ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5195/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 693 din 6 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 2904/2003, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G., la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen. A fost obligat inculpatul la 50.000.000 lei despăgubiri către partea civilă M.D., precum și la 200.000.000 lei daune morale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și în faza de judecată a reținut că, în ziua de 10 februarie 2003, inculpatul la cererea surorei sale, martora H.M.

s-a deplasat la domiciliul vărului său victima M.V. de la care urma să ia o furcă pentru H.M. La domiciliul victimei s-au consumat băuturi alcoolice, iar la plecarea inculpatului, în jurul orelor 16,00, între cei doi s-a iscat un conflict spontan, inculpatul lovind victima cu furca ce o luase și o avea asupra sa, în zona capului și peste corp abandonându-o apoi în zăpadă. S-a mai reținut că victima a decedat în aceiași zi, și că potrivit constatărilor medico-legale moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv contuziilor multiple cu secționare de părți moi și leziunilor osoase multiple survenit în cadrul unui politraumatism. S-a mai precizat că leziunile au putut fi produse prin loviri cu un corp dur sau ascuțit (posibil furca) prin lovirea victimei aflată inițial în ortostatism, apoi căzută la pământ.

Împotriva deciziei a declarat apel inculpatul care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. A susținut, în esență, că a fost condamnat în baza unor probe contradictorii și neconcordante el nefiind autorul faptei a cărei urmare a fost decesul lui M.V. Prin decizia penală nr. 95 din 10 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 133/P/2005, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei ultime hotărâri inculpatul a declarat recurs. Prin motivele scrise dezvoltate oral în fața instanței prin apărător inculpatul și-a susținut nevinovăția. A reiterat critica privind netemeinicia probelor avute în vedere la adoptarea soluției de condamnare în fond și apel invocându-se printre altele contradictorialitatea constatărilor medico-legale, lipsa probelor directe, singurele în opinia inculpatului care ar putea justifica condamnarea sa.

Criticile sunt neîntemeiate și recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. În tot cursul procesului instanțele au manifestat rol activ și în vederea stabilirii adevărului cu privire la existența faptei și vinovăția inculpatului a administrat integral probele necesare. În pofida susținerilor privind lipsa unor probe care să ducă la dovedirea vinovăției atât instanța de fond cât și cea de apel și-au întemeiat soluțiile pe astfel de probe. Astfel, s-a demonstrat (și inculpatul nu a contestat) că, în ziua și la ora comiterii actelor de violență asupra victimei inculpatul se afla la domiciliul acesteia. S-a reținut în baza probelor testimoniale cât și a constatărilor medico-legale că inculpatul a avut asupra sa furca corp delict pe care s-au găsit urme de sânge uman cu caracteristici comune grupelor victimei (B III) cât și a inculpatului (AB).

S-a stabilit că petele de sânge identificate pe geaca cu care inculpatul era îmbrăcat în ziua faptei sunt de sânge uman și aparțin grupei B, grupa victimei. Au fost înlăturate apărările inculpatului cu privire la prezența sa în anumite locuri în ziua faptei prin declarațiile unor martori a căror sinceritate nu poate fi pusă la îndoială (nora și fiul victimei). Prezența inculpatului în ziua agresării victimei la locul faptei este de necontestat cu însă susținerea acestuia privind modul de ajungere a sângelui victimei pe geaca sa. Pretinsa agresare a victimei de către ginerele său nefiind confirmată de vreun alt mijloc de probă. Este de reținut că testele ADN efectuate în cadrul institutului Mina Minovici nu-l înlătură pe inculpat ca autor al infracțiunii ci dimpotrivă acestea se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

În fine, nu se poate susține că între concluziile medico-legale provizorii și cele definitive există contradicții. Pe când concluziile provizorii au la bază examenul extern al cadavrului, constatările raportului medico-legal sunt rezultatul atât al examenului extern cât și al celui intern, acesta din urmă furnizând medicului legist datele fundamentale asupra felului morții, mecanismului de producere, agentul vulnerant și raportul la cauzalitate privind decesul victimei. Ținând cont de toate acestea, Curtea reține că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri legale și temeinice și condamnarea inculpatului este pe deplin justificată în raport de probele dosarului. Pe aceleași considerente nu poate fi considerată ca temeinică nici cererea de trimitere a cauzei la procuror, urmărirea penală fiind completă, iar ancheta judecătorească integral probată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 10 mai 2005 a Curții de Apel Oradea, secția pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 februarie 2003 la 15 septembrie 2005. Obligă recurentul să plătească statului suma de 120 RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2005.