ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5117/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, prin declinare de competență, pe rolul Tribunalului București, la data de 17 mai 2010, reclamantul L.N.N. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 550.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a tatălui său, L.N., la pedeapsa de 10 ani temniță grea, 3 ani degradare civică și confiscarea averii. Prin Sentința civilă nr. 1650 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății), reprezentând daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul, în baza probelor administrate, a reținut că, prin Sentința nr. 829/1953 a Tribunalului Teritorial Municipal București, menținută prin Decizia nr. 532/1954 a Tribunalului Militar pentru Unitățile M.A.I., tatăl reclamantului, L.N., a fost condamnat la 10 ani de temniță grea, 3 ani degradare civică și confiscarea averii personale pentru delictul de „crimă de uneltire contra ordinii sociale" prevăzut de art. 209 C. pen., pedeapsa fiind executată în întregime la Aiud în perioada 19 ianuarie 1953 - 16 ianuarie 1963. Prin Decizia nr. 4130 din 11 august 2004, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare, a casat hotărârile sus-menționate și a dispus achitarea tatălui reclamantului, înlăturând întreaga pedeapsă și pedeapsa complementară, hotărârea rămânând definitivă.

Tribunalul a constatat că în speță condamnările aplicate autorului reclamantului reprezintă condamnări cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 221/2009, ceea ce dă dreptul acestuia la despăgubiri, conform art. 5 din aceeași lege, pentru prejudiciul moral produs potrivit prevederilor speciale ale Legii 221/2009. În ceea ce privește stabilirea existenței unui prejudiciu moral și a evaluării acestuia, tribunalul a apreciat că prin măsura condamnării urmată de executare i-au fost cauzate autorului reclamantului atât suferințe psihice și fizice, cât și atingerea onoarei și demnității sale ca persoană, consecințele acestei condamnări răsfrângându-se și asupra perioadei ulterioare liberării.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul, având în vedere perioada lungă de detenție a autorului reclamantului, vârsta acestuia în perioada de detenție, situația înainte de condamnare, aspecte de natură a afecta în mod grav viața acestuia atât din punct de vedere profesional, cât și personal, a apreciat că suma de 50.000 euro reprezintă o satisfacție suficientă și rezonabilă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul, pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în majoritate, prin Decizia nr. 642A din 21 iunie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelurile declarate de pârât și de Ministerul Public și a schimbat sentința tribunalului, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare a daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1), art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992. Constatând că temeiul juridic care justifica acordarea daunelor morale nu mai există, instanța de apel a respins cererea reclamantului formulată în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, care, prin motivele de recurs formulate, face o prezentare a situației de fapt și descrie tortura și tratamentul degradant la care a fost supus tatăl său de către organele fostei securități atât în timpul executării pedepsei, cât și după eliberarea din închisoare.

În continuarea motivării recursului, recurentul-reclamant reproduce pasaje din considerentele reținute de tribunal și instanța de apel, susținând că acestea sunt greșite și că el este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său. Înalta Curte, la termenul din 29 iunie 2012, a invocat excepția nulității recursului, față de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, deși nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă. Astfel, prin decizia dată, instanța de apel a schimbat în tot soluția primei instanțe prin care reclamantului i-au fost acordate daune morale, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în aplicarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, în condițiile în care decizia recurată a fost pronunțată la 21 iunie 2011, deci, ulterior momentului producerii efectelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale.

În aceste condiții, era necesar ca recurentul-reclamant să formuleze critici care să vizeze decizia instanței de apel prin care cererea sa de despăgubiri a fost respinsă, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, și nu să invoce aspecte privind fondul cauzei. Motivele de recurs trebuie să vizeze vicii de nelegalitate, expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așadar, prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate prin care să combată argumentele expuse de instanța anterioară în considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speță nu se verifică.

În consecință, Înalta Curte, reținând că recurentul-reclamant și-a încălcat aceste obligații procedurale, constată că în cauză devine incidentă sancțiunea nulității căii de atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul L.N.N. împotriva Deciziei nr. 642A din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