ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5389/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din 28

martie 2002, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul M.C. la:

- 2 luni închisoare pentru

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din infracțiunile, prevăzute de art. 289 și art.

291 C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. (1), (3) și

(5) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

s-au contopit pedepsele, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 2 ani

închisoare.

S-a dispus, în temeiul art. 81 și

art. 82 C. pen., suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4

ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din același

cod.

Instanța l-a obligat pe inculpat, în

solidar cu partea responsabilă civilmente Asociația familială M.C., cu sediul

în comuna Tudora, județul Botoșani, să plătească părții civile Ministerul

Finanțelor, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani,

suma de 38.241.000 lei despăgubiri civile și a menținut sechestrul asigurător

asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, conform

procesului-verbal din 30 noiembrie 1999.

A anulat actele false și l-a obligat

pe inculpat să plătească statului, suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.

S-a reținut că inculpatul M.C. a

înființat în anul 1994, asociația familială care-i poartă numele, având ca

principală activitate „servicii de executat lucrări agricole cu tractorul.”

În urma controalelor efectuate de

Garda Financiară a Județului Botoșani, s-a constatat că asociația respectivă a

decontat prin B.A. SA, sucursala Botoșani, pentru anul 1998, un număr de 37.204

cupoane agricole, în valoare de 3.269.633.000 lei, iar în cursul anului 1999 a

decontat un număr de 14.905 cupoane agricole, în valoare de 2.608.375.000 lei.

S-a constatat că, în cursul celor

doi ani, inculpatul fie personal, fie prin intermediari a cumpărat cupoane

agricole distribuite gratuit producătorilor agricoli, de la diferite persoane

(neidentificate) din județul Botoșani, plătind prețuri mai mici decât valoarea

nominală.

Pe baza acestora a completat un

număr de 62 facturi fiscale și centralizatoare aferente, înscriind că a

efectuat lucrări agricole în beneficiul unor persoane fizice pe care însă, nu

le-a nominalizat, lucrări agricole care ar fi fost plătite cu cupoanele

respective.

Prezentând actele respective ca

reale, la sucursala Botoșani a B.A. SA, inculpatul a reușit să deconteze

cupoanele agricole prezentate, încasând în total suma de 5.667.036.977 lei,

deși nu efectuase lucrări agricole pentru aceste cupoane.

Prima instanță, punând temei pe

expertiza contabilă efectuată în cauză, a reținut că valoarea cupoanelor

nejustificate cu lucrări agricole (38241 cupoane) este de 4.173.526.695 lei.

Totodată, a avut în vedere că

inculpatul a achiziționat aceste cupoane de pe piața liberă, la valoarea totală

de 4.135.285.6985 lei și scăzând această sumă din valoarea cupoanelor

(4.173.526.695 lei) a stabilit că inculpatul trebuie să răspundă numai pentru

diferența de 38.241.000 lei, de care a beneficiat personal.

În raport de această ultimă sumă,

s-a făcut încadrarea juridică a faptei de înșelăciune, în art. 215 alin. (1) și

(2) C. pen. și s-a soluționat și latura civilă a cauzei.

Sentința a fost atacată cu apel de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, de partea civilă Direcția Generală a

Finanțelor Publice Botoșani și de inculpatul M.C.

Parchetul a criticat sentința pentru

greșita stabilire a prejudiciului la suma de 38,241.000 lei, greșita schimbare

a încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune, în art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen. și pentru neaplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., iar partea

civilă a susținut că prima instanță trebuia să stabilească prejudiciul la suma

de 5.667.036.997 lei, încasată de inculpat prin decontarea cupoanelor procurate.

Inculpatul M.C. a declarat apel

nemotivat, tardiv, solicitând repunerea în termenul de apel, susținând că nu a

avut posibilitatea să ia cunoștință de sentință în termenul legal, deoarece a

fost plecat în Insula Brăilei, pentru lucrări agricole.

Curtea de Apel Suceava a completat

probatoriile, reaudiind martorii G.L. și R.F., intermediarii care au

achiziționat cupoanele agricole, precum și pe inculpat, iar prin decizia penală

nr. 384 din 11 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Botoșani și a desființat în parte sentința, în sensul că a făcut

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., cu privire la ambele

infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, menținând celelalte dispoziții

ale sentinței.

Totodată, a respins ca tardiv apelul

declarat de inculpatul M.C. și ca nefondat, apelul declarat de partea civilă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, cu obligarea acestora la câte

500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sus-arătatei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, partea civilă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani și inculpatul M.C.

