ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 673/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 22

aprilie 2002 a Tribunalului Caraș Severin, inculpatul V.I.F. a fost condamnat

la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 109 C. pen. și la

pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f( C.

pen., cu aplicarea art. 109 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa

cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente

V.S. și V.I. să plătească părții civile N.L. suma de 2.000.000 lei despăgubiri

civile.

În solidar cu părțile responsabile

civilmente, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 1.500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de

250.000 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 7 martie 2000, în jurul

orei 18,00, inculpatul a urmărit-o pe stradă pe partea vătămată N.L. și, când

aceasta a intrat în bloc, i-a sărit în spate și i-a smuls lănțișorul de aur de

la gât. Valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate este de 2.000.000 lei.

Procedând în același mod, pe data de

22 martie 2000, inculpatul a încercat să smulgă poșeta părții vătămate S.F.D.,

dar nu a reușit acest lucru și a fugit în momentul în care vecinii s-au

alarmat, cu privire la cele ce se petreceau pe scara blocului.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală administrat

în cauză: plângerile și declarațiile părții civile, declarațiile martorilor,

acte medico-legale, ancheta socială, declarațiile inculpatului care a

recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 414 din 4 noiembrie 2002, a admis apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Caraș Severin, a casat sentința instanței de fond și a dispus

condamnarea inculpatului V.I.F. la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 109 C.

pen., împotriva părții vătămate S.F.D.

Pedeapsa de 3 ani închisoare a fost

contopită cu cea de un an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins ca nefondat.

Instanța de control judiciar a

constatat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de

art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea

art. 109 C. pen., este nelegală, fiind stabilită sub minimul până la care s-ar

fi putut reduce, astfel că a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă în

limitele prevăzute de lege și ținând cont de prevederile art. 21 alin. (2) și

art. 109 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor

atacate și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii

cuantumului acesteia.

Temeiul recursului îl constituie

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constată că acesta este fondat.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză, rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului V.I.F., dar au făcut o

greșită individualizare a pedepsei aplicate, neconferind eficiența cuvenită

criteriile referitoare la persoana acestuia.

Inculpatul minor

V.I.F., în vârstă de 14 ani și 5 luni la data comiterii faptelor, provine

dintr-o familie dezorganizată, a rămas fără ocrotire părintească și este

crescut de bunicii paterni. Minorul urmează cursurile unei școli ajutătoare,

suferind de întârziere mintală și făcând parte din categoria persoanelor cu

handicap care necesită protecție specială.

Raportul medico-legal psihiatric nr.

A-146 din 6 aprilie 2000 întocmit de Laboratorul de medicină legală Reșița a

concluzionat că inculpatul are discernământul păstrat.

La cererea instanței de fond,

Institutul de Medicină Legală Timișoara a efectuat o expertiză psihiatrică în

condiții de internare a minorului într-o clinică de specialitate, constatându-se

că acesta este retardat mental mediu, suferă de tulburări pe personalitate

emoțional-instabilă de tip impulsiv și a avut discernământul abolit raportat la

faptele comise.

Institutul Național de Medicină

Legală Mina Minovici București a efectuat o nouă expertiză psihiatrică, minorul

fiind internat într-o clinică de specialitate în perioada 12 – 19 februarie

2002; s-a concluzionat că și în prezent, inculpatul este retardat mintal ușor,

cu tulburări de comportament. El a avut capacitate psihică de apreciere critică

asupra faptei de care este învinuit și față de care, discernământul a fost

păstrat, recomandându-se aplicarea măsurii de siguranță medicală prevăzută de

art. 113 C. pen.

Toate aceste date și împrejurări

demonstrează situația specială, familială, socială, medicală în care se află

inculpatul minor V.I.F. și pune pentru instanța de judecată problema aplicării

unui tratament penal adecvat vârstei, responsabilității sale penale, dar și

pericolului social al faptelor săvârșite și al făptuitorului.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că pedeapsa aplicată inculpatului, prin cuantumul și modalitatea de

executare stabilite, nu este de natură să asigure scopul preventiv – educativ

al acesteia și este improprie recuperării sociale și mentale a minorului.

Regimul de detenție nu poate

asigura, în cazul acestui minor, nici reeducarea sa și nici reintegrarea

socială atâta timp cât, în condiții de libertate, eforturile făcute de

instituții specializate au avut rezultate modeste.

Chiar dacă inculpatul minor este

responsabil pentru faptele sale (responsabilitate, de altfel, disputată de

diferitele instanțe medicale), starea sănătății sale impune adoptarea unor

măsuri prin care să i se asigure acestuia posibilitatea recuperării psihice și

sociale, altele decât privarea de libertate.

Măsura de siguranță prevăzută de

art. 113 C. pen., nu poate fi dispusă întrucât, Înalta Curte fiind investită

numai cu recursul inculpatului, nu-i poate îngreuna acestuia situația în

propria cale de atac.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție, consideră că se impune modificarea pedepselor

aplicate inculpatului și sensul reducerii cuantumului acestora și a modalității

de executare a pedepsei rezultante; apreciind că scopul acesteia poate fi atins

chiar fără executarea ei.

Inculpatul minor a recunoscut

faptele săvârșite, a avut o atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal,

nu are antecedente penale, elemente în raport de care în favoarea acestuia se

vor reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de inculpatul V.I.F.

și să caseze hotărârile atacate cu privire la pedepsele aplicate și la

modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani

închisoare se va descontopi în pedepsele componente care vor fi modificate prin

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., în

sensul că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., se va reduce la un

an închisoare, iar pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 20, raportat la art. 211alin. (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art.

99 C. pen., la 8 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an

închisoare.

În baza art. 110 și art. 81 C. pen., executarea

pedepsei va fi suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de un

an și 6 luni, atrăgându-se atenția celui condamnat, în conformitate cu art. 359

C. proc. pen., asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale în

materie.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

judecătorești, vor fi menținute.

Onorariul apărătorului din oficiu,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. art. 189 și art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul V.I.F. împotriva deciziei penale nr. 414/ A din 4 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia și sentința penală

nr. 85 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin cu privire la pedepsele

aplicate și la modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

3 ani închisoare în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art.

109 din același cod și un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 109

C. pen.

Modifică pedepsele aplicate prin

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., în

sensul că reduce pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 99 C. pen., la un an închisoare

și pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f), cu aplicarea art. 99 C. pen., la

8 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an

închisoare.

Conform art. 110 și art. 81 C. pen.,

suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de

un an și 6 luni.

Face aplicarea art. 359 C. proc.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

februarie 2004.