ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2402/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 472

din 10 decembrie 2004, Tribunalul Brăila, în baza art. 174 – art. 175 alin. (1)

lit. c) și d) C. pen., a condamnat pe inculpatul

C.L.

la o pedeapsă de 25 ani închisoare

și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor civile, prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

A interzis inculpatului

exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada

executării pedepsei principale.

A menținut starea de arest a

inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada

arestului preventiv de la 12 ianuarie 2004 la 10 decembrie 2004.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen. și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, a obligat inculpatul să

plătească părții civile C.A.S. Brăila suma de 7.507.978 lei și părții civile

C.A.S. Galați suma de 31.277.359 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că pe fondul unei stări conflictuale cu

mama sa, victima C.D., generată de interese materiale urmărite de inculpat,

acesta a aplicat victimei, în perioada 10-15 decembrie 2003, în locuința

comună, în mod repetat lovituri cu pumnii și picioarele producându-i multiple

fracturi faciale, costale și ale sternului, care au creat complicații ale unei

bronho-pneumonii preexistente și au condus la moartea victimei, în data de 9

ianuarie 2004.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator

administrat în cauză, respectiv procesele verbale de sesizare și constatare

stare medicală a victimei, acte medicale, notă concluzii preliminare și raport

de constatare medico-legală, certificat constatator deces, declarațiile

martorilor C.C., C.A., N.I., P.P., H.C., B.I., precum și declarațiile

inculpatului.

Fiind audiat în faza de

urmărire penală și la cercetarea judecătorească inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei.

Curtea de Apel Galați, prin

decizia penală nr. 58/ A din 15 februarie 2005, cu opinie majoritară, a admis

apelul declarat de inculpatul C.L., a desființat în parte sentința penală nr.

472 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare, a modificat

pedeapsa principală aplicată acestuia, în sensul că a redus-o de la 25 de ani

închisoare la 20 de ani închisoare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței, precum și starea de arest a inculpatului și a dedus

detenția preventivă a acestuia de la 12 ianuarie 2004 la 10 decembrie 2004.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea

unei pedepse corespunzătoare, susținând că nu a aplicat lovituri atât de grave

mamei sale și nu a avut intenția de a o omorî, iar, în subsidiar, redozarea

pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele sale personale, faptul că a

fost sincer și a regretat infracțiunea săvârșită.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârile

pronunțate, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situația de fapt

a fost corect reținută, vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, iar

încadrarea juridică dată faptei bine stabilită, fiind susținută de ansamblul

materialului probator administrat în cauză.

Astfel, apărarea

inculpatului în sensul că nu a aplicat lovituri atât de grave mamei sale și nu

a avut intenția de a o omorî, sunt combătute chiar de declarațiile acestuia,

care atât în faza de urmărire penală cât și în instanță a recunoscut că pe

fondul stării conflictuale generată de lipsurile materiale, dar și de faptul că

la sugestia mamei sale îi împrumutase fratelui său o importantă sumă de bani ce

nu i-a mai fost returnată, inițial cu mai multă vreme în urmă a început să-i

aplice periodic câte o palmă. În continuare, inculpatul arată că „ulterior, o

loveam cât mai des, iar în ultimele zile ale lunii decembrie 2003, înainte de

Crăciun, câteva zile la rând i-am aplicat lovituri cu mâinile și picioarele,

peste corp după care cu aproximativ o săptămână înainte de Crăciun, când

preotul umbla din casă în casă potrivit tradiției, a constatat că mama este

bolnavă și a anunțat salvarea”.

Totodată, a mai declarat că,

deși a constatat că victima nu se mai putea deplasa, nu mai vorbea și ajunsese

în stare de inconștiență, „nu s-a gândit” să o ajute sau să apeleze la organele

medicale competente și nici să dea posibilitatea fraților săi să intervină; mai

mult a continuat să o lovească.

Declarațiile inculpatului se

coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu procesele-verbale

de constatare și planșele foto și cu datele actelor medicale de la dosar, în

special cu concluziile raportului de constatare medico-legală (autopsie) care,

descriind leziunile suferite de victimă, a stabilit că acestea au fost produse

prin lovire activă repetată cu corpuri dure și comprimare între corpuri dure,

între leziunile traumatice și decesul victimei existând o legătură de

cauzalitate indirectă, prin apariția complicației, respectiv bronhopneumoniei,

moartea victimei fiind violentă.

Elementul material al

infracțiunii de omor poate consta dintr-o acțiune sau o inacțiune. În cazul de

față, aplicarea cu intensitate a loviturilor, în mod repetat, în regiuni vitale

ale corpului, combinate cu inacțiunea inculpatului de a oferi victimei

posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, de tratament medical și

administrare de medicamente, impun concluzia intenției de a ucide a

inculpatului, intenției indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul acțiunilor

și inacțiunilor sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat moartea victimei

ca rezultat posibil, fapta sa constituind infracțiunea de omor, iar nu aceea de

lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, astfel cum susține acesta.

În ceea ce privește

redozarea pedepsei, se constată că hotărârea instanței de control judiciar este

legală și temeinică, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de

pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta

a fost comisă, modalitatea de săvârșire, atitudinea procesuală a inculpatului,

aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just

individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzută de art. 52 C. pen., astfel

că nu se impune redozarea acesteia.

Ca atare, după verificarea

cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.L. împotriva deciziei penale nr. 58/ A din 15

februarie 2005 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 ianuarie 2004 la 11 aprilie

2005.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 aprilie 2005.