ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 noiembrie 2002
reclamanții R.T. și R.E. au cerut, în contradictoriu cu pârâții T.C.M., T.C.I.,
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Comisia de aplicare a Legii nr.
112/1995 a județului Cluj și S.C. C.A. S.A., prin lichidator S.C. ATP S.A.
Cluj, revizuirea, în baza art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., a
sentinței civile nr. 11188 din 19 septembrie 1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Judecătoria Cluj-Napoca, prin
încheierea nr. 1240 din 18 martie 2003, a respins, ca tardivă, cererea de
revizuire.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin
decizia nr. 750 din 26 iunie 2003, a admis apelul revizuienților și reformând
încheierea apelată, a admis în principiu cererea de revizuire.
Aceeași instanță, prin decizia nr.
851 din 21 octombrie 2003, a admis, ca fondată, cererea de revizuire și,
retractând sentința atacată, a admis acțiunea reclamanților - revizuienți în
sensul că a constatat nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între
pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și pârâții T.C.M. și
T.C.I., iar, totodată, încetarea, prin neuz a contractului de locațiune nr.
407229 din 23 ianuarie 1998. A anulat hotărârea nr. 60 din 5 septembrie 1996 a
Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 a județului Cluj și a dispus
restituirea în natură a imobilului (ap. 5) id. cu pt. nr. 11690/2/S/V din CF 50109
Cluj. A respins capătul de cerere privind reintabularea dreptului de
proprietate al reclamanților și, în întregime, cererea de chemare în judecată a
pârâtei S.C. C.A.S.A., prin lichidatorul său S.C. ATP S.A. Cluj.
Împotriva celor două decizii de
apel, pârâții-intimați T.C.M. și T.C.I. au declarat recurs și au cerut,
totodată, suspendarea executării hotărârilor recurate.
În temeiul art. I din O.U.G. nr.
58/2003 recursul a fost trimis spre soluționare Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Ulterior, prin art. II alin. (2) din
Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, s-a dispus ca
recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca
obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apelurile să fie trimise spre
judecată curților de apel.
Întrucât recursul de față face parte
din categoria unor asemenea recursuri, de competență, în speță, a Curții de
Apel Cluj, se impune, în temeiul art. II alin. (3), teza a II-a din Legea nr.
195/2004, declinarea competenței în favoarea acestei curți, pentru a soluționa
recursul și cererea de suspendare a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a
cererii de suspendare a executării, precum și a recursurilor declarate de
T.C.M. și T.C.I.C., Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Comisia
Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 din cadrul
Consiliului Județean Cluj împotriva deciziei nr. 851/A din 2 septembrie 2003 a Tribunalului
Cluj, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2004.