ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5941/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87/F/2005,

pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, inculpatul V.I. a fost condamnat, la

5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., ca urmare a contopirii

pedepselor de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) C. pen., pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen., și o

lună închisoare, pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., și art.

998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.839.925.000 lei, cu

titlu de despăgubiri civile în favoarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și a fost menținută măsura sechestrului asigurator dispusă

prin ordonanța din 14 iunie 2003 a Poliției orașului Năsăud până la concurența

acestei sume.

S-a dispus anularea actelor false și

a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut, potrivit probelor administrate în cauză, că, inculpatul V.I.

în calitate de asociat unic și administrator al SC E. SRL Năsăud, în perioadele

15 aprilie 1999 – 21 noiembrie 2000, a obținut decontarea unui număr de 33.798 cupoane

pentru agricultori, în valoare totală de 3.839.925.000 lei, din care 6.135

cupoane în valoare de 1.073.626.000 lei în cursul anului 1999 și 27.663 cupoane

în valoare de 2.766.300.000 lei în cursul anului 2000.

Valoarea nominală a unui cupon a

fost de 175.000 lei în anul 1999 și de 100.000 lei în anul 2000.

Pe baza unor centralizatoare și

facturi false, inculpatul a decontat cupoanele agricole prin intermediul

agențiilor din Năsăud ale B.C.R., R.B. și B.T.

Tribunalul a stabilit că prejudiciul

produs prin infracțiunea de înșelăciune este în valoare de 3.839.925.000 lei, reprezentând

contravaloarea cupoanelor decontate în mod ilegal.

Prin decizia penală nr. 143 din 13

iunie 2005, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpatul V.I., a

desființat sentința penală nr. 87 din 21 martie 2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

cu privire la încadrarea juridică dată infracțiunii de înșelăciune, cuantumul

despăgubirilor civile și măsura sechestrului asigurator.

L-a condamnat pe inculpatul V.I., la

2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit.

a) și c) și art. 74 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de o lună

închisoare, aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

74 lit. a) și c) și art. 76 lit. e) C. pen., în pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 și art. 82 C.

pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 2 ani, la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate

și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 230.478.000 lei despăgubiri civile în favoarea Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

A menținut măsura sechestrului

asigurator dispusă prin ordonanța din 14 iulie 2003 până la concurența sumei de

230.478.000 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul părții civile Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale declarat împotriva aceleiași

sentințe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a obligat partea civilă la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare

avansate în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 143

din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj și partea civilă Ministerului Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale.

Parchetul a criticat decizia atacată

în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei dispusă greșit de

instanța de apel în raport cu valoarea prejudiciului cauzat părții civile în

sumă de 3.839.925.000 lei, reprezentând suma încasată de inculpat prin

inducerea în eroare a unităților bancare.

A mai apreciat că decizia atacată

este nelegală și sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea

de înșelăciune și a modalității de executare a pedepselor rezultate.

Reprezentantul parchetului a arătat

că întrucât limitele pedepselor prevăzute pentru art. 215 alin. (1), (2) și (5)

C. pen., sunt situate între 10 și 20 ani, ca urmare a reținerii circumstanțelor

atenuante, conform art. 76 lit. a) C. pen., pedeapsa poate fi coborâtă sub

minimul special, dar nu mai jos de 3 ani. Totodată, potrivit art. 76 alin.

penultim C. pen., în cazul infracțiunilor cu consecințe deosebit de grave, dacă

există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult

până la o treime din minimul special. În plus, procurorul a mai precizat că,

potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiționată a executării

pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Partea civilă Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat obligarea

inculpatului la plata despăgubirilor civile, a comisionului bancar de decontare

și a penalităților legale, suma totală fiind de 11.175.909.708 lei.

Examinând recursurile declarate în

funcție de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că sunt fondate, pentru

considerentele care urmează:

Mai întâi, ar fi de reținut că

instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului V.I.,

apreciind în aceeași manieră și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de

stat, prezentat de partea civilă, în sumă de 2.839.925.000 lei.

Din această perspectivă, schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.,

dispusă de instanța de apel este greșită.

În mod indubitabil, inculpatul nu

putea să obțină în mod legal decontarea cupoanelor cumpărate direct de la

diferiți agricultori la sume inferioare contravalorii lor, întrucât nu a livrat

bonuri și nu a prestat servicii de natura celor prevăzute prin O.G. nr. 32/1999

pentru a beneficia de decontarea cupoanelor prin bancă.

Prin urmare, din moment ce

activitatea de decontare a cupoanelor efectuată de inculpat a avut caracter

ilicit, întreaga sumă de bani încasată prin inducerea în eroare a agențiilor

bancare reprezintă paguba reală a părții civile care sponsorizează

contravaloarea cupoanelor agricole de la bugetul statului.

În raport cu împrejurarea că

prejudiciul cauzat de inculpat prin infracțiunea de înșelăciune este de

3.839.925.000 lei și nu de 230.478.000 lei cum în mod eronat a reținut instanța

de apel, Curtea va constata că, pe cale de consecință, fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin.

(1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând să

admită recursul parchetului, să caseze decizia atacată și să mențină sentința

pronunțată de prima instanță.

Odată dispusă o astfel de decizie,

vor fi soluționate implicit și criticile parchetului privind individualizarea

pedepsei și modalitatea de executare.

Cât privește recursul părții civile,

în raport cu considerentele evocate în cele ce preced, urmează a fi admis, în

sensul menținerii obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile în valoare

de 3.839.925.000 lei, astfel cum a stabilit prima instanță.

Curtea va respinge susținerile

recurentei părți civile atât cu privire la obligarea inculpatului și la plata

comisionului bancar, deoarece acesta nu face parte din valoarea prejudiciului produs

prin infracțiune, cât și în legătură cu obligarea inculpatului la plata

penalităților de întârziere, întrucât obligația inculpatului de reparare a

pagubei produsă prin infracțiune nu se încadrează în categoria obligațiilor

bugetare pentru a căror neplată la termen se percep penalități de întârziere.

Pentru aceste considerente, urmează

a se admite recursurile declarate de parchet și de partea civilă, a se casa

decizia atacată și a se menține sentința pronunțată de prima instanță, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva deciziei penale nr. 143 din 13 iunie

2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul V.I.

Casează decizia atacată și menține

sentința penală nr. 87/ F din 21 martie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

octombrie 2005.