ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 169/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

169 din 12 ianuarie 2006

Prin decizia penală nr. 4807 din 31

august 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 249

din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Iași.

Timpul arestării preventive a fost

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 aprilie 2004 la 31 august

2005.

Recurentul inculpat a fost obligat

să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare,

onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat către fondul Ministerului

Justiției.

S-a reținut că, la data de 3 aprilie

2004, inculpatul L.F., însoțit de mătușa sa C.M., a mers la vecinii săi,

respectiv V.D. și L.V., unde au consumat băuturi alcoolice.

Pe fondul consumului de alcool,

între inculpat și mătușa sa a izbucnit un conflict, în aplanarea acestuia

intervenind V.D.

Inculpatul, furios, a început să-l

lovească pe V.D. cu diverse obiecte (tigaie, vătrai, față de plită, masă

metalică).

După ce inculpatul a plecat, victima

s-a culcat, iar a doua zi a decedat.

Din raportul de necropsie întocmit în

cauză a rezultat că moartea numitului V.D. a fost violentă și s-a datorat

șocului traumatico-hemoragic, consecința multiplelor plăgi cranio-faciale și

fracturi costale bilaterale.

S-a reținut că aspectul și

localizarea leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin loviri

active repetate cu corpuri și mijloace contondente, loviri cu corp înțepător și

prin comprimare toracică.

Tribunalul Iași, prin sentința

penală nr. 292 din 14 aprilie 2005, a dispus condamnarea inculpatului L.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., la o

pedeapsă de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 aprilie 2004 la

14 aprilie 2005 și a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus

încetarea procesului penal față de inculpatul L.F., pentru infracțiunea de „lovire”

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., parte vătămată L.V.

În baza art. 998 – art. 999 C. civ.,

cu referire la dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 30.000.000 lei către partea civilă V.E., cu titlu

de despăgubiri.

De asemenea, inculpatul a fost

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Iași prin decizia penală nr. 249

din 30 iunie 2005.

Perioada arestării preventive a fost

dedusă de la 14 aprilie 2005 la 30 iunie 2005, inculpatul fiind obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul L.F., solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu

reindividualizarea pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea aspră, și

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire întrucât nu este

vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a constatat că recursul este nefondat întrucât pedeapsa a fost just

individualizată, iar încadrarea juridică a faptei este corectă în raport de

modul de săvârșire a infracțiunii.

Împotriva deciziei penale definitive

nr. 4807 din 31 august 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

condamnatul L.F. a formulat contestație în anulare la data de 4 octombrie 2005,

susținând că nu este vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, iar

pedeapsa care i-a fost aplicată este prea mare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a

examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare,

cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi

extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină contestația și a

dovezilor depuse ori invocate.

Contestația în anulare se poate

face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute

de art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În funcție de motivul invocat,

termenul de introducere a contestației este de 10 zile de la începerea

executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., și nelimitat

în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Analizând motivele invocate de

contestator care se referă la faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, iar

încadrarea juridică a faptei nu este corectă în raport de dispozițiile legale

sus-menționate, Curtea constată că acestea nu se regăsesc între cazurile expres

și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că cererea de contestație în anulare este nefondată, urmând a fi

respinsă ca atare.

Contestatorul condamnat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului

desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

În baza dispozițiilor art. 386 –

art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.