ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3021/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29

noiembrie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, sub nr. 1971, reclamantul Secretariatul General al Guvernului a

solicitat în contradictoriu cu intimata A.B., lămurirea înțelesului întinderii

și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 972 din 28 iunie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

În motivarea contestată s-a precizat

de către reclamantă că prin sentința menționată, definitivă și irevocabilă, s-a

admis acțiunea intimatei, s-a dispus anularea Ordinului Ministerului pentru

Coordonarea Secretariatului General al Guvernului și Ministerului pentru

Relația cu Parlamentul, nr. 58 din 18 ianuarie 2001, a fost repusă în situația

anterioară, în sensul că a fost obligată autoritatea să-i aprobe transferul

într-o funcție publică, echivalentă celei deținută anterior emiterii ordinului

menționat, precum și la plata drepturilor salariale, începând cu 9 ianuarie

2001, până la reîncadrarea în funcție.

S-a mai susținut că intimata, cu

ocazia punerii în executare a sentinței, a precizat că renunță la dreptul

privind reîncadrarea într-o funcție echivalentă celei deținute anterior,

menținându-și, însă, pretențiile cu privire la drepturile salariale, obligație

ce revine, însă, Ministerului pentru Relația cu Parlamentul.

Prin acțiunea conexă înregistrată la

2 decembrie 2002, și Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a formulat

contestație la executare, având ca obiect departajarea obligațiilor

copârâților.

În motivarea acțiunii s-a precizat

că în situația în care intimata ar fi realizat venituri dintr-o altă muncă în

perioada în care nu și-a exercitat funcția publică, Ministerul nu este ținut să

execute obligația de despăgubire, datorită incompatibilității prevăzute de art.

58 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor

publici și a prevederilor art. 163 C. muncii.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 113, pronunțată la 3

februarie 2003, a admis contestațiile la executare formulate de

contestatorii-pârâți Secretariatul General al Guvernului și Ministerul pentru

Relația cu Parlamentul, a precizat dispozitivul sentinței civile nr. 972 din 28

iunie 2001, al Curții de Apel, în sensul că a obligat pârâți, în solidar, să

plătească reclamantei-intimate, drepturile salariale corespunzătoare funcției

de expert categoria A, clasa a II-a gradul 1, pentru perioada 9 ianuarie 2000 –

26 martie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că obligația consecutivă anulării Ordinului nr. 58 din 18 ianuarie

2001, are ca temei, răspunderea civilă delictuală reglementat de art. 998 – 999

C. civ. și în consecință, în temeiul art. 1003 C. civ., pârâții care au

provocat un prejudiciu, răspund solidar.

În ce privește întinderea

despăgubirilor, instanța a reținut că prin sentința ce constituie titlu

executoriu, s-a stabilit că determinant este salariul ce s-ar fi cuvenit

reclamantei, dacă ar fi continuat să exercite funcția avută anterior și că

despăgubirea trebuie să fie integrală, iar în legătură cu invocarea art. 163

alin. (2) s-a arătat că acesta a fost declarat neconstituțional de Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Guvernul României – Secretariatul General, susținând că

instanța a modificat titlul executor, stabilind o răspundere solidară, contrară

normelor speciale prevăzute de Legea nr. 188/1999, care se completează cu cele

ale Legii nr. 29/1990.

În dezvoltarea motivului s-a

precizat că răspunderea autorităților administrative este o răspundere de drept

public, și nu o răspundere de drept civil și că în speță urma să fie angajată

răspunderea administrativ-patrimonială a Ministerului pentru Relația cu

Parlamentul, care a fost înființat prin O.U.G. nr. 2/2001, ca urmare a

reorganizării.

De asemenea, s-a arătat că acesta

s-a subrogat în drepturile și obligațiile Secretariatului General al

Guvernului, care formau conținutul raporturilor de serviciu ale acestuia, cu

personalul departamentului reorganizat.

Recursul este nefondat.

Curtea, analizând actele dosarului,

urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, este legală și temeinică.

Rezultă că prin sentința nr. 972 din

28 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1148 din 26

martie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, s-a stabilit

nelegalitatea Ordinului nr. 58/2001, emis de Ministerul pentru Coordonarea

Secretariatului General al Guvernului, cât și a refuzului nejustificat al

Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, de a aproba transferul

intimatei-reclamante și obligarea la repararea prejudiciului cauzat de aceste

acte, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Cu autoritate de lucru judecat,

Curtea Supremă de Justiție a analizat condițiile răspunderii

administrativ-patrimoniale a acestor autorități, reținând față de motivul de

recurs invocat de Secretariatul General al Guvernului, că aceștia răspund

solidar.

Contrar celor reținute,

recurenta-contestatoare repune în discuție acest aspect, solicitând

clarificarea dispozitivului în cadrul contestației formulate, aspect reluat și

în prezentul recurs, susținut de argumentarea că natura litigiului nu permite

aplicarea normelor cuprinse în cadrul civil.

Această susținere este lipsită de

substanță juridică, câtă vreme Legea nr. 29/1990 se completează cu dispozițiile

Codului civil, obligația de despăgubire, ca urmare a nelegalităților actelor

administrative contestate, nu poate fi desprinsă de normele comune referitoare

la culpă.

Or, este evident că atât recurenta,

cât și intimatul Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, au provocat un

prejudiciu, aspect, de altfel, recunoscut și de acesta din urmă, care nu a fost

de acord cu departajarea răspunderii (a se vedea întâmpinarea).

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinței civile nr. 113 din 3

februarie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Obligă recurentul la 3 milioane lei,

cheltuieli de judecată către A.B.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 octombrie 2003.