Parchetul a invocat motivul prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., susținând că s-a comis o eroare

gravă de fapt, urmare a interpretării greșite a probelor administrate în cauză,

ceea ce a determinat greșit schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., precum și greșita soluționare a laturii

civile.

Se susține că prejudiciul efectiv

cauzat bugetului de stat este de cel puțin 4.173.526.695 lei, după ce s-ar

scade contravaloarea lucrărilor posibil executate de inculpat, ceea ce impune

și schimbarea încadrării juridice a faptei, precum și reindividualizarea

pedepsei.

Partea civilă, în recursul său, a

susținut că prejudiciul nu a fost corect stabilit de către instanțe, solicitând

a se constata că el este de 5.667.036.997 lei, reprezentând valoarea tuturor

cupoanelor decontate nelegal de la bugetul statului. Se motivează că, avându-se

în vedere regimul special de decontare a cupoanelor, nu are relevanță faptul că

inculpatul a investit sume de bani, pentru cumpărarea acestora de pe piață.

Printr-un alt motiv formulat, partea

civilă susține că, din moment ce Ministerul Finanțelor Publice este scutit de

plata taxelor judiciare de timbru, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Recursurile declarate de parchet și

partea civilă sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc.

pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de

judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de

probe.

Ori, problema prejudiciului de care

depinde atât încadrarea juridică a faptei și regimul sancționator cât și

cuantumul despăgubirilor nu a fost deplin clarificată.

Astfel, deși există probe că au fost

efectuate lucrări agricole plătite cu cupoane agricole, decontate apoi de

inculpat la bancă, așa cum au declarat martorii R.M. și A.I., totuși instanțele

de judecată nu au ținut seama de acest aspect, deși nu putea fi ignorat.

La urmărirea penală s-a efectuat o

expertiză tehnică, dar printre obiectivele acesteia, nu au figurat stabilirea

lucrărilor agricole efectuate în realitate, valoarea acestora, cât și scopului

destinat la emiterea acestor cupoane.

De asemenea, expertiza contabilă

efectuată la prima instanță, nu a avut în vedere acest aspect, stabilind

prejudiciul numai în raport de diferența dintre valoarea cupoanelor

achiziționate de inculpat pe piața liberă și valoarea de decontare a acestora

la bancă.

Expertiza contabilă nu a ținut seama

nici de modul de reglementare juridică a cupoanelor agricole, deși face vorbire

despre actele normative și că reglementarea din anul 1999 este diferită de cea

din anul 1998.

Totuși, atât prima instanță cât și

instanța de apel, fără a examina în mod critic expertizele, și-au însușit

concluziile acestora, reținând întinderea prejudiciului calculat pe baza unor

criterii care determină dubii asupra temeiniciei lor.

Așadar, pentru aceste considerente

se reține că instanțele au comis o eroare gravă de fapt, ceea ce constituie

motivul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și se

impune casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la

prima instanță pentru rejudecare în vederea clarificării aspectelor învederate

prin refacerea expertizelor.

Cu privire la recursul declarat de

inculpatul M.C.:

S-a susținut că fapta săvârșită nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, solicitând achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

Întrucât inculpatul nu a declarat

apel împotriva sentinței, el poate face recurs împotriva deciziei instanței de

apel numai în ceea ce privește modificarea în defavoarea sa a sentinței în

apelul procurorului, în sensul aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (2) și art.

42 C. pen.

În raport de situația de fapt

reținută, în sensul că ambele infracțiuni au fost săvârșite la diferite

intervale de timp, dar în realizarea aceleiași hotărâri delictuoase, corect s-a

făcut aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen.

În consecință, recursul declarat de

inculpat este nefondat.

Pentru considerentele ce preced,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se

admite recursurile declarat de parchet și de partea civilă, a se casa sentința

cât și decizia în apel și a se trimite cauza pentru rejudecare la prima

instanță.

Recursul declarat fiind nefondat,

urmează a se respinge ca atare, conform art. 385

15

pct. 1 lit. c) C.

proc. pen.

Totodată, urmează a obliga pe

inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și de partea civilă Direcția

Generală a Finanțelor Publice Botoșani, împotriva deciziei penale nr. 384 din

11 octombrie 2002 a Curții de Apel Suceava, privind pe inculpatul M.C.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 120 din 18 martie 2002 a Tribunalului

Botoșani și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoșani.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe inculpatul M.C. la plata

sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 noiembrie 2003.