosarul cauzei.

Instanța a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009,

reclamanții, descendenți de gradul II ai persoanei împotriva căreia s-a dispus

o condamnare cu caracter politic, nu pot solicita în instanță acordarea

daunelor morale pentru prejudicial moral suferit de autorul lor.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel reclamanții, iar prin Decizia nr. 138/Ap din 19 octombrie

2010, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat și a schimbat în parte

sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților și a

obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să le plătească

echivalentul sumei de 2.500 euro cu titlu de despăgubiri morale.

Instanța de apel a

reținut că din analiza gramaticală, logică și teleologică a art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221/2009 rezultă intenția legiuitorului de a da posibilitatea

solicitării de despăgubiri și soțului și descendenților până la gradul al

II-lea inclusiv. În ceea ce privește drepturile încălcate și prejudiciile aduse

prin condamnările politice, deși legiuitorul nu prevede în mod expres, din

expunerea de motive la acest normativ precum și din interpretarea principiilor

generale de drept rezultă că daunele morale prevăzute de textul legal analizat

se acordă pentru încălcarea drepturilor personale patrimoniale și pot fi

acordate în considerarea prejudiciului suferit personal de solicitanți (în

speță descendenți de gradul II) ca urmare a unei condamnări sau supunerii unei

rude de până la gradul II unor condamnări penale sau măsuri administrative

abuzive, în măsura în care acestea s-au răsfrânt și asupra reclamanților.

În speță, prin

condamnarea politică a tatălui reclamanților (R.C.) și a bunicii acestora

(R.E.) și executarea unor pedepse privative de libertate cu temniță grea și

confiscarea averii este evident că viața reclamanților, minori la vremea

respectivă a fost profund afectată întrucât au fost încălcate drepturile

acestora privind demnitatea, onoarea, prestigiul social, reputația, dreptul la

șanse egale, sensibilitatea psihică internă a ființei umane, fiind de

necontestat că aceștia au fost supuși la grele încercări la vârste fragede

fiind lipsiți de ocrotirea tatălui și bunicii într-o etapă în care viața de

familie își pune amprenta asupra întregului viitor al copilului.

Sub acest aspect

hotărârea primei instanțe este dată cu interpretarea greșită a probelor

administrate în cauză din care rezultă consecințe directe ale condamnării

bunicii reclamanților pe perioada celor 10 ani de temniță grea, asemenea

evenimente răsfrângându-se dureros asupra unor copii și cu grave consecințe

asupra dezvoltării lor ulterioare.

Curtea de Apel a

reținut că, deși prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, din

considerentele hotărârii rezultă că au fost ignorate probele și prezumțiile

care fac dovada unor suferințe personale ale reclamanților iar soluția atacată

a fost pronunțată asupra fondului acțiunii.

În aceste condiții,

în speță sunt aplicabile prevederile art. 296 C. proc. civ. astfel încât, în

baza acestora, sentința atacată a fost schimbată, iar acțiunea a fost admisă în

parte, în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor la plata sumei de 2.500 Euro pentru reclamanți.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs atât reclamanții R.M.,

R.I.C. și R.I.R.M. cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

declarat, reclamanții formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

În urma intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, după pronunțarea sentinței tribunalului,

reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și

art. II din O.U.G. nr. 62/2010 și au solicitat sesizarea Curții Constituționale

pentru soluționare acesteia.

În ședința publică

din data de 12 octombrie  2010, instanța de apel, cu toate ca a încuviințat

cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de

neconstituționalitate, nu a suspendat cauza până la soluționarea excepțiilor de

către Curtea Constituțională și a soluționat apelul.

Se mai arată că

decizia recurată este nelegală sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale

acordate de numai 2.500 euro.

Instanța de apel,

prin aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2009 în forma inițială, ar fi trebuit

să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale la suma pretinsă în acțiune, pe

baza probelor administrate și raportat la numărul moștenitorilor, daunele

morale nefiind destinate a acoperi un prejudiciu care de altfel nu poate fi

cuantificat, ci a oferi o satisfacție rezonabilă în raport cu importanța

drepturilor încălcate și cu intensitatea cu care au fost percepute aceste încălcări.

Or, suma acordată de

instanța de apel este foarte mică, nu poate oferi o satisfacție rezonabilă și

contravine scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea Legii nr.

221/2009, anume acela ca despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada

comunistă să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea

și suferințele produse prin aceste condamnări politice.

