ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1080/2004

Camera de Consiliu de la 12 martie 2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Oradea, la data de 9 mai 2003, R. SA - Direcția de Telecomunicații Bihor, a

chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al orașului Ștei și Primarul

orașului Ștei, solicitând anularea actului de impunere nr. 227 din 24 februarie

2003, prin care nu s-a aprobat scutirea de plata impozitului pentru cabinele

telefonice și cablurile telefonice pe suport străin.

Reclamanta a cerut, de asemenea,

anularea Hotărârii Consiliului Local al orașului Ștei nr. 126/2002, cerere la

care, ulterior, a renunțat, precum și desființarea dispoziției nr. 81 din 23

aprilie 2003 a Primarului orașului Ștei.

Prin sentința civilă nr. 4347 din 3

septembrie 2003, Judecătoria Oradea a admis în parte acțiunea și a dispus

anularea parțială a actului de impunere nr. 227/2003, precum și a dispoziției nr.

81/2003, în sensul înlăturării obligației de plată a impozitului pentru

cablurile telefonice pe suport străin.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că potrivit art. 20 din O.G. nr. 36/2002, sunt exceptate de

la impozitare prin efectul legii, construcțiile speciale, categorie în care,

prin natura lor, se includ și cablurile telefonice pe suport străin.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, atât reclamanta R. SA – Direcția de Telecomunicații Bihor, cât și

pârâții Consiliul Local Ștei și Primăria orașului Ștei, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că în

mod eronat nu s-a reținut că și cabinele telefonice constituie construcții

speciale, fiind scutite de plata impozitului pe clădiri.

În recursul declarat de pârâți se

critică sentința sub aspectul admiterii în parte a acțiunii, arătându-se că

potrivit Legii nr. 215/2001, competența de a aproba sau respinge cererile de

scutire de la plata impozitului pe clădiri, aparține consiliilor locale.

Astfel, s-a susținut că soluția

instanței este greșită, întrucât declarația de impunere în litigiu a fost emisă

în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local Ștei nr. 126/2002, necontestată

pe calea contenciosului administrativ.

Examinând admisibilitatea în

principiu a recursurilor, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 58/1999, aprobată

prin Legea nr. 392/2001, Curtea va constata că Tribunalul Bihor este instanța

competentă să judece cauza.

Astfel, potrivit art. 9 din O.U.G. nr.

58/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 392/2001, împotriva

dispoziției primarului sau a președintelui consiliului județean se poate

introduce acțiune pentru anularea actului respectiv, în condițiile legii, la judecătorie

sau după caz, la tribunal, hotărârea judecătorească fiind supusă recursului la

tribunal sau la curtea de apel.

Cum în cauză actele contestate sunt

emise de Primarul orașului Ștei, competența soluționării revine în primă

instanță Judecătoriei Oradea, care s-a și pronunțat, iar în recurs,

Tribunalului Bihor, căruia urmează a i se trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite recursurile declarate de R.m

SA – Direcția de Telecomunicații Bihor și de Consiliul Local al orașului Ștei,

împotriva sentinței civile nr. 4347 din 3 septembrie 2003, a Judecătoriei

Oradea, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 martie 2004.