ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1267/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 305 din 30 mai 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul F.C. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. A admis în parte acțiunea civilă exercitată de către partea civilă C.F. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia 60.000.000 lei despăgubiri civile.

Totodată, în baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a obligat pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic nr. 3 Iași suma de 6.888.421 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare. S-a reținut că, la data de 17 octombrie 2000, în comuna Mironeasa, județul Iași, a decedat numita C.E. Fiii acesteia, C.F. și C.G., au aflat din zvon public că mama lor ar fi fost otrăvită de către membrii familiei F., din aceeași localitate, cu care se afla în relații de dușmănie. La data de 20 octombrie 2000, în jurul orelor 11-12 00 , C.F.C., C.G. și C.V., împreună cu soțiile, s-au deplasat spre Postul de Poliție Mironeasa, pentru a afla dacă mamei acestora i se va efectua necropsia. În momentul când aceștia au ajuns în apropierea Primăriei Mironeasa, au fost depășiți de o căruță, în care se afla inculpatul împreună cu frații săi, F.M., F.T.

și vărul lor F.V. Cei patru au sărit din căruță, înarmați cu diferite obiecte. C.C. și C.V. s-au refugiat în curtea Primăriei, iar C.F. și C.G. au rămas în stradă. Inculpatul F.C. s-a apropiat pe la spate de C.F. și a aplicat acestuia, în zona occipitală, o lovitură cu lama unui fierestrău mecanic, provocându-i o plagă cranio-cerebrală, care i-a pus viața în pericol, așa cum rezultă din certificatul medico–legal. Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul a declarat apel susținând că nu s-au dovedit faptele reținute în sarcina sa, situație în raport de care se impune achitarea și că, în mod greșit nu a fost reținută scuza provocării, în raport de împrejurarea că, anterior incidentului, a fost lovit de către C.F.

Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 328 din 12 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de către inculpat, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că lovirea victimei de către inculpat, cu lama metalică a fierăstrăului mecanic, este confirmată de declarațiile martorilor C.C., C.G., T.F., C.E., R.M. și B.C., date în cursul urmăririi penale. Aceste declarații se coroborează cu depozițiile inculpatului, care a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată, dar într-o altă zonă a capului, cu declarațiile părții vătămate și concluziile certificatului medico–legal.

S-a mai reținut că, în raport de faptul că probele nu au o valoare prestabilită, nu poate fi primită susținerea inculpatului în sensul că, prima instanță a lăsat fără semnificație juridică depozițiile martorilor, care și-au schimbat poziția în faza cercetării judecătorești, apreciind că simplele retractări nu sunt suficiente, în mod corect reținându-se ca exprimând adevărul acele declarații ce concordă cu celelalte probe, indiferent de stadiul procesual în care au fost administrate. Totodată, s-a mai reținut că atitudinea provocatoare a victimei, afirmată de către inculpat, nu se găsește în probele administrate în cauză. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpat a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apelul declarat de către acesta împotriva hotărârii primei instanțe.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În fapt, critica hotărârilor pronunțate în cauză privește eroarea gravă de fapt, ca urmare a unei selecții neadecvate a probelor. Din examinarea probatoriului administrat în cauză, rezultă că prima instanță a luat în considerare declarațiile date în faza urmăririi penale și a înlăturat, motivat, declarațiile date în cadrul cercetării judecătorești, cu referire la declarațiile martorilor care au revenit asupra acestora, fără a justifica credibil această revenire. Or, în mod corect a reținut instanța de apel că nu există nici un temei legal pentru stabilirea unei ordini de preferință între declarații succesive, date în cursul urmăririi penale ori a cercetării judecătorești, atunci când acestea sunt contradictorii.

Ca atare, în mod corect au fost înlăturate, motivat, unele dintre acestea, și au fost reținute ca fiind expresia adevărului acele declarații care se coroborau cu fapte și împrejurări ce rezultau din ansamblul probelor existente în cauză. Așadar, se constată că instanța a administrat probe, a evaluat probatoriul administrat în cauză și a stabilit starea de fapt în funcție de acestea. Rezultă, așadar, că în exercitarea dreptului suveran de apreciere a probelor, instanța de judecată a pronunțat soluția pe care materialul probator o susține, așa încât, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., vizat de către inculpat în recurs. Totodată, examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu. În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat. Se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva deciziei penale nr. 328 din 2 noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 14 decembrie 2000, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2003.