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critică decizia pronunțată de instanța de apel arătând că prin această

hotărâre, s-a făcut o interpretare eronată asupra cadrului legal aplicabil

precum și asupra probatoriului ce s-a administrat în cauză.

Reclamanții au

invocat anumite împrejurări de natură subiectivă, care nu le conferă însă un

drept la dezdăunare. Astfel, aspectele privitoare la existența unei persecutări

politice nu sunt dovedite, iar răspunderea statului, fiind una delictuală,

poate fi angajată numai în situația în care toate elementele acestei forme de

răspundere sunt probate.

În ceea ce privește

cuantumul sumei acordate, se arată că de principiu, suma de bani stabilită cu

titlu de daune morale are drept scop nu repunerea victimei într-o situație

similară cu cea avută anterior, ci procurarea unor satisfacții de ordin moral

susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

În materia

despăgubirilor ce se pot acorda persoanelor persecutate de regimul comunist

există deja prevederi legislative care stabilesc o serie de drepturi, așa cum

s-a reținut și prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie  2010 a Curții

Constituționale.

Se mai arată că nu

reclamanții, ci autoarea lor a suferit un prejudiciu nepatrimonial, astfel

încât aceștia nu au dreptul de a solicita, în baza Legii nr. 221/2010,

acordarea unor daune morale.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

reține următoarele:

Critica vizând

nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel pentru greșita aplicare

a prevederilor Legii nr. 47/1992 întemeiată de recurenții-reclamanți pe

susținerea că, în condițiile în care, aceștia au formulat o excepție de

neconstituționalitate pe care Curtea de Apel nu a respins-o ca inadmisibilă,

judecarea cauzei trebuia să fie suspendată până la soluționarea excepției de

către Curtea Constituțională, nu este fondată.

În M. Of. al

României, partea I, nr. 672 din data de 4 octombrie 2010 a fost publicată Legea

nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedura

civilă și a Codului de procedura penală.

Noua lege abrogă

dispozițiile care prevedeau că pe perioada soluționării excepției de

neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă, astfel încât instanța de

apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 29 din Legea nr.

47/1992.

În ceea ce privește

critica recurentului pârât vizând nelegalitatea deciziei recurate pentru

ignorarea efectelor pe care Decizia nr. 1358 din 21 octombrie  2010 a Curții

Constituționale le produce asupra soluționării prezentului litigiu, Înalta

Curte constată că această decizie a instanței de control constituțional a

intervenit pe parcursul soluționării cauzei, după pronunțarea Deciziei nr.

138/Ap din 19 octombrie  2010 a Curții de Apel Brașov care constituie obiectul

prezentului recurs.

Față de împrejurarea

că o hotărâre definitivă dă naștere unei valori patrimoniale în sensul

Convenției Europene a Drepturilor Omului, intrând astfel în sfera de protecție

a art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, susținerea recurentului pârât

nu poate fi primită. Câtă vreme sunt în posesia unei hotărâri judecătorești

definitive prin care le este recunoscut dreptul de a fi despăgubiți pentru

prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic la care a fost

supus autorul lor, reclamanții sunt titularii unui „bun” în sensul art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenție, iar aplicarea Deciziei nr. 1358 din 21

octombrie  2010 a Curții Constituționale în această fază procesuală ar însemna

privarea lor de acest bun.

Mai susține

recurentul pârât că nu reclamanții, ci autoarea lor a suferit un prejudiciu

nepatrimonial, astfel încât aceștia nu au dreptul de a solicita, în baza Legii

nr. 221/2010, acordarea unor daune morale.

Nici această

susținere nu este fondată. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009, poate

formula cerere pentru acordarea daunelor morale „orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie - 22 decembrie 1989 sau

care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”, iar după

decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soțul sau descendenții

până la gradul al II-lea inclusiv”.

Prin urmare,

legiuitorul a reglementat dreptul persoanei care a făcut obiectului unei

condamnări politice sau unei măsuri administrative cu caracter politic de a

solicita repararea prejudiciului ce i s-a produs prin condamnare sau prin

măsura administrativă dispusă, iar după decesul acestei persoane, având în

vedere expresia patrimonială a daunelor morale, a recunoscut dreptul soțului și

descendenților până la gradul al II-lea inclusiv de a solicita repararea

prejudiciului moral produs autorului lor.

În cauză, reclamanții

R.M., R.I.C. și R.I.R.M. sunt descendenți de gradul al II-lea ai defunctei

R.E., care, prin Sentința nr. 1560 din 11 decembrie  1951 pronunțată de

Tribunalul Militar București a fost condamnată la 10 ani temniță grea și

confiscarea averii pentru infracțiunea de complicitate la înaltă trădare. În

temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, aceștia sunt îndreptățiți să

solicite obligarea Statului Român la repararea prejudiciului moral suferit de

autoarea lor.

