ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2677/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 452 din 10

septembrie 2002 a Tribunalului Iași, inculpatul M.G. a fost condamnat la

pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

perioada arestului preventiv din pedeapsa aplicată de la 24 noiembrie 2001.

S-a constatat că partea vătămată M.G.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 8 milioane lei cu titlu

de cheltuieli judiciare, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului

din oficiu suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 22 noiembrie 2001,

fiind în stare de ebrietate, inculpatul a lovit-o pe mama sa, M.V., cu pumnii

și picioarele.

Victima a suferit un politraumatism

cu fracturi costale multiple bilaterale, fractură de claviculă, hemotorax,

contuzie pulmonară, luxații de coloană vertebrală cervicală (raport de

constatare medico-legală nr. 884 din 21 februarie 2002 al Serviciului de

medicină legală Iași), moartea sa fiind violentă.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost reținute pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la fața

locului, planșe fotografice, acte medico-legale, declarațiile martorilor și

declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 323 din 7 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat apelul

inculpatului.

Decizia penală a rămas definitivă

prin nerecurare.

Împotriva acestor hotărâri judecătorești

a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, solicitând admiterea acestuia, casarea acestora și

rejudecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 409 și art. 410 alin. (1)

partea I pct. 7 și 7

1

teza I C. proc. pen.

S-a invocat greșita încadrare

juridică dată faptei săvârșite de inculpat prin nereținerea circumstanței

agravante, prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen. și neaplicarea pedepsei

complimentare a interzicerii unor drepturi.

Examinând recursul în anulare,

Curtea constată că acesta este întemeiat, hotărârile pronunțate fiind contrare

legii.

Potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa

complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa

principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constată

că față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana

infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor

drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Condiția arătată mai înainte cu

privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul

în care aplicarea pedepsei prevăzută de acel alineat este obligatorie.

Rezultă, așadar, că atunci când

legea prevede pedeapsa complimentară, aplicarea acesteia este obligatorie cu

condiția ca pedeapsa stabilită să fie de cel puțin 2 ani închisoare.

Cum pentru infracțiunea prevăzută de

art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., legiuitorul a prevăzut în mod

obligatoriu și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, iar pentru

comiterea acesteia inculpatul M.G. a fost condamnat la 15 ani închisoare,

aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen., era obligatorie.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție și să caseze hotărârile atacate numai cu

privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare.

Conform art. 65 C. pen.,

inculpatului M.G. i se vor interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei.

Cât privește motivul susținut prin

recursul în anulare privind greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite de

inculpat, prin nereținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. b)

C. pen., Curtea constată că acesta nu este fondat.

Instanța de judecată a reținut în

mod temeinic și legal încadrarea juridică a faptei săvârșită în aceea de omor

calificat asupra soțului sau unei rude apropiate, prevăzută de art. 174,

raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

Noțiunea de „rudă apropiată” este

definită de articolul 149 C. pen., prin ascendenții, descendenții, frații și

surorile și copii acestora, precum și persoana devenite prin înfiere, potrivit

legii, astfel de rude.

În această circumscriere de

subiecți, este inclusă, în mod evident, persoana mamei, prin urmare,

ucigându-și mama, inculpatul a comis infracțiunea mai sus arătată.

Articolul 149

1

C. pen.,

se referă la noțiunea de „membru de familie” pe care o definește prin soțul sau

ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuiește și gospodărește împreună cu

făptuitorul.

Acest din urmă text de lege este mai

restrictiv cu privire la sfera persoanelor care nu sunt asimilate membrilor

familiei, întrucât nu include decât rudele apropiate aflate într-o anumită

relație cu făptuitorul, iar nu pe toate cele enumerate în articolul 149 C. pen.

Circumstanța agravantă specială

prevăzută de articolul 175 lit. c) C. pen., este mai generoasă, întrucât ea

ocrotește prin calificarea într-o faptă mai gravă și pedepsirea mai severă

uciderea oricărei rude apropiate, indiferent dacă aceasta locuiește și

gospodărește împreună cu făptuitorul și cu atât mai mult dacă victima se află

în această din urmă situație.

Prin urmare, reținerea la încadrarea

juridică a faptei prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. și a circumstanței

agravante generale, prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., referitoare la

săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime, prin violențe asupra membrilor

familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public nu ar

conduce decât la o dublă incriminare. S-ar sublinia, astfel, în mod inutil

calitatea de rudă apropiată a victimei inclusiv de membru de familie al

acesteia, calitate care, așa cum arătam, oricum este subsumată primeia.

Această repetabilitate de termeni

este și ineficientă întrucât, așa cum am înfățișat, ocrotirea juridică este mai

deplină prin circumstanța agravantă specială, decât prin cea prevăzută de

partea generală.

De altfel, interpretarea textului

articolului 75 lit. b) C. pen., conduce la concluzia că circumstanța agravantă

vizează în primul rând modalitatea săvârșirii infracțiunii (prin acte de

cruzime, prin metode sau mijloace care prezintă pericol public) și abia în al

doilea rând împrejurarea că violențele exercitate vizează membrii ai familiei.

Curtea reține că această

circumstanță este aplicabilă în alte situații de fapt, dar nu în cea dedusă

judecății în care încadrarea juridică dată faptei de către instanța de fond

este pe deplin acoperitoare pentru împrejurările și modul în care s-a comis

infracțiunea, cât și pentru circumstanțierea subiectului pasiv.

Pentru aceste considerente, Curtea

nu va primi acest motive de recurs în anulare.

Perioada executată din pedeapsă va

fi dedusă din durata acesteia

Onorariul apărătorului din oficiu se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 414

1

,

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței penale nr. 452 din 10 septembrie 2002 a Tribunalului Iași și deciziei

penale nr. 323 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul

M.G.

Casează hotărârile atacate, numai cu

privire la omisiunea aplicării pedepsei complementare.

Conform art. 65 C. pen., interzice

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 7 ani după executarea pedepsei.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada executată.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iunie 2003.