ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 3 martie 2010, R.M.,

R.I.C. și R.I.R.M. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000

euro cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit urmare a

condamnării tatălui lor, R.C.D., în timpul regimului comunist, prin Sentința

nr. 1560/1951 a Tribunalului Militar București.

Prin adresa din 11 iunie 2011 și, ulterior,

prin concluziile scrise depuse la 17 iunie 2011, reclamanții au solicitat

obligarea pârâtului la plata sumei de 2.052.000 lei (RON), echivalentul în lei

a sumei de 500.000 euro, la cursul de referință din data introducerii acțiunii.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin

Sentința nr. 195/S din 21 iunie 2010 a admis în parte acțiunea civilă formulată

și precizată de reclamanți în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice. A obligat pe pârât să plătească reclamanților echivalentul

sumei de câte 50.000 euro fiecăruia, cu titlu de despăgubiri. A respins restul

pretențiilor reclamanților. A obligat pe pârât să plătească reclamanților suma

de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

constatat că reclamanții sunt succesorii lui R.C.D., condamnat prin Sentința

penală nr. 1560 din 11 decembrie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar

București, pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de înaltă trădare, prevăzută

de art. 190 și 191 C. pen., combinat cu art. 1 lit. a) din Decretul nr.

199/1940, art. 4 și 7 din Legea nr. 199/1950 și art. 157 C. pen.

În raport de prevederile art. 1 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că nu mai trebuie dovedit

caracterul politic al condamnării autorului reclamanților, acesta fiind în mod

expres prevăzut de lege.

S-a reținut că daunele morale reprezintă

contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a atingerii unor valori

umane cu caracter nepatrimonial, cum ar fi sănătatea și integritatea personală,

sensibilitatea fizică și psihică, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul

social și profesional, reputația, dreptul la viață privată, dreptul la libera

circulație și altele asemenea, neputând fi, la propriu, cuantificate, ci fiind

lăsate la aprecierea instanței, în funcție de o serie de criterii stabilite în

doctrină și în jurisprudență, cum ar fi însemnătatea valorilor lezate, durata

suferințelor morale, intensitatea cu care acestea au fost percepute.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat

că acordarea sumei reprezentând echivalentul a câte 50.000 euro către fiecare

dintre reclamanți, la data plății, cu titlu de daune morale este rezonabilă,

acestea fiind destinate a acoperi, la propriu, un prejudiciu care, de altfel,

nu poate fi cuantificat ci a oferi o satisfacție rezonabilă în raport cu

importanța drepturilor încălcate și cu intensitatea cu care au fost percepute

aceste încălcări.

Prin Decizia nr. 137/Ap din 19 octombrie

2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov,

invocată de reclamanți. A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov împotriva sentinței tribunalului. A admis în parte apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția generală a finanțelor publice Brașov împotriva aceleiași sentințe, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârât să plătească

reclamanților echivalentul sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri.

Instanța de apel a analizat, în baza art. 137

C. proc. civ., cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pe care a respins-o având în vedere

prevederile art. 45

1

alin. (5) din cod, potrivit cărora „procurorul

poate, în condițiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror

hotărâri”.

S-a reținut totodată că prima instanță a

tratat critica inadmisibilității acțiunii invocată de pârât ca o apărare de

fond, fiind argumentată prin considerentele referitoare la încadrarea

caracterului politic al condamnării autorului reclamanților în prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, dispunând în acest sens, admisibilitatea

acțiunii reclamanților, în baza art. 5 din lege, context în care curtea de apel

a constatat că tribunalul s-a pronunțat astfel, implicit, asupra

inadmisibilității acțiunii pe motivul neîncadrării în dispozițiile actului

normativ.

Critica comună ce a vizat cuantumul

despăgubirilor la care a fost obligat Statul Român a fost apreciată ca fondată

de către curtea de apel, întrucât tribunalul nu a avut în vedere prevederile

O.U.G. nr. 62/2010, aplicabile de la data publicării în M. Of., în conformitate

cu dispozițiile art. II, potrivit cărora acestea se aplică proceselor și

cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre

judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanței de

urgență, fiind deci incidente și apelurilor declarate în cauză.

Având astfel în vedere calitatea

reclamanților și prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, curtea de apel a constatat că suma maximă a

daunelor morale este de 5.000 euro, schimbându-se hotărârea atacată în acest

sens.

Au fost găsite nefondate celelalte critici formulate

de pârât, întrucât caracterul politic al condamnării autorului reclamanților și

respectiv, persecutările politice, nu se impun a fi dovedite, fiind expres

prevăzute în Legea nr. 221/2009, la art. 1 alin. (1), iar potrivit legii

speciale, răspunderea Statului Român nu este o răspundere delictuală pentru a

fi analizate condițiile acesteia și incidența în cauză.

