ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5195/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 693 din 6

decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 2904/2003,

s-a dispus condamnarea inculpatului

S.G.,

la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și

pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

A fost obligat inculpatul la

50.000.000 lei despăgubiri către partea civilă M.D., precum și la 200.000.000

lei daune morale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și în faza de

judecată a reținut că, în ziua de 10 februarie 2003, inculpatul la cererea

surorei sale, martora H.M. s-a deplasat la domiciliul vărului său victima M.V. de

la care urma să ia o furcă pentru H.M. La domiciliul victimei s-au consumat

băuturi alcoolice, iar la plecarea inculpatului, în jurul orelor 16,00, între

cei doi s-a iscat un conflict spontan, inculpatul lovind victima cu furca ce o

luase și o avea asupra sa, în zona capului și peste corp abandonându-o apoi în

zăpadă.

S-a mai reținut că victima a decedat

în aceiași zi, și că potrivit constatărilor medico-legale moartea acesteia a

fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv

contuziilor multiple cu secționare de părți moi și leziunilor osoase multiple

survenit în cadrul unui politraumatism. S-a mai precizat că leziunile au putut

fi produse prin loviri cu un corp dur sau ascuțit (posibil furca) prin lovirea

victimei aflată inițial în ortostatism, apoi căzută la pământ.

Împotriva deciziei a declarat apel inculpatul

care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut, în esență, că a fost

condamnat în baza unor probe contradictorii și neconcordante el nefiind autorul

faptei a cărei urmare a fost decesul lui M.V.

Prin decizia penală nr. 95 din 10

mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 133/P/2005,

apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei ultime hotărâri inculpatul

a declarat recurs. Prin motivele scrise dezvoltate oral în fața instanței prin

apărător inculpatul și-a susținut nevinovăția. A reiterat critica privind

netemeinicia probelor avute în vedere la adoptarea soluției de condamnare în

fond și apel invocându-se printre altele contradictorialitatea constatărilor

medico-legale, lipsa probelor directe, singurele în opinia inculpatului care ar

putea justifica condamnarea sa.

Criticile sunt neîntemeiate și

recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În tot cursul procesului instanțele

au manifestat rol activ și în vederea stabilirii adevărului cu privire la

existența faptei și vinovăția inculpatului a administrat integral probele

necesare.

În pofida susținerilor privind lipsa

unor probe care să ducă la dovedirea vinovăției atât instanța de fond cât și

cea de apel și-au întemeiat soluțiile pe astfel de probe.

Astfel, s-a demonstrat (și

inculpatul nu a contestat) că, în ziua și la ora comiterii actelor de violență

asupra victimei inculpatul se afla la domiciliul acesteia. S-a reținut în baza

probelor testimoniale cât și a constatărilor medico-legale că inculpatul a avut

asupra sa furca corp delict pe care s-au găsit urme de sânge uman cu

caracteristici comune grupelor victimei (B III) cât și a inculpatului (AB).

S-a stabilit că petele de sânge

identificate pe geaca cu care inculpatul era îmbrăcat în ziua faptei sunt de

sânge uman și aparțin grupei B, grupa victimei.

Au fost înlăturate apărările

inculpatului cu privire la prezența sa în anumite locuri în ziua faptei prin declarațiile

unor martori a căror sinceritate nu poate fi pusă la îndoială (nora și fiul

victimei).

Prezența inculpatului în ziua

agresării victimei la locul faptei este de necontestat cu însă susținerea

acestuia privind modul de ajungere a sângelui victimei pe geaca sa. Pretinsa

agresare a victimei de către ginerele său nefiind confirmată de vreun alt

mijloc de probă.

Este de reținut că testele ADN

efectuate în cadrul institutului Mina Minovici nu-l înlătură pe inculpat ca

autor al infracțiunii ci dimpotrivă acestea se coroborează cu restul probelor

administrate în cauză.

În fine, nu se poate susține că

între concluziile medico-legale provizorii și cele definitive există

contradicții. Pe când concluziile provizorii au la bază examenul extern al

cadavrului, constatările raportului medico-legal sunt rezultatul atât al

examenului extern cât și al celui intern, acesta din urmă furnizând medicului

legist datele fundamentale asupra felului morții, mecanismului de producere,

agentul vulnerant și raportul la cauzalitate privind decesul victimei.

Ținând cont de toate acestea, Curtea

reține că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale

și temeinice și condamnarea inculpatului este pe deplin justificată în raport

de probele dosarului.

Pe aceleași considerente nu poate fi

considerată ca temeinică nici cererea de trimitere a cauzei la procuror,

urmărirea penală fiind completă, iar ancheta judecătorească integral probată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 10 mai 2005

a Curții de Apel Oradea, secția pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 februarie 2003 la 15

septembrie 2005.

Obligă recurentul să plătească

statului suma de 120 RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 septembrie 2005.