ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2254/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 46 din 21 ianuarie 2003, a respins cererea inculpatului A.V. privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea de „omor calificat”, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de „lovituri cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 183 C. pen. și a condamnat pe inculpatul A.V. la 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. A făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile I.M., I.I. și I.O., obligându-l pe inculpat să plătească acestora suma de 70.000.000 lei, despăgubiri materiale și suma de 50.000.000 lei, daune morale. În baza art. 188 din Legea nr. 3/1988, inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic nr. 3 Iași, suma de 10.571.674 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 6.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Inculpatul și victima I.C. au fost vecini, ambii locuind în comuna Mogosești, jud. Iași.

Între cei doi există o stare conflictuală legată de o suprafață de teren. Discuțiile contradictorii se transformau în certuri, iar uneori în manifestări violente. Un astfel de conflict a avut loc în ziua de 8 aprilie 2001 când, în jurul orelor 16,00, cei doi s-au întâlnit în dreptul locuinței inculpatului, victima având două găleți cu apă pe care le transporta cu ajutorul unei coromâsle. În împrejurări necunoscute, inculpatul a intrat în posesia coromâslei, obiect cu care a aplicat mai multe lovituri în cap victimei, după care a aruncat coromâsla și a intrat în curtea locuinței sale. Victima a fost ajutată de martorul C.I. să ajungă acasă. A fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie Iași, s-a intervenit operator, dar pe fondul stării de comă, la data de 13 aprilie 2001 a decedat.

Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că victima a prezentat 7-9 lovituri cu corp contondent, cauzându-i leziuni cerebrale care au condus la deces, cădere cu impact de solul dur, urmare a pierderii cunoștinței. Împotriva sentinței penale au declarat apel părțile civile I.M., I.I. și I.O.V., criticând-o pentru neacordarea despăgubirilor civile în cuantum de 200.000.000 lei și neaplicarea măsurii asiguratorii pentru a se putea executa și inculpatul A.V., care a criticat-o pentru menținerea stării de provocare sau a legitimei apărări, greșita încadrare juridică a faptei, solicitând schimbarea calificării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

și greșita individualizare a pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 424 din 18 noiembrie 2003 a admis apelul declarat de inculpat, sub aspectul individualizării pedepsei principale, pe care, prin reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., a redus-o de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare. A respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă I.M. A luat act de retragerea apelurilor de către părțile civile I.I. și I.O.V. A respins ca neîntemeiată cererea părții civile I.M. de luare a măsurilor asiguratorii. A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut cu privire la apelul declarat de partea civilă I.M., că este nefondat, întrucât prejudiciul material, în cuantum de 70.000.000 lei, a fost stabilit pe baza probatoriilor existente la dosar, iar prima instanță a apreciat corect echivalentul bănesc al daunelor morale. Cu privire la apelul declarat de inculpat, instanța de control judiciar a reținut că „Din probele administrate nu rezultă că inculpatul a acționat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa sau că a acționat cu depășirea limitelor unei apărări proporționale din cauza tulburării sau a temerii, produse de victimă.

De asemeni, nu rezultă că inculpatul a acționat sub o puternică tulburare sau emoție determinată de o provocare a victimei concomitent sau anterior săvârșirii faptei, „iar cu privire la critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptei a reținut că acțiunea inculpatului, care a aplicat un număr mare de lovituri în cap victimei cu un obiect contondent, lovituri care au avut drept urmare pierderea cunoștinței, urmată de cădere, se circumscrie fără echivoc infracțiunii de omor, sub forma intenției indirecte. Instanța de apel a apreciat, însă, că apelul declarat de inculpat este fondat, sub aspectul individualizării pedepsei reținând că, față de conduita bună avută anterior de inculpat, comportarea procesuală corectă a acestuia, vârsta și starea lui de sănătate și față de împrejurările comiterii faptei, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 74 lit. a) și c) și ale art. 76 lit. a) C. pen.

și a dispus reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege. Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs partea civilă I.M. și inculpatul A.V. În recursul părții civile a fost reluată critica de nelegalitate și netemeinicie a celor două hotărâri pronunțate în cauză, întrucât a fost admisă numai în parte acțiunea civilă, inculpatul fiind obligat să plătească doar 70 milioane lei, despăgubiri materiale și 50 milioane lei, daune morale, față de 200 milioane lei, pretenții civile solicitate în total, prin cererea de constituire de parte civilă și pentru reluarea măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile.

La rândul său, inculpatul a reiterat criticile formulate și în apel și anume că instanțele, în mod greșit, nu au reținut că s-a aflat în legitimă apărare sau că a fost provocat de către victimă, iar încadrarea juridică a faptei, în infracțiunea de omor calificat, este greșită, solicitând schimbarea acestei încadrări, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. Recursurile declarate în cauză de către partea civilă I.M. și de inculpat sunt nefondate. 1. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar și a încadrat fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător.

De asemenea, din probatoriul administrat, atât în faza urmăririi penale, cât și nemijlocit, în faza cercetării judecătorești, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (1) și (2) C. pen. Conform acestui text de lege, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de acela care urmărește înlăturarea unui atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa sau a altuia și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că, de mult timp, între cei doi a existat o stare conflictuală permanentă, legată de o suprafață de teren pe care o revendicau amândoi.

