ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 169/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 169 din 12 ianuarie 2006 Prin decizia penală nr. 4807 din 31 august 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 249 din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Iași. Timpul arestării preventive a fost dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 aprilie 2004 la 31 august 2005. Recurentul inculpat a fost obligat să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat către fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că, la data de 3 aprilie 2004, inculpatul L.F., însoțit de mătușa sa C.M., a mers la vecinii săi, respectiv V.D.

și L.V., unde au consumat băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, între inculpat și mătușa sa a izbucnit un conflict, în aplanarea acestuia intervenind V.D. Inculpatul, furios, a început să-l lovească pe V.D. cu diverse obiecte (tigaie, vătrai, față de plită, masă metalică). După ce inculpatul a plecat, victima s-a culcat, iar a doua zi a decedat. Din raportul de necropsie întocmit în cauză a rezultat că moartea numitului V.D. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatico-hemoragic, consecința multiplelor plăgi cranio-faciale și fracturi costale bilaterale. S-a reținut că aspectul și localizarea leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin loviri active repetate cu corpuri și mijloace contondente, loviri cu corp înțepător și prin comprimare toracică.

Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 292 din 14 aprilie 2005, a dispus condamnarea inculpatului L.F., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 aprilie 2004 la 14 aprilie 2005 și a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul L.F., pentru infracțiunea de „lovire” prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., parte vătămată L.V.

În baza art. 998 – art. 999 C. civ., cu referire la dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30.000.000 lei către partea civilă V.E., cu titlu de despăgubiri. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Iași prin decizia penală nr. 249 din 30 iunie 2005. Perioada arestării preventive a fost dedusă de la 14 aprilie 2005 la 30 iunie 2005, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.F., solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu reindividualizarea pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea aspră, și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire întrucât nu este vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul este nefondat întrucât pedeapsa a fost just individualizată, iar încadrarea juridică a faptei este corectă în raport de modul de săvârșire a infracțiunii. Împotriva deciziei penale definitive nr. 4807 din 31 august 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, condamnatul L.F. a formulat contestație în anulare la data de 4 octombrie 2005, susținând că nu este vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, iar pedeapsa care i-a fost aplicată este prea mare. Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină contestația și a dovezilor depuse ori invocate.

Contestația în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În funcție de motivul invocat, termenul de introducere a contestației este de 10 zile de la începerea executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., și nelimitat în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen. Analizând motivele invocate de contestator care se referă la faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, iar încadrarea juridică a faptei nu este corectă în raport de dispozițiile legale sus-menționate, Curtea constată că acestea nu se regăsesc între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. Contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 386 – art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.