ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 469/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 186 din 27

februarie 2003 a Tribunalului Iași, inculpatul S.S.M. a fost condamnat, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și următoarele C.

pen., art. 13 C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 17

decembrie 2001 la 5 februarie 2002.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., art. 998 și art. 1000 C. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu

părțile responsabile civilmente S.M. și S.G. și cu coinculpatul P.M.A.

(condamnat și el în aceeași cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie)

la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.500.000 lei către partea civilă

T.T. și 3.500.000 lei către partea civilă S.A.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 900.000

lei, în solidar cu părțile responsabile civilmente.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 2 octombrie 2001,

inculpații S.S.M., P.M.A. și M.V. au hotărât să sustragă lănțișoare din aur de

la gâtul persoanelor de sex feminin.

M.V. a smuls lănțișorul de la gâtul

părții vătămate T.T., cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat 2-3 zile de

îngrijiri medicale. Cel care a distras atenția părții vătămate alergând, pe

lângă aceasta, a fost inculpatul S.S.M.

Bunul sustras prin violență a fost

valorificat de cei trei inculpați împreună, care au împărțit suma de bani

obținută.

La data de 3 octombrie 2001, în baza

aceleiași rezoluții infracționale și folosind același mod de operare,

inculpații au sustras două lanțuri din aur de la gâtul părții vătămate S.A.. De

data aceasta, cel care a smuls bijuteriile a fost inculpatul S.S.M., el și M.V.

alergând în direcții diferite pentru a distrage atenția victimei și celor

aflați pe stradă, în apropierea acesteia.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, certificatul medico-legal

nr. 2879/4 octombrie 2001 al Institutului de medicină legală Iași,

proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, declarațiile

martorilor L.A., B.D., C.I., declarațiile inculpaților.

În cursul urmăririi penale,

inculpatul S.S.M. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa,

pentru ca în fața instanței de judecată să nege participarea sa la fapta comisă

pe data de 02 octombrie 2001.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 249 din 1 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul S.S.M., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 300.000 lei.

Prin aceeași decizie, instanța de

control judiciar a respins ca nefondat și apelul declarat de inculpatul P.M.A.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul S.S.M., solicitând admiterea acestuia și, în principal,

achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., pentru fapta din data de 2 octombrie 2001, precum și schimbarea

încadrării juridice a faptei din 3 octombrie 2001 din infracțiunea de tâlhărie

în infracțiunea de furt calificat, inculpatul neexercitând acte de violență

asupra părții vătămate.

În subsidiar, s-a solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia

sau a modificării modului de executare conform dispozițiilor art. 81 C. pen.

Temeiul juridic al recursului

declarat îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18, 17 și 14 C.

proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru motivele ce se vor

arăta în continuare.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând încadrarea juridică legală și

temeinică faptelor comise de acesta.

Participarea inculpatului S.S.M. la

sustragerea prin violență a lănțișorului din aur de la gâtul părții vătămate

T.T. este dovedită prin declarațiile acesteia din urmă, ale martorului B.D.C,

ale coinculpatului M.V. și ale inculpatului însuși care, în faza de urmărire

penală, a relatat modul de săvârșire al faptei.

În timpul cercetării judecătorești,

inculpatul și-a construit o apărare pro-causa prin martorul C.I., încercând să

acrediteze ideea prezenței sale și altă localitate în ziua de 2 octombrie 2001.

Susținerile sale au fost corect înlăturate de instanța de fond ca neveridice,

fiind combătute prin probele directe, nemijlocite arătate mai sus.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpatului S.S.M., condamnarea

acestuia fiind dispusă în mod legal și temeinic, urmare a interpretării corecte

a probelor administrate de către instanța de fond.

Pe baza aceleiași interpretări

judicioase a probelor, instanțele de judecată au reținut în sarcina

inculpatului S.S.M. și săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din ziua de 3

octombrie 2001 asupra părții vătămate S.A.

Fapta inculpatului de a smulge

lănțișoarele din aur de la gâtul părții vătămate constituie o acțiune de

sustragere prin violență, deposedarea victimei de bunurile sale datorându-se

unui gest agresiv, care produce teamă și durere fizică și în urma căruia

bijuteriile sunt rupte.

În aceste împrejurări, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că încadrarea juridică dată acestei fapte în

infracțiunea de tâlhărie este temeinică și legală, neexistând dovezi și argumente

de fapt și de drept pentru schimbarea acesteia în infracțiunea de furt

calificat.

Cu privire la critica formulată prin

recursul declarat asupra modului de individualizare a pedepsei, Înalta Curte

constată că aceasta este neîntemeiată.

Pedeapsa aplicată inculpatului minor

este just individualizată, în raport de criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen. și cu respectarea scopului sancțiunii penale prevăzute de art. 52 C.

pen.

Instanța de judecată a ținut cont

atât de pericolul social concret al infracțiunii comise, de împrejurările și

urmările actelor materiale săvârșite, precum și de vârsta inculpatului minor și

de atitudinea procesuală adoptată.

Pedeapsa aplicată este orientată

spre minimul special prevăzut de lege, astfel că reducerea cuantumului ei,

precum și suspendarea condiționată a executării acesteia nu ar fi de natură să

asigure reeducarea inculpatului și reinserția lui socială, în condițiile în

care acesta nu este cuprins în vreo formă de învățământ și nu este nici

încadrat în muncă.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.S.M., în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce din durata pedepsei aplicate

perioada reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2001 la 5

februarie 2002.

În baza art. 192 alin. (2) și art.

189 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.S.M. împotriva deciziei penale nr. 249 din 1 iulie

2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2001

la 5 februarie 2002.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2004.