Ultima critică referitoare la obligarea la

plata cheltuielilor de judecată a fost înlăturată de curtea de apel pe

considerentul aplicării în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei ultime decizii au declarat

recursuri părțile.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe

dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanții au solicitat

admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii

apelurilor și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței tribunalului.

Au arătat că la data pronunțării sentinței de

către tribunal era în vigoare Legea nr. 221/2009, în forma sa inițială, O.U.G.

nr. 62/2010, care a modificat respectiva lege, intrând în vigoare ulterior.

Au precizat că instanța de apel, deși a

încuviințat cererea de sesizare a Curții Constituționale (pentru soluționarea

excepțiilor de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.

62/2010) nu a suspendat judecata cauzei, deși era de notorietate publică că

Avocatul Poporului a sesizat, anterior cererii reclamanților, Curtea

Constituțională asupra respectivelor excepții.

Au considerat că în mod just, instanța de

apel ar fi trebuit să suspende judecarea cauzei până la soluționarea de către

Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate și abia după

aceea, în urma repunerii pe rol, să judece apelurile.

Neprocedând astfel, reclamanții au arătat că

instanța de apel le-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Reclamanții au criticat decizia,

considerând-o nelegală, și sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor

morale acordate la numai 5.000 euro, sumă stabilită, avându-se în mod greșit în

vedere (cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile),

prevederile O.U.G. nr. 62/2010 care a plafonat, prin stabilirea maximului

legal, daunele ce se cuvin descendenților de gradul I, cum este cazul în speță.

Au arătat că prin Decizia nr. 1354 din 20

octombrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate, la sesizarea Avocatului Poporului și a constatat că

dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 sunt

neconstituționale.

Așadar, soluția instanței de apel, care se

bazează pe un text legal care a fost declarat neconstituțional, este vădit

nelegală.

De altfel, au menționat că suma acordată nu

poate oferi o satisfacție rezonabilă reclamanților, în raport de suferințele

din copilăria și tinerețea acestora, din cauza condamnării politice, a

confiscării averii și a executării pedepsei privative de libertate de aproape

14 ani de către tatăl lor. Au considerat că se contravine scopului avut de

legiuitor la adoptarea Legii nr. 221/2009, respectiv acela ca daunele morale să

fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și

suferințele produse prin respectivele condamnări politice.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a

solicitat, prin motivele de recurs, admiterea acestuia, modificarea în parte a

deciziei atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca

neîntemeiată.

A arătat, prin raportare la dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., că decizia recurată este criticabilă sub

aspectul legalității acesteia, solicitând a se avea în vedere modificările

legislative intervenite asupra Legii nr. 221/2009 și Deciziile Curții

Constituționale nr. 1354/2010 și nr. 1358/2010, precum și aspectul că în apel

s-a făcut în mod eronat referire la propriile suferințe ale reclamanților, în

condițiile în care acțiunea introductivă vizează cele cauzate antecesorului lor

R.C.D.

A considerat că nici sub aspectul

cuantificării daunelor morale, instanța de apel nu și-a justificat hotărârea

pronunțată, întrucât simpla raportare la prevederile O.U.G. nr. 62/2010, nu

înlătură posibilitatea cercetării împrejurărilor ce pot determina stabilirea

unei astfel de reparații. A arătat astfel, că deși curtea de apel a constatat

că antecesorul reclamanților a beneficiat de o măsură reparatorie prevăzută de

Decretul-lege nr. 118/1990 și a beneficiat de drepturile conferite de calitatea

de membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici nu a luat în considerare

aceste aspecte.

A invocat în susținere Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale, în raport de ale cărei considerente a apreciat că nu

exista nicio obligație a Statului Român de a acorda daune morale pentru foștii

deținuți politici, legiuitorul adoptând două acte normative cu acest scop,

respectiv Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009.

A arătat că răspunderea statului, fiind una

delictuală, se impune dovedirea de către reclamanți în mod cumulativ a celor

patru componente ale formei de răspundere și anume a prejudiciului, faptei

culpabile, vinovăției și legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

A considerat că instanța de apel trebuia să

observe faptul că reclamanții nu prezintă și nu dovedesc în ce au constat

măsurile prin care au fost întrerupte relațiile cu familia sa, care au fost

suferințele directe suportate pentru a se analiza în concret un eventual drept

la despăgubire, reclamanții invocând în susținerea cererii anumite împrejurări

de natură subiectivă.

A precizat că un alt element important îl

reprezintă și acela al faptului că reclamanții au solicitat acordarea de daune

morale în temeiul Legii nr. 221/2009 și în calitate de succesori ai bunicii

lor, R.E., în cadrul Dosarului nr. 3399/62/2010 al Tribunalului Brașov, ce

urmează a fi înaintat Înaltei Curți pentru soluționarea recursurilor ce se vor

declara împotriva deciziei pronunțată în apel.