În ceea ce privește

criticile formulate de reclamanți sub aspectul cuantumului daunelor morale

acordate, având în vedere împrejurarea că, prin Decizia nr. 1354/2010, Curtea

Constituțională a constatat că dispozițiile art. I din O.U.G. nr. 62/2010 sunt

neconstituționale, Înalta Curte reține următoarele:

Repararea materială a

daunelor morale este justificată juridic atât la nivel de principiu, de

prevederile art. 998 - 999 C. civ. care folosesc termenul de prejudiciu, fără a

distinge între cel material și cel moral, cât și de unele dispoziții legale

speciale ale Legii nr. 221/2009 care, prin art. 5 alin. (1) lit. a), reglementează

în mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii

de a solicita „obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit”.

Situația de fapt

stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor

administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot

fi reapreciate în faza de judecată a recursului, a relevat că autorul

reclamanților, R.E., a fost condamnată prin Sentința nr. 1560 din 11 decembrie

1951 pronunțată de Tribunalul Militar București la 10 ani temniță grea și

confiscarea averii pentru infracțiunea de complicitate la înaltă trădare.

Caracterul politic al condamnării rezultă din temeiul de drept al măsurii

dispuse de instanță, raportat la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr.

221/2009.

Probele administrate

au dovedit că în cauză, prin condamnarea cu caracter politic dispusă, au fost

lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor

care definesc personalitatea umană, dreptul reclamanților la repararea

prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil.

Este adevărat că în

cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu

există criterii precise pentru determinarea lor. Însă, despăgubirea bănească

acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată

prin invocarea unei imposibilități de stabilire a unei corespondențe exacte

între cuantumul acestei despăgubiri și gravitatea prejudiciului pe care ar

trebui să-l repare.

Problema stabilirii

despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a

unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori

suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și

evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și

pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Prin urmare, chiar

dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora

îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să

aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce

cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral

produs.

De altfel, Legea nr.

221/2009 face referiri, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate,

la durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de și

condamnare și consecințele negative produse pe plan fizic, psihic și social.

Pe de altă parte,

cuantumul despăgubirilor acordate trebuie să respecte principiul

proporționalității între suma acordată cu acest titlu, durata și intensitatea

prejudiciului încercat, pentru a nu se transforma într-o sursă de îmbogățire

pentru reclamanți.

În verificarea

legalității deciziei recurate, prin aplicarea criteriilor de evaluare a

daunelor acordate în raport de dovezile administrate în cauză, Înalta Curte

urmează a avea în vedere împrejurarea că reclamanții sunt nepoții de fiu a

celei față de care s-a dispus condamnarea, că această condamnare a avut o

durată de 10 ani și, așa cum rezultă din probele administrate, respectiv din

înscrisurile depuse de la C.N.S.A.S., a avut consecințe în viața autoarei

reclamanților pe plan psihic, social și profesional.

În lipsa unor

cuantificări legale a daunelor prin actul normativ care recunoaște dreptul la

acordarea lor, în respectarea principiului proporționalității și al criteriilor

exemplificate, Înalta Curte apreciază că suma de 55.000 euro reprezintă o justă

despăgubire pentru prejudiciul moral produs.

În ceea ce privește

celelalte critici formulate de pârât sub aspectul cuantumului despăgubirilor

acordate reclamanților, față de considerentele expuse anterior în analiza

motivelor de recurs formulate de reclamanți sub același aspect, Înalta Curte

apreciază aceste critici ca fiind nefondate

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții R.M., R.I.C. și

R.I.R.M. împotriva Deciziei nr. 138 Ap din 19 octombrie  2010 a Curții de Apel

Brașov, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va obliga pârâtul

la plata sumei de 55.000 euro - contravaloarea în lei la cursul zilei către

reclamanți cu titlu de daune morale, va menține celelalte dispoziții ale

deciziei și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Brașov.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat la 300 RON cheltuieli de judecată

către recurenții-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamanții R.M., R.I.C. și R.I.R.M. împotriva Deciziei nr. 138Ap

din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 55.000 euro -

contravaloarea în lei la cursul zilei către reclamanți cu titlu de daune

morale.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin DGFP Brașov.

Obligă

recurentul-pârât la 300 RON cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.