Discuțiile, la început contradictorii, s-au transformat, deseori în certuri și apoi s-au acutizat, transformându-se în manifestări violente. Astfel, și în ziua de 8 aprilie 2001, în jurul orelor 16,00, între inculpatul A.V. și victima I.C. a avut loc un conflict fizic violent. Cei doi s-au întâlnit pe strada pe care locuiesc, în dreptul locuinței inculpatului. Victima I.C. avea două găleți cu apă, pe care le ducea cu ajutorul unei cobilițe (coromâslă). În timpul acestui conflict, inculpatul A.V. i-a aplicat victimei multiple lovituri cu cobilița în cap, peste față și corp, după care a aruncat cobilița și a intrat în curtea locuinței sale. Deși inculpatul invocă starea de legitimă apărare, susținând că victima a fost cea care l-a lovit primul cu cobilița peste mână, din nici o probă nu rezultă că incidentul a fost inițiat de către victimă și oricum, inculpatul a lovit victima după ce aceasta fusese deposedată de cobiliță.

Or, apărarea inculpatului, prin folosirea unui corp contondent în fața unui atac al unei persoane neînarmate, nu poate fi considerată a fi decât excesivă, în cauză nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 44 C. pen. Nici solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., se constată că nu este întemeiată, de vreme ce, din nici o probă de la dosar nu rezultă că victima ar fi avut un comportament de natură să producă în psihicul său o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acționat. Dimpotrivă, așa cum au reținut și instanțele de fond și de apel, probele dosarului atestă că relațiile dintre inculpat și victimă erau tensionate de foarte mult timp (de cca.

20 de ani), datorită faptul că fiecare dintre ei, revendica aceeași suprafață de teren, iar, adeseori, discuțiile dintre ei, degenerau în manifestări violente, nereieșind însă că la data incidentului, inculpatul ar fi fost mai întâi atacat de către victimă. Or, a răspunde unui atac inexistent, de altfel, cu multiple lovituri aplicate victimei în cap, nu justifică reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea inculpatului. Prin urmare, în cauză, neexistând temeiuri care să justifice existența stării de provocare, solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită. Nici critica privind greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în loc de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., nu este fondată.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 183 și art. 174 C. pen., rezultă că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiunea de omor este condiționată de existența intenției de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată și intensitatea loviturilor aplicate. Or, în speță, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acțiuni praeterintenționate, care caracterizează infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Aplicând multiple lovituri cu o cobiliță, în zone vitale, în majoritate asupra capului, cu o intensitate deosebită, încât a determinat, în final, moartea victimei, care nu a mai putut fi salvată cu toate intervențiile chirurgicale efectuate imediat în cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, inculpatul și-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide. Sub acest aspect este relevant că din raportul de constatare medico-legală (necropsie) nr. 261/ c din 22 mai 2001, avizat de Comisia de Avizare a Actelor Medico-Legale rezultă că moartea victimei I.C. a fost violentă și s-a datorat comei traumatice consecutivă leziunilor meningo-cerebrale (hematom extradural masiv, contuzii cerebrale).

Raportul concluzionează că victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri active, unele cu mijloace contondente (pumn, picior), altele cu corp contondent (posibil coromâsla) și că leziunile meningo-cerebrale care au dus la deces, s-au produs, cel mai probabil, prin cădere cu impact parietal drept de planul dur al solului, căderea fiind determinată foarte probabil de pierderea cunoștinței ca urmare a celorlalte lovituri asupra capului. Comisia precizează, însă, că topografia și concordanța leziunilor scalp-meninge-creier, nu exclude și lovirea activă a capului cu obiectele contondente menționate. În atare situație, instanțele au încadrat în mod justificat fapta inculpatului, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

2. Și în ce privește recursul declarat de partea civilă I.M., se constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., repararea pagubei produse prin săvârșirea unei infracțiuni trebuie să reprezinte o justă și integrală acoperire a prejudiciului. Cum în cauză, partea civilă a făcut dovada cheltuirii sumei de cca.70.000.000 lei, cu înmormântarea și pomenirile făcute potrivit tradiției, astfel cum au atestat și martorele C.A. și F.E. obligarea inculpatului să plătească despăgubiri civile în acest cuantum, corespunde dispozițiilor legale menționate. În privința daunelor morale acordate în sumă de 50.000.000 lei, Curtea apreciază că sunt suficiente pentru compensarea suferințelor psihice încercate de partea civilă, urmare faptei săvârșite.

Totodată, Curtea apreciază că, în mod temeinic și legal, instanța de apel a respins, ca nefondată, cererea formulată, în această fază procesuală, de către partea civilă, în vederea luării măsurilor asiguratorii, prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în condițiile în care, în cauză, nu este obligatorie instituirea lor și nici nu există date care să rezulte că inculpatul se va sustrage executării obligațiilor civile. În consecință, recursurile declarate de partea civilă I.M. și de inculpatul A.V., nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse ca atare, iar în baza prevederilor art. 192 din același cod, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă I.M. și de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 424 din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2004.