ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5117/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată, prin declinare de competență, pe rolul Tribunalului

București, la data de 17 mai 2010, reclamantul L.N.N. a solicitat obligarea

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de

550.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică

a tatălui său, L.N., la pedeapsa de 10 ani temniță grea, 3 ani degradare civică

și confiscarea averii.

Prin Sentința civilă nr. 1650 din 10

noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte

acțiunea și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro

(în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății), reprezentând daune morale.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul, în baza probelor administrate, a reținut că, prin Sentința nr.

829/1953 a Tribunalului Teritorial Municipal București, menținută prin Decizia

nr. 532/1954 a Tribunalului Militar pentru Unitățile M.A.I., tatăl

reclamantului, L.N., a fost condamnat la 10 ani de temniță grea, 3 ani

degradare civică și confiscarea averii personale pentru delictul de „crimă de

uneltire contra ordinii sociale" prevăzut de art. 209 C. pen., pedeapsa

fiind executată în întregime la Aiud în perioada 19 ianuarie 1953 - 16 ianuarie

1963.

Prin Decizia nr. 4130 din 11 august 2004,

Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare, a casat hotărârile

sus-menționate și a dispus achitarea tatălui reclamantului, înlăturând întreaga

pedeapsă și pedeapsa complementară, hotărârea rămânând definitivă.

Tribunalul a constatat că în speță

condamnările aplicate autorului reclamantului reprezintă condamnări cu caracter

politic în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 221/2009, ceea ce dă dreptul

acestuia la despăgubiri, conform art. 5 din aceeași lege, pentru prejudiciul

moral produs potrivit prevederilor speciale ale Legii 221/2009.

În ceea ce privește stabilirea existenței

unui prejudiciu moral și a evaluării acestuia, tribunalul a apreciat că prin

măsura condamnării urmată de executare i-au fost cauzate autorului

reclamantului atât suferințe psihice și fizice, cât și atingerea onoarei și

demnității sale ca persoană, consecințele acestei condamnări răsfrângându-se și

asupra perioadei ulterioare liberării.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor,

tribunalul, având în vedere perioada lungă de detenție a autorului

reclamantului, vârsta acestuia în perioada de detenție, situația înainte de

condamnare, aspecte de natură a afecta în mod grav viața acestuia atât din

punct de vedere profesional, cât și personal, a apreciat că suma de 50.000 euro

reprezintă o satisfacție suficientă și rezonabilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamantul, pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, în majoritate, prin Decizia nr. 642A din 21 iunie 2011, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelurile declarate de pârât și

de Ministerul Public și a schimbat sentința tribunalului, în sensul că a

respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare a daunelor morale,

ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1), art. 4 din

Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Constatând că temeiul juridic care justifica

acordarea daunelor morale nu mai există, instanța de apel a respins cererea

reclamantului formulată în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamantul, care, prin motivele de recurs formulate, face o prezentare a

situației de fapt și descrie tortura și tratamentul degradant la care a fost

supus tatăl său de către organele fostei securități atât în timpul executării

pedepsei, cât și după eliberarea din închisoare. În continuarea motivării

recursului, recurentul-reclamant reproduce pasaje din considerentele reținute

de tribunal și instanța de apel, susținând că acestea sunt greșite și că el

este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea tatălui său.

Înalta Curte, la termenul din 29 iunie 2012,

a invocat excepția nulității recursului, față de prevederile art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Conform art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de

atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie să se subsumeze

cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, deși nu se

prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluția pronunțată de

instanța a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, prin decizia dată, instanța de apel a

schimbat în tot soluția primei instanțe prin care reclamantului i-au fost

acordate daune morale, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată

ca neîntemeiată, în aplicarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, în condițiile în care

decizia recurată a fost pronunțată la 21 iunie 2011, deci, ulterior momentului

producerii efectelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale.

În aceste condiții, era necesar ca

recurentul-reclamant să formuleze critici care să vizeze decizia instanței de

apel prin care cererea sa de despăgubiri a fost respinsă, ca urmare a

pronunțării deciziei Curții Constituționale, și nu să invoce aspecte privind

fondul cauzei. Motivele de recurs trebuie să vizeze vicii de nelegalitate,

expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așadar, prin motivele de recurs, partea

nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita

procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind

astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate prin care să

combată argumentele expuse de instanța anterioară în considerentele deciziei ce

face obiectul recursului, ceea ce în speță nu se verifică.

În consecință, Înalta Curte, reținând că

recurentul-reclamant și-a încălcat aceste obligații procedurale, constată că în

cauză devine incidentă sancțiunea nulității căii de atac, reglementată de art.

306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

L.N.N. împotriva Deciziei nr. 642A din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29

iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