A apreciat că în materie succesorală,

drepturile personale nepatrimoniale nu se pot transmite prin moștenire,

solicitând a se avea în vedere și acest aspect, precum și practica constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului în materie.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi

respinse ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Referitor la criticile formulate vizând

cuantumul daunelor morale, se vor analiza împreună din ambele recursuri.

Astfel, situația de fapt stabilită în fazele

procesuale anterioare, prin interpretarea probelor administrate și care, față

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în faza de

judecată a recursului, a relevat faptul că tatăl reclamanților, R.C.D. a fost

condamnat, prin Sentința nr. 1560/1951 a Tribunalului Militar București, pentru

săvârșirea infracțiunii de crimă de înaltă trădare, prevăzută de art. 190 și

191 C. pen., combinat cu art. 1 lit. a) din Decretul nr. 199/1940, art. 4 și 7

din Legea nr. 199/1950 și art. 157 C. pen.

Se constată că în aprecierea asupra

cuantumului daunelor morale trebuie ținut seama că în operațiunea

jurisdicțională de cuantificare a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza

o reparare integrală a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor lezate

prin săvârșirea faptei.

Scopul acordării daunelor morale constă în

realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de

același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor

asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul

proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și

sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale, ele nu pot

fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât viața, sănătatea,

onoarea nu pot fi evaluate bănesc, existând practic o incompatibilitate între

natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al

despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie să fie una

echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și

că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, deoarece, în caz contrar,

s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a

menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu

pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de

manifestare, iar instanța are posibilitatea să aprecieze intensitatea și

gravitatea lor și să stabilească, dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este

potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

În raport de acestea, de perioada

condamnării, de suferințele fizice și psihice încercate, ținând seama și de

consecințele produse ulterior, pe plan social și profesional, Înalta Curte

constată că daunele morale acordate în apel respectă funcția compensatorie

morală ce trebuie dată unor astfel de despăgubiri.

Același principiu, al statuării în echitate

în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi

fundamentale protejate de Convenție se desprinde și din jurisprudența instanței

de contencios european.

Este adevărat că dispozițiile O.U.G. nr.

62/2010, prin care a fost modificat art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, au

fost declarate neconstituționale, critică ce se constituie ca motiv de recurs

al reclamanților, însă cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel,

corespunde pe deplin criteriilor la care s-a făcut referire prin considerente.

De asemenea, se reține că la data pronunțării

deciziei de către instanța de apel, prevederile O.U.G. nr. 62/2010 nu fuseseră

declarate neconstituționale.

Nu pot fi primite nici motivele de recurs

prin care reclamanții au criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că,

deși a încuviințat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.

62/2010, curtea a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la

soluționarea excepției.

Astfel, art. 29 pct. 5 din Legea nr. 47/1992,

care prevedea că pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă, a fost abrogat prin Legea nr. 177/2010, act

normativ care a intrat în vigoare la 7 octombrie 2010, astfel încât și sub acest

aspect soluția instanței de apel este corectă.

Se reține că nu pot fi primite nici motivele

de recurs ale pârâtului referitoare la Decizia Curții Constituționale nr.

1358/2010, ulterioară pronunțării deciziei de către instanța de apel și nici

cele privitoare la necesitatea dovedirii de către reclamanți a întrunirii

cumulative ale condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale a Statului

Român, întrucât, după cum corect a constatat și curtea de apel, nu ne aflăm în

prezența unei atare răspunderi ci a uneia stabilită prin lege specială.

Nefondate sunt și criticile pârâtului

referitoare la aspectul netransmiterii prin moștenire a drepturilor personale

nepatrimoniale, față de calitatea reclamanților de moștenitori ai lui R.C.D.,

atâta timp cât prin Legea nr. 221/2009 se stipulează clar vocația

descendenților, după decesul autorului condamnării sau măsurii administrative

cu caracter politic, de a beneficia de daunele morale acordate prin actul

normativ.

Celelalte critici privitoare la aspectul că

în apel s-a făcut în mod eronat referire la propriile suferințe ale

reclamanților, în condițiile în care acțiunea introductivă vizează cele cauzate

antecesorului lor R.C.D. și la aspectul că, deși curtea de apel a constatat că

antecesorul reclamanților a beneficiat de o măsură reparatorie prevăzută de

Decretul-lege nr. 118/1990 și a beneficiat de drepturile conferite de calitatea

de membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici, nu a luat în considerare

aceste aspecte, nu pot fi primite, fiind străine de natura pricinii, acestea

neregăsindu-se în considerentele deciziei atacate.

Pentru aceste motive, statuând în echitate și

respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate și

sumele acordate, între interesul particular și cel general, față de prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele

recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de reclamanții R.M., R.I.C. și R.I.R.M. și de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov împotriva Deciziei nr. 137/Ap din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

octombrie 2011.

Procesat

de GGC - GV